Umbra

Sambata, pe o vreme ce combina fulgii de zapada cu stropii de ploaie si lasa vantul sa sufle, m-am urcat intr-un taxi si am cerut sa ajung la “Cinematograful Glendale” in Cotroceni. Acum 5-6 ani am vazut acolo “8 Mile”, filmul de debut al lui Eminem. De atunci nu am mai calcat in acel cinematograf si nici nu credeam ca am sa mai calc. Experienta de acum a avut un efect total opus asupra mea, auzisem ca s-a renovat sala, dar aici era vorba de ceva  mai mult. As spune ca din momentul in care am intrat in micul bar de la intrarea in cinema, perceptia s-a schimba brusc. Am dat aici peste niste oameni foarte amabili, cum nu exista multi in bransa comerciantilor din Bucuresti, am fost serviti promt, inclusiv cu un rand de bilete(la masa), ni s-a spus ca in caz ca nu terminam bautura, putem s-o luam cu noi in sala de cinema, comanda mea nici nu era in meniu, dar s-a improvizat din mers si a fost posibila…atmosfera era una prietenoasa, decorul nu cine stie ce, dar cald, plin de oameni care se simteau bine, plin de afise de cinema. In sala, ultimele 3 randuri sunt cu fotolii si masute in fata…loc imens sa-ti intinzi picioarele, spatare care indemnau la leganat. E drept ca in timpul filmului se mai plimba cineva cu o lada de bere prin fata primului rand, ca se fac comenzi la bar, ca mai apar unii altii prin sala, ca perdeaua de sub ecran nu e bine trasa si se vad lumini, dar undeva mi-am spus ca atmosfera e tare lejera si prietenoasa si vizionarea unui film in aceste conditii nu poate sa fie altfel. Pana la urma, chiar asa a fost.

Filmul, “Le Fils de l’epicier” nu a fost unul care sa-ti ramana mult in memorie, dar te-a plimbat prin peisaje de vis. Asa ca, pana la urma chiar a meritat.