Scurte…
Ieri dimineata in metrou, doua batranici care se cunosteau evident, au prins locuri numai vis-a-vis, dar s-au inteles aproape din priviri sa-si tina una alteia loc. Dupa 2 statii, s-au eliberat locuri de ambele parti, prin urmare, reactia lor a fost sa puna imediat sacosa pe acel scaun liber si sa-si cheme prietena. Uimite, cand amandoua au facut acelasi lucru, au ajuns greu sa si ia decizia care dintre ele se si muta langa cealalta…si pt ca li s-a parut comod, au preferat sa ramana pe acel loc, cedand necunoscutilor locul ocupat cu ajutorul sacoselor….
Astazi o femeie cumpara bere de la magazinul din fata blocului pt sotul ei extaziat de victoria stelei si totodata patrunderea in liga campionilor…2 minute mai tarziu, el sorbea berea, sprijinit de masina iar ea dadea la pompa, incercand sa umfle roata de la masina…
In acelasi timp, la tv, Becali, nebun de fericire, din acelasi motiv ca si sotul doamnei, canta divinitatea din luxusu-i automobil…si canta si nu spune nimic, doar canta…
si parca vad ca asta o sa fie o noua imagine de goblen modern…
E tarziu acum, un gand de ieri ramas…sa scriu despre ce-ar fi fost daca…si jocul abia incepe.
Noapte buna calatorule…
Imposibilul nu-i acasa
Imaginea ma bantuie, un stadion intreg imbracat de sarbatoare, suntem lei, spartani, caini, ne batem cu pumnul in piept, figuri zambarete, sigure parca de un deznodamant asteptat, o prima parte se termina in avantaj, nu mai avem rivali, suntem mult deasupra, privim numai in sus, ne vedem cu sacii in caruta, pasim parca altfel, mai e putin pana departe, o meritam, o sa se termine si lantul nostru de ghinioane…apoi, din neant, ca o mana a destinului cerul se prabuseste, in cateva minute siuatia se schimba radical, 180 de grade, suntem cu picioarele pe pamant, ne minunam, nu e posibil, cineva si-a bagat coada, cineva a incurcat borcanele, nu e drept.
Incercam ceva, dar picioarele nu ne mai asculta, publicul a inghetat, nu ne mai poarta pe aripi, deja vu, sau istorie,sau nu avem mentalitate de invingatori… ne multumim cu mici batalii si apoi renuntam…si nici macar nu era mult ceea ce am cerut, chiar realisti find, stiam ca puteam cere imposibilul, au mai facut-o si altii in trecut si le-a mers.
Probabil ca ne-ar fi mers si noua, daca nu erau acele cateva minute fatidice, o greseala copilareasca, cativa ani de experienta, o alta mentalitate, o alta istorie, un alt zar, echipament, teren, arbitru…din pacat insa, azi imposibilul n-a fost acasa. Sau altfel spus, Dinamo-Lazio 1-3.Adio Liga campionilor.Poate la anul.Poate in doi ani.Poate cand o sa mai crestem putin.Poate…
Fara sens…
Mi s-a facut dor de the Cure, la ceas de seara, am inceput sa caut, sa-mi pun piese, sa-mi amintesc, sa vad cand mai au concerte in acest an si cat sunt de aproape…apoi mi-am amintit de un film, totul e iluminat, am citit putin despre el si am decis ca am sa vreau sa-l vad, apoi m-am gandit la carti de vacanta desi eu tocmai am fost acolo si n-am reusit sa duc la capat decat “Sambata” a lui Mc Ewan, celelalte, care mai de care, au fost sacrificate de dragul peisajului, al discutiei, al marii, restaurantului, plimbarii…
apoi mi-a revenit in minte o imagine care se intoarce mai mereu inapoi la mine, ori de cate ori imi las gandul sa zboare…o stare in miscare, in tren, pe un culoar cu lumina difuza, cand dupa o perioada alegi sa mergi la baie si esti somnoros si ametit si abia calci si oarecum totul se invarte…si desi nu e nimeni, sau rar de tot cate un fumator…iti pare ca o trecere spre ceva sau astepti ceva, ca si cum orice ar fi posibil…poate nebuna din vis, poate zburatorul , poate doar un misterios domn T si a lui pipa…sau poate doar o iluzie si nimic altceva…
am trecut la air si m-am uitat la ceas, cam fara sens, ce-i drept, nu astept nici un tren…si ma intorc la o alta imagine, din reconstruction(film pe care-l recomand cu drag), la inceput, o scara rulanta la metrou, un el ce coboara, o frumoasa ea ce urca, un mic schimb de priviri, putin fum, un strop de magie si gata-i povestea…
pare atat de simplu…daca s-ar fi terminat totul acolo, poate ar fi fost una dintre cele mai frumoase povesti…
trag perdeaua cu noapte…mai un rammstein de noapte buna…nimic altceva
Manu Chao-Rainin’ in Paradize
Piesa care ma obsedeaza de cateva zile bune….si care a fost pe toate drumurile in vacanta
Intre doua batai de ochi…
As scrie despre carti de vacanta, despre filme usoare, despre vise pierdute, despre salturi in gol, fumuri de tigara, povesti la ore tarzii, bodegi uitate de lume, plimbare pe granita dintre real si virtual…apoi m-as linisti o secunda si as continua cu filozofia de pahar, lumea lui alb si negru, bine si rau, intuneric si lumina…si as sfarsi indragostindu-ma de o a treia varianta, culoarea gandului, un gri acolo, ceva infim, ascuns adanc in mine, ca durata ca intre doua batai din ochi, cand realul si imaginarul isi dau mana si nu mai stii de care parte a baricadei esti. Si oarecum nici nu conteaza.
Imi pun o masca pe fata, cu zambet larg, maine totul trebuie sa arate impecabil la firma pt ca vine marele sef…o sa faca o plimbare printre zecile de procese, o sa se opreasca din cand in cand, o sa-si aranjeze mustata, o sa dea sfaturi gratis, o sa zambeasca usor, o sa fie unul cu firma…o sa fie conversatii de salon, discurs politicos, multa informatie pe metru patrat, idei prinse din zbor, tabele frumos colorate, camasi calcate perfect, costume facute sa impresioneze…
Apoi masca mi-o scot la plecare, devin insa atat de obosit ca nu-mi mai dau seama cine e in spatele mastii si cine nu…doar vad o multime de oameni cu aceeasi masca cu zambet, multe calculatoare, miscari de roboti, la mese si prin imprejurimi…
Organigrama? Grafice de eficienta? la ce folos cand eu as tranti un singur, mare peisaj, un camp cu grau si-un cer albastru….viata ar merge oricum inainte…
Iar ca balanta sa fie totusi inclinata pe o parte, in final, la cina, as propune un film de mare referinta, ca pt cunoscatori, indian normal…Lantul amintirilor.
Tarziu acum, mai pun o bifa la cutia cu cioburi, imi caut din privire drumul spre pat…deschid un geam, sting lumina, pagina, calculatorul…
Adunate pe retina 3
Ne urcam aproape in fiecare dimineata in masina, goneam pe autostrada, apoi pe cate un drum national, gaseam un refugiu, un ceva de care sa ne legam, un loc in care sa ramanem un putin si totul se relua, poate doar un alt episod, un alt tricou, pantalon, fusta…toscana, vita de vie, degustari de vin, ulei de masline, caini prietenosi la fiecare casa, liniste, dealuri insingurate, vile cu piscina la scara, putina lume, din loc in loc cate un orasel construit intr-o fosta cetate, cu propriul vin, cu crame, restaurante, oameni indragostiti de ceea ce fac, care parca stiu sa traiasca momentul, sa-l savureze altfel decat o facem noi intr-o perioada scurta de 2 saptamani in fiecare an.
Cerul Toscanei se poate vedea mai jos, in varianta de bal, gatit pt intalnirea cu stelele…cealalta varianta, de iesit in oras, cu pomi la gat…incerc s-o adaug in final…sau intr-un mesaj viitor…
Doua zile de relaxare in Toscana, apoi o incercare de a vedea marea, soldata cu o permanenta goana dupa cazare in mult prea comerciala si scumpa statiune Viareggio, terminata in Pisa, langa turn, intr-un hotel de 3 stele murdar, dar oarecum in ton cu tot orasul.
Apoi Lucca si Verona, frumoase, cochete, bifate in periplul nostru…Balconul Julietei si mai ales declaratiile de dragoste de la intrarea in casa au adus zambetul pe buze, desi undeva in spate, povestea nu ar fi cea mai vesela….Alpi, mai apoi, peisaj cu munte spre apus, soseaua care serpuieste, lacuri, stanca, aer curat si o trecere pt ultimele doua zile in Austria, aproape de granita…si gata a fost vacanta.
Un road movie cu cateva personaje vorbind in romana care mai cadeau din cand in cand in melancolie, asta a fost concediul. Restul e poveste.
Ce usor pare totul de aici de departe, am uitat de lipsa internetului, pierderea cardului, oboseala, permanenta cautare…s-a sters totul. Ramane doar frumosul si ceea ce s-a salvat in fiecare. Un putin la scara istoriei.
Dar un putin care ramane acolo, poate nu chiar pe retina ci undeva intr-o bataie de ochi…
Ganduri bune, calatorule…viseaza iar.
Adunate pe retina 2(Siena, Venetia si …)
Internetul merge greu, n-as fi zis, in frumoasul oras Siena, unde nu poti gasi decat cu greu sa nu-ti place ceva, te lovesti de cate o mica problema care te incurca macar pt un moment si te face sa iesi din visul frumos in care erai pana atunci. De 20 de minute ma chinui sa intru pe un cont de banca…se pare ca nu-i plac prea mult operatiunile complicate gen, din pagina in pagina…te lasa pe o pagina si apoi…acolo ramai. Macar pot scrie.
O piata imensa inclinata, cateva cladiri din perioade de mult apuse, oameni veseli care petrec pana in zori pe strazi, curse de cai, stradute pline de magazine si cafenele la parter, mancaruri si vinuri sofisticate, chelnari sarmanti, imbracati in negru si cu cravata rosie, zambete, rasete, tineri de mana, inbratisari la ceas de seara, pe jos pe dale,oameni la inca o poveste,la cate un vin,la o minciuna.
Ma intorc putin…
Mi-a placut Croatia, serviciile au fost fara cusur, marea linistita, peisajele cu munte si mare, cu vestigii romane la tot pasul, cu o adunatura de natii traind intre calm si linistit.
Cum am trecut de Slovenia si mai ales de cand am poposit pt cateva ore in Venetia, oamenii au inceput sa gesticuleze,sa se agite, sa vorbeasca incontinuu, sa traiasca altfel, mai galagios si mai furtunos, dar in acelasi timp fara sa-si piarda din romantism.
Multa apa, multi porumbei agresivi, cantareti pe canale, labirinturi de strazi, poduri, barci, gondole, oameni ce canta la acordeon, masti, multe masti, cate una ce se furiseaza in spatele tau, pe cate o strada intunecata, comercial, kitsch versus arta, produse chinezesti, marfa contrafacuta, copii ale lucrarilor de arta versus biserici, palate, picturi, cladiri impunatoare…vechi si nou, erau momente in care scoteam exclamatii macar in gand, iar alteori ma plictiseam de atata monoton.
Ieri am vazut Padova si Bologna…n-ar fi prea multe lucruri de povestit, poate doar ca in Bologna am intalnit cei mai multi romani…astazi cautam drumuri spre cate o vinarie,in frumoasa Toscana.
As sta putin, as privi oameni, i-as lasa sa treaca, fiecare cu cate o poveste, le-as surprinde fetele, vesele, triste si nimic altceva…
Adunate pe retina(Croatia, prima parte de concediu)
Ma uit la ceas, ce as putea scrie in timp asa scurt…incerc sa o iau cu inceputul si sa ma opresc atunci cand ceasul de la internetul gasit “cade” si cei cu care sunt aici, m-ar vrea acasa, nu de alta, dar mergem la masa.
Am plecat cu intarziere mare din tara, in loc de 8 dimineata din Timisoara si 9 din tara, cred ca a fost 10 din Timisoara si 12.30 din tara, opririle au fost mult mai dese, iar drumul prin Serbia, intortocheat pana am ajuns la autostrada…si obositor si monoton, oarecum si scump, cand am trecut deja la autostrada.
In Jimbolia am alergat dupa asigurari, in Novi Sad ne-am ratacit, apoi pana am ajuns la liman si am trecut oarecum niste munti(mai mici) apoi am pierdut cursa cu cronometrul.
Nu era o cursa contra cronometru, in fond, doar cazarea noastra nu era asigurata in Rovinj, punctul final al primei parti din calatoria noastra.
Dupa o masa ciudata la intrarea in Croatia si inca multe opriri am ajuns in formatia de 6 oameni plus unul inca nenascut in burta Andreei pe la ora 10 si ceva in Rovinj.
Cazare n-am gasit imediat, dar cu ajutorul unui tip care se ocupa de parcare am ajuns sa impartim un apartament de 3 camere…incepea concediul
Peisaj frumos, vazut din masina, marea seducatoare foarte aproape, curata si oarecum foarte linistita…si un restaurant bun, cateva povesti spuse la oboseala au incheiat noaptea.
Abia incepea totul …si eu trebuie sa inchei aici.
Noapte buna , calatorule…sunt in urma, dar vin cu povesti…incet incet…
Doar ca idee si fara nici o legatura cu ceea ce am scris mai sus, Nena canta 99 Luftbalons acum in internet caffe…imi place
De ce vezi un film de mai multe ori?
Intrebarea mi-o pun inca de ieri, nu gasesc nici un raspuns…la inceput, cand eram mic, vedeam un film de mai multe ori pt ca nu prea existau filme si orice film care ma marca macar un putin trebuia sa fie vazut de mai multe ori…memoram scene, replici, vedeam si ce se intampla in spatele scenelor din prim plan…asa am vazut, intr-o ordine aleatoare, trandafirul galben(de cel putin 5-7 ori), zorro de mai mult de 3-4 ori, omul paianjen de mai mult de 3-4, superman de cel putin 3, sport sangeros(cu van damme, pt cunoscatori!) de 3-4, rambo, filme cu piedone, rio bravo etc de multe si multe ori…recordul absolut cu care m-am mandrit de multe ori, Comando, cu Arnold, ajunsesem pe la a 12-a vizionare…
Mai mare insa, in perioada aia, dupa adolescenta,studentie si chiar mai tarziu (acum adica), filmele care le revad usor sunt cele care au o poveste frumoasa in spate, ceva care sa ma atinga la o coarda sensibila, ce-mi par poetice, ciudate, iesite din normal, sau macar aproape de ceea ce am trait sau am vrut sa traiesc…si asa, tot o caut pe amelie pe strazile gandului(desi am vazut de 4-5 ori filmul…pot sa-l revad usor), la fel, you’ve got mail vazut de mai mult de 6 ori, ma pot uita la nesfarsit la el, ultimul mohican, vazut de mai bine de 7 ori, numai cand aud muzica imi spun ca trebuie sa imi aduc iarasi imaginile in fata ochilor…suspecti de serviciu, chiar daca stiam intriga, tot mai ma gandeam sa-l vad dupa a 4-5 vizionare…
3 Iron, filmul care ma obsedeaza acum, l-am vazut tot de 2-3 ori si de fiecare data abia astept sa-l reiau…
Prea obosit acum, dar toata aceasta discutie cu mine insumi m-a dus cu gandul la tata, care de fiecare data cand aparea la tv un film de care stia sau auzise, imi povestea o intrega istorie, facand mai captivanta vizionarea chiar si a filmele care nu s-ar incadra la capitolul filme de “vazut intr-o viata”.
Dar daca-i mai placea cate un film, tabloul era mult mai complet.
“Ceata…ochii mei imi pleaca de pe fata, se rostogolesc prin viata, te cauta mereu, te cauta mereu(ada milea-ceata)…
Noapte buna, calatorule…eu unul m-am agatat de visul asta cu filme…ma duc sa-l iau acasa…
Clark-Herr Barr
Piesa care, datorita unui prieten de departe, ma obsedeaza…am schimbat doar videoclipul…
