Loc ascuns
Multi dintre noi avem unul, mai multe… locuri in care ne simtim noi, locuri care ne amintesc de ceva, de cineva, care ne inspira, ne indeamna la poveste, la visare, la uitare,la lasat gandul liber, la admirat in treacat,contemplat, privit in ochi…
O cronica de film corean(sunt mare fan de filme sud-coreene) spunea ca personajul principal a plecat intr-un loc in care sa gaseasca uitarea…nu stia daca exista acel loc, dar asta era scopul si telul suprem…sa-l gaseasca pt a uita.
Eu am un loc care e undeva intre vis si realitate, cateodata ma intreb cat e de real pt ca il stiu doar din vise, alteori imi spun ca e cat se poate de real pt ca l-am vazut….era in drumul spre munte(ce curios, cum am inceput sa vorbesc de drumuri de munte,la radio, a inceput sa cante phoenix,piesa strunga)…adica,daca-i munte si loc intre lumi, avem nevoie de haiduci si de muzica de fluier…
Revenind la loc…e un luminis,intre inaltul muntelui si padurea ce-l flancheaza la poale.
Locul e ca un platou drept,ca o poienita , in care cativa copaci dispusi in cerc aproximativ,strajesc drumul spre munte…
Nu poate fi ocolit, padurea deasa de o parte, prapastia pe cealalta,iar drumul coteste…te lasa o perioada la odihna, apoi te indeamna la pas rapid, cat sa nu te prinda intunericul din urma…
Desi undeva, parca visele sunt stranse laolata, parca totul sta in loc, o chitara si o poveste la ceas tarziu in acel loc, ar fi de dorit…zgomotul padurii si in acelasi timp linistea te tin in loc si in acelasi timp iti deschid drumul spre un alt vis…spre un alt ceva, posibil, imposibil…nu mai conteaza.
Ma intreb si azi daca acel loc exista? In minte , exista , pt ca in trecut l-am vazut cand imi cautam sufletul…
Dar in suflet?
Si in suflet…pt ca l-am vazut macar si atunci cand mintile imi erau departe…
432 dreamin’
E tarziu, noaptea s-a lasat de mult peste oras, ceasul din dreapta ecranului arata 12:47, probabil ca pe nimeni nu intereseaza acest aspect.Nici chiar pe mine.Stirea zilei de ieri, preluata azi de toate ziarele ar fi momentul unic in cinematografia romaneasca.Palme d’ Or pentru filmul lui Cristian Mungiu, “4 luni,3 saptamani si 2 zile”, un film trist,care trateaza problema avortului intr-o romania pudibonda,comunista, plina de semnul interzis.
Ana Maria Marinca si Laura Vasiliu in rolurile principale.
Succes nesperat, “basm” in viziunea lui Mungiu, rasplata pt un film care acum un an nu exista, acum 6 luni nu avea bani pt a fi facut,apoi s-a multumit cu o selectie la Cannes…si s-a intors cu marele trofeu.
O lacrima in coltul ochiului,de fericire, fata intoarsa si spre noi, un regizor emotionat si modest, pare vis si totusi e plina realitate.
Placuta senzatie.
Nu mai putin meritoriu este si al doilea premiu obtinut de un roman, Cristian Nemescu,pt al lui “California dreamin’.Nesfarsit”.Din pacate, Nemescu a “plecat putin din lumea asta”.Probabil regizeaza in una mai buna.Certain Regard pt el,un premiu care a mai fost castigat in trecut de Cristi Puiu,o alta lacrima.
Filmele vor fi prezente la Tiff in Cluj, urmand ca apoi sa apara si pe ecranele din toata tara incet incet..
Incepem sa visam mai frumos.
Viata merge inainte,perdelele s-au tras,e luna… aleg un vis si ma afund in el…noapte buna, oriunde ai fi tu , calatorule.
Nascut In URSS
Multa vreme n-am vrut sa cumpar cartea , am auzit de ea, aveam prieteni care imi spuneau ca e destul de haioasa , ca trebuie citita , ca sunt multe asemanari dintre ce a scris si trait Ernu cu ce am trait noi inainte de ‘89.
Asa ca , dupa o lunga perioada de tatonare , am cumparat-o si acum o citesc , asa, lejer , cate 25 de pagini pe zi , in general pe metrou.Si imi si place cat de cat , e savuroasa si pitoreasca singurul meu comentariu e acela ca de fiecare data vreau mai mult, la capitolul cu eroii din copilarie mai vroiam o pagina, doua, un capitol, o carte…niciodata n-ar fi de ajuns.
In fine , raman cu senzatia de carte “pitoreasca” ce se citeste repede dar se ia in doze micute, pret de o saptamana din care parca lipseste ceva…un putin acolo.
Intoarcerea
Ieri am vazut un film pe TVR, la ora tarzie,cand somnul te gaseste usor si incerci greu sa-ti mentii atentia , un film in care relatiile tata-fiu cat si cea intre cei doi frati au fost puse in diverse situatii.Povestea filmului s-ar vrea una in care tatal ,un personaj misterios , cunoscut de copii doar din poze , ar vrea sa se intoarca in viata copiilor trecand printr-o simpla calatorie initiatica, peste ani.
Imaginile filmului e una in miscare ,un drum spre cascada , un lac vazut din diverse unghiuri , pescuit, insula in care tatal trebuia sa indeplineasca o misiune , sosele , campuri, locuri ce par parasite si totul in niste culori cenusii , aproape de alb-negru.
Finalul e unul deloc previzibil …pe care eu l-am auzit doar povestit pt ca am adormit.
Nu 75% , Da 25 %
La cererea publicului Basescu a fost recomfirmat ca presedinte , procentul e zdrobitor ,tot asa si victoria asupra celor care il vroiau indepartat.
A crezut in puterea poporului si a invins. Greul abia acum incepe.
Fara nici o legatura cu aceasta,dar oarecum in acelasi timp , am baut prima bere japoneza din viata , o echipa romaneasca de handbal feminin , Oltchim Rm Valcea , a castigat Cupa Cupelor , o alta jucatoare romanca de handbal Carmen Amariei castiga, de data asta cu o echipa daneza Cupa Campionilor europeni(stam bine la handbal) , spectacolul costumele (regia Dan Puric ) a reusit sa ma fascineze si la a 2-a vizionare, dans, minte libera, magie…iar in mall, 3 dintre cei mai gelati purtatori de pantofi albi si trasaturi putin mai brunete(ce face frate !?) , testau aparatul de “periat” pantofi …
noaptea si-a lasat iar perdeaua si ale ei stele peste camera-mi stivuita cu vise…aleg unul, mai trag un fum imaginar, ceasul de la calculator arata 12:49 am ….
Byron (scris in 01.04.2007)
Intr-un trecut nu foarte indepartat noptile mele erau ghidate dupa concertele din cluburile si barurile bucurestene…
un grup de oameni format ad-hoc, vineri, sambata cateodata si duminica la cate un concert…erau zile cand mergeam in fiecare zi si zile in care incercam sa mai ingramadim un concert imediat dupa un altul care incepea 45 de minute mai tarziu….vedeai inceputul de la primul ….si sfarsitul de la celalalt…
in toate aceste peregrinari muzicale am prins drag de o formatie, mai mult decat de oricare….se numesc kumm, iar ca frontman il aveau pe byron…
fascinati de stilul lor de a traii muzica, am luat din concerte tot ceea ce acei buni muzicieni si artisti ofereau…si cand mai schimbam cateva cuvinte….totul era fantastic
muzica ,vin ,prieteni ,dans…iar muzica…byron cucerea publicul(fetele erau in cap dupa el) , canta de parca atunci canta pt ultima oara, nebun pasional, sunet in noapte…
flaut…voce, miscare, tigara in mana, cate o gura de bere….si iar voce .
cand drumurile li s-au despartit, byron continuand numai in urma(formatie unde era doar un fel de voce a doua) parca n-a mai fost nici kumm la fel de “ca pe vremuri” ceva nu suna bine, nu mai era fiorul magiei , nu mai era vocea…dansul, jocul, fumul…
erau doar niste muzicieni buni…care sunt inca in sufletul meu…
dar byron a riscat si a inceput din nou “sa zboare”…stiam ca poate asta…alaturi de niste pusti care mai au mult pana sa ajunga departe, dar plini de dorinta de a ajunge acolo, redevenind acel frontman care supune publicul prin voce…am avut o senzatie de deja vu macar pe piesele atat de bine cantate…desi sunt ale altora…
lazy a fost absolutul superb in concertul de sambata din laptarie…
pana si cei de la noir desir s-ar bucura sa auda asa varianta …iar eu am simtit iar ca parca visez…auzind, vazand, simtind…
dor de byron in zilele de sambata…
sper sa continue in acelasi ritm…
5 minute inainte de culcare +inca 2=7 minute
candva am scris pe un prim blog ceea ce am mai jos…
pt ca pe viitor am sa scriu mai mult aici, probabil ca am sa aduc incet incet continutul acelui blog in asa numita “zona”, cutia cu cioburi , care s-ar vrea ceva mai demult intiparit in memorie si , pus la pastrare, in pagina ,in eter…ceva ce m-a obsedat,ce m-a facut sa zambesc, m-a miscat intr-un sens sau altul, m-a sensibilizat…
expresii , imagini, ganduri, proiectii , nelinisti , vise , cuvinte…
5 minute inainte de culcare
“ce greu sa apuci sa scrii ceva in timp record…
cineva spunea ca n-ar posta nimic in eter daca ar considera lipsit de interes acel ceva…
eu, revin la mai vechea mea idee , de a salva ceva din mine…poate poate ,intr-o buna zi am sa reconstruiesc cuvinte si expresii din trecut…
mi-ar fi placut sa am undeva ascuns o groaza de cuvinte din trecut…sa le scot apoi si sa le pun mai actual in poveste…
o imagine de vara la munte am in cap, o caruta parasita, numai cu rotile din fata ramase intregi, cate o cabana presarata din loc in loc, mici izvoare iesind linistite de nicaieri, gol, aer curat, nimic…liniste…
drumeti rataciti, afine, popas cu muscaturi din branza si din rosie,iar pateul desfacut si pus pe paine nu e nicaieri mai bun
as vrea sa reconstruiesc imagini…gata cu cele 5 minute.
perdelele cu noapte la geam…noapte buna ,oricine ai fi tu…ma intorc la vise
In noapte
Ultima carte a lui Haruki Murakami, oarecum acelasi stil realist magic, de data asta niste povesti ca piesele unui puzzle, in care absurdul si inexplicabilul isi dau mana cu fantasticul intr-o luma absolut normala, de dupa miezul noptii.Totul se misca oarecum in reluare, ca in vis, ritmul devine mai lent, povestile mai pline de intelesuri si in acelasi timp fara raspunsuri clare. O serie de oameni “ai noptii” se intalnesc, vorbesc, privesc, canta prin cluburi,asista la violenta sau, se cufunda in carti,in cate un bar in care se mai canta jazz…un personaj mai ciudat, camera de filmat, un tv care are viata proprie,o “tanara ce pare frumoasa din padurea adormita”.E o carte despre singuratate dar in acelasi timp pare romantica de indata ce povestile singuraticilor se imbina incetul cu incetul.
Senzatia care o am cand citesc carti de Murakami mi s-a pastrat si acum, acea de placuta melancolie imbinata cu starea aceea ca nu vrei sa lasi cartea din mana, pt ca esti curios cum poate sa continue cand totul pare atat de incurcat.
Nu cred ca e cea mai buna carte a lui, preferatele mele raman “La sud de granita , la vest de soare” si “Padurea norvegiana” dar ca si celelalte a reusit sa ma poarte undeva departe,sa-mi lase sa-mi imaginez lucruri ,sa ma faca sa ma bucur de cuvinte.
Ce mai citesc oamenii pe metrou…
Dimineata,imbulzeala,oameni cu ochii inca somnorosi, trec peste strada in lucru, coboara la metrou…foarte rar fete zambitoare,mai mereu morocanoase,unii la costum, altii imbracati cat de cat, pensionari fara somn, angajati fara chef, femei frumoase care au ales cariera si totul intr-o lupta cu cronometrul si cu locul mai ferit si liber unde sa poti macar respira in metrou…In ultimul timp insa ,printre multi oameni care citesc libertatea sau ziarul metroului(metrorex? nu mai stiu) si cate mai unul cu sportul sau catavencu,au inceput sa rasara si cei care s-au intors la carti sau cei care considera ca pot compensa lipsa de timp cu drumul care-i duce zi de zi spre acea rutina zilnica…am intors privirea in stanga, in dreapta,in spate, in fata si am vazut asa:”e oare chiar adevarat?”(levy),1984 (orwell),spune-mi ceva despre cuba(nu stiu autorul),deriva continentelor (aparuta in colectia cotidianul),les soleil des sgorta(titlu aproximativ cum de altfe e si cel atrbuit lui levy),procesul(kafka) si in noapte (murakami) asta din urma ,chiar eu….
concluzia clara,parca s-a mai schimbat si la noi ceva, 7 oameni citesc carti intr-un vagon,mare lucru…pacat ca deschiderea usilor trenului si modul in care ne ingramadim mai avem de invatat…dar mergem inainte…astept mai multi cititori
