Umbre pierdute
M-am rezemat de un zid, afara mult prea cald, desi era dupa o ploaie intensa de vara care ar fi trebuit sa racoreasca aerul, nimic, nu sufla nimic, as vrea sa stau putin…urcasem scari, undeva o terasa deasupra Bucurestiului mi-a mai adus imagini in fata, gandurile insa se plimbau pe margine…un fulger razant, aproape, soarele cadea in apus…primii stropi, urmatorii, un glob metalic imi arata continentele parca inghetate in plina vara…raspund la intrebari pe care nu mi le-am mai pus, umbra se desprinde, precum intr-o poveste a lui Murakami, isi cauta propria umbra probabil, totul se clatina un putin si imediat apoi, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, mersul firesc reapare.
Apoi inca o data scurt, ca si cum ar fi fost o replica intensa dar scurta a unui cutremur, zidul se misca, odata cu el si imaginea, imediat mai apoi, pierd iarasi umbra, care trece printr-un zid si acolo ramane.
Imi aprind o tigara, astept ceva sa miste lucrurile in sens invers…privirea imi cade pe un balcon apropiat, plin de flori si de tot felul de lunete indreptate spre cer…cineva urmarea norii, fulgerele, cerul…o imagine cu mare, o plaja pustie, doar o persoana se plimba linistita, cu mainile in buzunare, cu gluga de la hanorac trasa peste cap, cu ale sale vise inconjurandu-l…desface un sezlong, se aseaza, priveste in gol, valurile de parca l-ar asculta, se fac tot mai furibunde, iar zgomotul cu care se sparg de mal, e din ce in ce mai mare…sunt tot eu, sau o umbra fugita, nici nu mai conteaza…e doar un sezlong deschis pe toata plaja, multe barci parasite si o privire tampa in larg…nici sezlongul nu are umbra…se pare ca se lasa noaptea…morcheeba canta in casti, gained the world, somnul vine, pleaca, vine iar, gandurile pleaca fara tinta, povestile se pierd, drumul din fata e tot mai stramt, cred ca am sa aleg unul lateral…noaptea buna, calatorule, ziua de sambata s-a dus la culcare…
De pretutindeni si de nicaieri…
E cam tarziu, literele imi aluneca de sub degete, mi-am spus ca n-am somn si ca as vrea sa scriu macar un putin, dar cum m-am pus la birou, ca si cum m-ar fi asteptat, m-a luat somnul….acum casc, ma frec la ochi si ma gandesc la patul acela mare si la visele ce-l bantuie…mai inchid un ochi, mai iau o gura de suc, mai privesc tv-ul…am pus niste poze aici, o sa mai vina si altele, incet, una pentru fiecare zi pierduta,,,
Te rupi de grup, ai facut la stanga cand toti ceilalti au ales sa faca la dreapta, ajungi intr-o piata, te pierzi usor in multime, cumperi din mers un pachet de tigari, la primul colt te opresti, cauti, ai drumuri in minte inca inainte de a te fi nascut…asa ca a continua pare ceva firesc….tragi primul fum, apoi pe al doilea…continui sa mergi, e tot mai pustiu, se intuneca incet, vezi totusi cateva intrari…ti-e dor brusc, mai tragi un fum, ajungi in locul din poza …si mergi mai departe…o intrare duce intotdeauna undeva…
Micile nimicuri care dor
Ieri am fost sa fac cumparaturi si dupa ce am reusit sa strang in doua plase mari tot ceea ce cumparasem, mi-am spus ca o sa iau un taxi pana acasa…la Unirii, 10-12 masini, poate chiar mai multe, aliniate frumos, cu particularii cu tarife ascunse sau mascate, apoi cei “de firma” respectand probabil ora la care au ajuns in zona…refuz ofertele taximetristilor “particulari” si imi incerc norocul…era ora 19-19.30, primul ma refuza spunand ca se retrage in Drumul Taverei, al doilea se retrage si el, al 3-lea nu ma baga in seama, al 4-lea nu merge pt ca e prea scurt, al 5-lea era pe telfon,al 6-lea, vrea mai mut decat cursa…cred ca am mai intrebat 2-3 pana sa ma ia unul fara intrebari…pe masina mi-a explicat de ce nu m-au luat colegii, stateam prea aproape, pe ceas era undeva in jur de 5-6 roni, poate 7 …in fine, oricum nu e prima data, dar mi se pare din ce in ce mai frecvent ca taximetristii sa se eschiveze in acest mod…
La iesirea din tara cu autocarul, soferul autocarului colecteaza intre 3 si 5 euro, in functie de marimea autocarului ,pt taxa de trecere fara verificatul la sange al bagajelor…oamenii platesc…
Daca vrei sa trimiti un plic intarziat cu un mecanic de locomotiva sau cu cineva din acel tren, personal calificat, trebuie sa-l “timbrezi”, la destinatie, mai ciupesti ceva daca merge…asa se practica, mica ciupeala, mica intelegere…putem trai amandoi.
La o coada de bilete de teatru, povestile curg, incet si parca in soapte, de frica sa nu deranjeze atmosfera, in realitate toti spera sa puna mana pe cele doua invitatii, ale caror proprietari s-au razgandit…casieritele sunt ridicate la rang de general, vin diversi din partea unor oameni importanti si se rezolva totul, oamenii normali, stau la coada chiar daca stiu ca nu se mai poate face nimic…(va urma, mi-e mult prea somn).
O carte care te lasa fara grai, pentru mine, una din primele carti citite…are de toate, iar modul de a descrie mi s-a parut nemaiintalnit. Povestea incepe simplu, un avocat, porneste pe urmele sotiei, pierduta/fugita intr-un Istanbul labirintic, inconjurat de povesti. Cautarea insa, te plimba prin istoria orasului, prin povestile-i ascunse, prin cotloane uitate, prin subterane, pe stradute, pe nicaieri si prin propria minte. Cateodata realul si imaginarul se imbina la iesirea dintr-o camera plina de cuvinte, cateodata in plina strada, cateodata intr-un minaret…cert e ca acea confuzie te plimba si mai departe si incet incet pare-se ca ceata se da la o parte…dar ce folos cand vezi ca esti intr-un plin labirint…Istoria moderna a Turciei, fascinantul Istanbul, povestea de dragoste mascata intr-o cautare a persoanei iubite, cautarea de sine, pierderea si regasirea drumului se gasesc intr-o carte de 600 de pagini care, desi cere atentie, find citita mai greu, merita orice efort….iar daca ar trebui s-o caracterizez doar printr-un cuvant as spune, “fascinanta” si atat.Alti pasi pierduti…
O pauza de caldura sufocanta, astazi…primii stropi, nebuni si nenumarati, pe la 12 deasupra Bucurestiului, apoi soare incet si cuceritor, pentru putin timp si imediat inca o repriza de ploaie.
In gara din Bucuresti, ploua, acoperisul cedeaza mult prea usor stropilor, poate ca si constructia e noua si inca nefinisata…oricum, baltile se formeaza usor, iar de sus, de pretutindeni curge apa…am fost pana la peronul 5, am ridicat un plic si am plecat mai departe.
Un alt taxi, un drum aglomerat ca in fiecare zi, in mod normal, 5-10 minute, asa…poate 20, poate putin mai mult…am coborat in parc, ajunsesem prea repede, m-am pus sa citesc, in acelasi timp insa am fost distras de o doamna care incerca sa explice gardienilor ce inseamna militaria, ca doar avea un sot pe viata in armata…niste batrani ascultau entuziasti, cainii alergau de nebuni dupa jucarii zgomotoase, copiii vroiau mere salbatice dintr-un copac din apropiere…
Am lasat plicul, pe drum o cladire din care se scoteau pe geam diverse lucruri, la geam insa, o palarie, un aparat de fotografiat vechi si o bere gambrinus la pet…din fereastra unei alte cladiri s-au ivit brusc flacari si fum, iar prima imagine din minte ar fi ca cineva scoate fum cu galeata…
Alte strazi fara nume, o terasa mult prea indepartata in care se amestecau limbile pamantului cu papilele gustative, am luat un pahar de vin, am visat cu ochii deschisi…ziua parea sa mearga la culcare, m-as fi intins iar pe jos, lasandu-mi gandurile libere, tv-ul ar fi fost iar pornit iar intr-un colt de gura, ar zace o tigara…ma uit pe geam, vad si nu vad, sunt lumini, apoi se sting, se aprind iar, mult prea putin, mult prea real, mai marele nimic, un film chinez pe protv, ora-i tarzie, somnul refuza sa apara….mai cativa pasi, pierduti si astia, un dus cu apa rece si …
In vis, o cabana la munte, o vale plina de flori, zapada pe creste, saint bernarzi, un trenulet ros-verde…miros de tei…mai cativa pasi prin camera…se rupe filmul
Prin Bucuresti…
Merg 10 minute pana la metrou, caut umbra copacilor de pe margine, e mult prea cald, vantul nu adie aproape deloc, metroul e plin, oamenii se ingramadesc, n-au rabdare, nu exista o regula, o ordine cronologica a intrarii, exista doar graba, nepasare, camasi transpirate care se ating de alte camasi transpirate.
In metrou functioneaza aerul conditionat(ma mir !) iar pe finalul cursei, ca eu merg pana la statia finala, poate fi chiar acceptabil…minutele pana la serviciu, imi readuc tricoul lipit de trup si ma fac sa cumpar un ziar.
La intoarcere parca totul pare mai linistit, desi masinile fac coada sa ajunga acasa si la metrou sunt cozi la iesire inca de pe la 5…o librarie imi iese in cale, privesc, trec mai departe,un sandwich, la botul calului si un film de seara imi intregeste ziua…apoi un taxi, o cursa aproape nebuna pe strazi, slalom printre oameni si masini, lumini peste tot, mai un caine care traverseaza strada pe zebra, mai o cladire parasita la un colt uitat de lume, mai cate un tramvai care ne taie calea…povestea inevitabila cu taximetristul, starea aceea ca doar as sta, ma cuprinde, ajung incet acasa, o ultima curba, o umbra s-a desprins cand am coborat in fata blocului…in minte imi suna cuvintele din finalul filmului vazut, ” iubeste-ma mai putin in fiecare zi, dar mai mult timp”…noapte buna, calatorule, cuvintele-mi sunt plecate de acasa….
Drum intins
O masina furata, rosie, cu argintiu, un numar sters, 27, muzica oarecum pe gustul lui la primul post de radio nimerit…drumul, plin de serpentine, in urcare, inconjurat de padurea verde si imediat mai apoi, in coborare, spre marea calma, dupa cateva zile de agitatie. Una cu drumul, cu gandul liber, fara sa vezi acul kilometrajului, mai cate o gura de apa, mai una de fum, din tigara care sta aprinsa in dreapta…spre nicaieri…sondezi marginea, privesti doar in fata, curbele sunt luate in regim de viteza, apoi parca nu mai conteaza, te lasi doar dus….la stop, ea, rasarita de undeva din padure, cu un rucsac in spate, cu parul prins, esarfa ii flutura in vant…se poate? intreaba imediat dupa ce vede ca ai oprit…
n-am tinta, merg doar de dragul de a merge, urmez conturul padurii, apoi sper sa ajung la plaja…as veni cu tine, zise ea, numele meu e…se privira un putin, muzica canta inca….masina isi continua drumul la vale…
iti este vreodata dor de o stare? treceau peste un pod…pereti de stanca de o parte si de alta, numai vantul, zgomotul masinii, muzica si ei doi…dor? mi-e si acum….in aceasta coborare fara tinta…
m-am gandit ca as vrea sa caut uitarea..sa ma reinventez odata ce ating marea…ea a ras, si-a tras ochelarii de soare pe ochi, a inceput sa numere copacii, fluturii rasariti intre ei, florile…pasarile….
o noua tigara, cum ar fi daca flacara chibritului aruncat nu s-ar stinge si ar urca spre nori?
o mana, a ei, a lui aproape, o cuprinde….ochii se inchid pt un moment scurt…masina iese din drum, lumea se misca…apoi totul sta…
pe un colt de iarba, un el si-o ea se tin puternic in brate…au sange pe maini, au picioarele tremurande si buzele muscate de atata distanta…oare unde ai fost, pana acum?
probabil, am fost sa caut uitarea ! il stranse mai tare….el inchise ochii…
Cateva imagini din drum
Noaptea se lasa incep asupra Bucurestiului, norii s-au adunat peste oras, venind ca bezmeticii, de nicaieri…primii stropi mari, brusti, aparuti din senin parca, lovind puternic pamantul…apoi imediat dupa aceea, un caine trecea regulamentar pe zebra, luminile se aprind tot mai mult, oamenii se ascund, pe sub stresini, pe sub acoperise iesite putin, pe sub umbrele chiar, masinile alearga, semafoarele isi pierd culorile rosu si verde ramanand intr-un intermiten, la noroc. Gandurile se aduna, viseaza campuri intinse si maci, un dj aflat undeva in cap schimba imediat muzica, placa se misca, decorul e schimbat, o imagine imensa se plimba alaturi de mine, massive attack canta …..Imaginile se suprapun, la fel si muzicile si primele griji, intr-un colt de camera, televizorul merge in gol, vantul a salutat scurt pe la geam, ochii se inchid incet, visele circula, deja suntem in perioada lor…trag perdeaua, noapte buna, calatorule….
