image Se canta in miezul zilei, la fiecare casa de pe Ackerstr. un anunt prin care cei de Schokolade isi cer scuze ca o sa petreaca astazi in curte, pana spre dimineata..e cald, sunt oameni la terase, in parculetul de langa, la cate un balcon, la umbra, muzica se propaga usor pe strazile de langa, o voce calda, un ritm asemanator cu ziua, la relanti, cele doua mese de ping-pong sunt ocupate, la una se joaca, la cealalta, sunt cativa tineri intinsi, cu mate sau bere, miros de iarba, e vineri..fetita din imagine a trecut impreuna cu familia si a ramas locului fascinata, in curte vremea trecea la un pahar de vin rece..iesit de la birou am colindat strazile din jur, am intrat putin, am iesit, am intrat iarasi, am iesit..mi s-a facut dor de drum, de munte, de carari neumblate, de creste, de cort, de acei oameni..am intrat in parc cu un mate( al 3-lea deja, cred ca devin dependent) si-am ramas putin cu gandurile..si-am inceput sa le las libere, sa alerge, sa fuga oriunde vor pentru ca mai devreme sau mai tarziu le voi urma. Pana una alta, m-am dus sa joc fotbal si am uitat. Maine le caut iarasi..

 

Liniste, deja mult prea tarziu, ma pregatesc sa intru in pat dar trag inca de mine sa pictez cateva cuvinte care m-au impresionat. Aici, cat sa nu uit de ele. Nu sunt ale mele dar ce mult mi-ar fi placut sa le fi intalnit la un colt de strada, unul de cladire, pe un peron de metrou sau pe un acoperis cu umbra si vedere la oras..tot in imaginatie traiesc si eu, o buna bucata sau una mai putin buna, depinde de zi, de soare, de stare, de cine imi zambeste si ce ma doare, de imaginile din fata, de cele aparute din senin, cerute, reaparute, cautate..

“Daca ar suna, daca ar suna, daca ar suna ” doar ca de data asta eu stiu ca n-o sa o faca pentru ca e prea tarziu, pentru ca si maine o sa fie prea tarziu si poimaine o sa fie la fel ca maine.

Mie imi place cuvantul dor si pana mai ieri nu-mi placea nemtescul Gier (pofta)..

Nora e un nume frumos, daca as avea vreodata o fetita, asta e numele, ma aud undeva spunand dar cred ca ma gandesc mai mult la nume decat la posibilitatea de a avea intr-o buna zi un copil, chiar daca s-ar numi Nora..mamei nu-i place oricum de parca eu as avea o problema sa-l impun, daca mie imi place..

Berlinul ei e un monolog, al meu, undeva ca si al ei, e pe strada, e in coloratura, nebunia, detaliul cel mai ascuns si cel mai strident, e in oameni, in cei din metrou, sbahn, autobuze, chiar si in 119, in cei de pe bicicleta, cei de la cate un restaurant de lux, cei de la terasa sau bar de cartier, strident lovit, rupt, dezordonat si in acelasi timp autentic..o, daca ai stii cat de mult imi amintesc de ea..de tine..Berlinul esti tu, si eu si ea..si cu atat mai mult ea.

Mi-ar fi placut sa o cunosc pe Nora Iuga, inca nu-i tarziu..amandoi ne temem de acest cuvant dar credem ca il putem fenta..am fi baut vin, alb probabil ca e vara..sau rosu, daca ar fi sa fie ultima seara..sau poate chiar rose ca merge cu cerul jos, atat de jos si cu statul in iarba..

Ne-am fi plimbat prin locurile ei cunoscute, prin ale mele, ne-am fi intersectat undeva interesul, gandul, Berlinul, am fi vorbit de el, de ea, de cei pe care i-am pierdut, de cei pe care i-am castigat si avem sa-i pierdem, de cum ne pierdem noi, unul cate unul, de cum ne regasim..ne regasim ?

“Sunt locuri in care te opresti printr-o intamplare si nu le mai uiti niciodata. Parca iti promiti ca ai sa le revezi. Locuri apropiate organic de tine care probabil nici nu ar fi existat daca nu le-ai fi asezat tu insuti acolo. Amanunte. Gesturi. Urma unui ruj de buze…”

Pe ea am cunoscut-o intamplator la munte, sau poate pe scarile unui tren, sau poate intr-o padure alba plina de brazi ninsi, sau poate ca la un semafor, in fata unui afis, a unei povesti, intr-un cinematograf, pe un acoperis..cred ca am cunoscut-o in mai multe locuri deodata, “Am inceput sa vorbim asa din intamplare. Nu stiam nici cum ne cheama, nici cand si unde ne-am nascut, nu stiam ce ne-au fost parintii, ce mancare ne place..”

Dar pentru ca e deja tarziu si eu risc sa cad in butoiul cu melancolie, incheiem povestea, abrupt,  ca orice alta poveste tarzie, cu o privire in directia vantului, spre departe, cautand o luminita la balcon, spunand in soapta, noapte buna, doamna si lasandu-i ei sarcina sa traga cortina..

” – Hai sa plecam.

-Da, sa plecam.

Ochii nostri sunt opaci, dar ideile noastre continua sa mearga alaturi si dupa ce ne despartim”

(citate preluate din minunata carte a Norei Iuga- Berlinul meu e un monolog )

 

 

Mi-a luat ceva timp sa-mi amintesc user name-ul sau macar email-ul cu ajutorul caruia ma logam aici..a trecut  mai bine de un an, cate lucruri se aduna, cate lucruri se pierd, cat bagaj ducem mai departe, cat aruncam in laturi, cat uitam sau  pierdem in furtuni ce ne lovesc doar pe noi, cat timp afara-i vreme buna pentru toti ceilalti.

E tarziu, imi caut un loc unde sa pot scrie in voie, fara sa public intr-o prima faza nimic, doar asa, cu mine, gandurile mele si noile drumuri pe care le doresc venind  si pana atunci, pun cuvinte in virtual..

Ea ? A fost pret de o vara si acum e undeva intre amintiri, poze cu munti, plaje ferite de ochii lumii, tarmuri, drumuri spre far si undeva mereu la o aruncatura de privire, in fata, in spate si acum de ceva timp, in gand. In ganduri bune, ascunsa, pierduta..

Nu-i tocmai anul dorit si promis dar am senzatia ca oricand se poate schimba..ca si  cum dupa coltul fiecarei zile, sta un miracol si poate e chiar asa..altfel, visele sunt tot acolo, se acumuleaza, isi creeaza noi legaturi cu realitate si cer tot mai acut sa fie pusa in practica..poate luni ? poate joi? Poate in alte zile, saptamani, luni..

Imi pare un an bun pentru film, au iesit atatea proiecte interesante, filme, seriale, idei noi, lumi de explorat, scrieri perfecte pentru a fi adaptate..doar cateva titluri pentru cand am sa uit ce a insemnat 2014..aleator, in ordinea care-mi vin in minte :

Boyhood, Kreuzweg, Black coal, thin ice, Calvary, A touch of sin, Catedralele culturiiTrue detectiveGame of thrones, o intoarcere la Mad men…abia astept ultimul film a lui Ceylan(winter sleep)..

O prietena imi povesteste ca ploua in Garana la festivalul de Jazz si ca are un geam imens deasupra patului si ca se aude ploaia..mi se face dor de casa, in ultimul an am avut momente din acestea in care mi-am spus ca am fost mult prea din scurt si ca de multe ori imi lipseste..iar cand ajung acolo e aproape la fel, ma incarc repede si vreau sa plec imediat sau cat se poate de repede..imi lipsesc oamenii, o parte din ei mai exact, o parte din fiecare si mai exact..

Buna Lena nu mai e de cateva luni..90 de ani, o varsta frumoasa..inca imi vine sa intreb de ea cand vorbesc cu parintii la telefon, mai ales atunci cand lumea imi pare din ce in ce mai mica si plina de necunoscut, trimit un gand in neant..probabil ca alaturi de imaginea cu bunicul stand drept pe scaun, cu meciul in fundal o sa adaug una cu bunica care-i sta alaturi, in fotoliu si se uita la filme si seriale non-stop..o nota de mana, dupa Gellu Naum spune, “Imposibil de trecut sub tacere”..raman in amintiri cu sonor si imagine…

Se face tarziu, am gasit o setare pentru ce vroiam si cred ca o solutie pentru a scrie mai mult influentat de Mihail Sebastian. Dar asta-i o alta poveste..

Pana una alta, ploua si la geamul meu, incet, marunt, linistitor cumva si gandurile imi zboara tot mai departe..

Noapte buna, calatorule, oriunde ai fi..

Un an s-a dus in viteza ca si cum s-ar fi dus putin la culcare. Somn agitat, vise lungi si drumuri fara iesire..iar dimineata s-a facut deja 39.

N-a fost cel mai bun an dar au fost si zile luminoase, imagini parca furate din vederi, oceanul la ceas tarziu, muntele inca de la prima ora imbracat in alb si dâre in zapada, noi doi, doua puncte si alte sute sau mii pe care nu-i vedeam pentru ca iti cautam urma..

Orase, oameni, distante, ganduri, taceri..  Prea putin am scris, prea putin am muncit eficient, prea haotic si ingandurat, prea obosit si obositor..prea putin inspirat..de partea cealalta, citesc mai mult, vad mai mult, simt mai mult, vreau mai mult, inteleg mai mult, stiu ce vreau, mai mult, stiu cu cine vreau, mai mult,  stiu unde as vrea sa fiu astazi, maine, poimaine, peste un an, doi, un anotimp..o viata..stiu cu cine as vrea sa fiu..maine, poimaine, peste un an, doi..o viata..si mai stiu ca e greu..

Pare un film din acela ce inca nu are finalul clar..curge intr-o directie, de o parte e marginea, de cealalta drumul drept..deocamdata peisajul e frumos si ninge..maine se poate schimba, poimaine iar..dar eu cred ca asa e mai bine, altfel ar fi totul liniar si previzibil.

Am senzatia ca sunt un om ce sta in spatele unei ferestre aflata la un etaj superior..ma uit , desfac o portocala, las muzica in surdina..in fata luminile orasului, zarea, norii, gandurile..le las in urma. Poate trec sau poate solutiile sunt altele, mai bune, mai inspirate..

Azi, la 39, as vrea sa fii aici, sa tac, sa taci, sa nu conteze si sa zambim iar..iar ochii sa ne lase scantei in urma..

Piesa e asta

Personajul de mai sus, ajuns la 39, arata asa(la o fereastra improvizata)..

Image

iar pentru ca zilele melancolice si grele s-au intretaiat cu cele pline de optimism, am si o a doua piesa..calatorule..imagineaza-ti ca esti intr-o masina si ai drumul in fata..apasa play..asculta..e una din dorintele puse pentru acest an..

38, de nicaieri aparuti

Posted: December 16, 2011 in berlin, cutia cu cioburi

Alt numar pe tricou.  38 !!! Nici unul dintre fotbalistii celebri nu poarta asa un numar, in plus e par…nu-mi spune nimic, e ca si cum Michael Jordan ar juca cu 45 dupa ce o viata a jucat cu 23. Dar cine sa mai inteleaga numerele astea. O sa ma gandesc mereu ca exista un plus mic intre ele si atunci da 11. Mai merge asa🙂  Ceata in jurul meu si tot asta canta. “Cand ma uit la tine…mii de oameni daca…ar fi in jurul meu…tot pe tine te-as vedea” si cam asta-i si senzatia…

O petrecere de firma la care nici nu stiam ca trebuie sa ajung…ma rog, sa zicem ca am pile si ca de ziua mea lucrurile se potrivesc uneori…desi daca ma uitam pe geam as fi zis clar ca nu-i chiar ziua mea si ma bagam inapoi la somn.

Cum e la 38? Cam ca la 37, doar ca ii zice 38…mergem inainte.

O guma de mestecat in gura la ora tarzie…muzica merge…gandurile departe…inca un an de Berlin, tot mai mult ma simt acasa aici, cu bune si rele, cateva noi tari vazute, colegi regasiti dupa multi ani, prieteni regasiti dupa multi ani, de cateva ori in Anglia, o data chiar pe stadion la Liverpool, o data cu vaporul in Danemarca, Tiff-ul, Berlinalele, saptamana la munte in care am uitat pana si de mine fiind mai mereu  unul cu partia…pierdut in alb…doua lovituri la picior, sport tot mai putin, ganduri negre adunate, greu cu scrisul si inspiratia, tintele pierdute, planurile date peste cap, mult mai cinic, mult mai singur…si totusi, un job s-a ivit la orizont, perspective, sentiment bun, alti oameni, alti prieteni, alti oameni de care sa-mi fie dor, timid, iar ceva cu scrisul…si peste toate tu, chiar tu, ce mi-ai dat lumea peste cap si m-ai pus sa o regandesc…

M-am rezemat, e tot mai tarziu, 38 parca au aparut de dupa colt, lumea parca-i aceeasi si in acelasi timp, alta…visez, caut inca raspunsuri la mult prea multe intrebari si daca mi-as fi dorit ceva, acum ca ziua tot a plecat la culcare, ar fi ca as vrea sa te tin in brate. Atat.

Piesa e asta…

iar imaginea mea la 38, cea de mai jos…

Lumea mea se misca putin, cel mai probabil o sa ma bag in pat…trag perdeaua cu stele, mai intai, apoi plapuma peste, pana la ochi…te-as tine si acum in brate…oare dormi? Mi-e dor. Iar daca intrebi de cine, am sa raspunde mereu…de tine, calatorule😉

O manusa pierduta…

Posted: December 11, 2011 in berlin, ce mai vad

Cred ca daca as face un top al lucrurilor pierdute de catre oameni, manusile ar fi la loc de frunte. In trecut, una imi cadea din telescaun, in drumul spre munte, alta o uitam intr-un taxi… la scoala, in banca, cel putin doua, puse bine de bunica, sigur alte cateva colorate din perioada copilariei…anul trecut la o petrecere am gasit o manusa pe jos, am intrebat in dreapte si in stanga a cui e si cand m-am prins ca era a mea, a fost cumva prea tarziu. Eram mult prea departe…ciudat insa ca n-am reusit s-o recunosc, calcata in picioare de zeci de oameni…Una am gasit-o la semafor, o alta spanzurata de o schela a unui santier, una, pe strada, probabil cazuta din masina… alta, pe trotuar, la iesirea din barul Schockolade, alta pe cutiile postale(doar doar e a cuiva din bloc) iar ieri, dupa Real-Barca(1-3 ce bucurie !!!) erau doua diferite cazute pe jos…luate mai tarziu de chelnerita spre pastrare in spatele tejghelei. In fond, fiecare manusa are povestea ei si eu cred ca mai devreme sau mai tarziu, o sa ajunga la proprietar, pe principiul ca treci prin acelasi loc cel putin de doua ori sau cum ai zice ca te vezi cu cineva drag de cel putin doua ori.  De ce n-ar gasi-o cineva drag ? Nu-i asa?

Mi s-a facut brusc dor, pasind pe urmele pasilor tai…m-am asezat intr-o librarie pe canapea, am inchis ochii si am stat putin locului…departe e departe desi cand i-am deschis la loc, macar pret de un putin am fost mai optimist…si doru-i dor…

Trag usa dupa mine, as fi vrut sa ninga dar era mult prea senin..nici o incarcare, nici macar vantul din nord…agale, fara tinta, in cerc uneori, in gol, cu gandurile-mi mai mult pierdute, plin de inutilitati…plin de vise, ca si cum as pierde directia in propriu-mi film…si totusi, imposibilul pare posibil, ca si cum o manusa ar ajunge din nou la proprietar, inchizand cercul, cand esti atat de aproape ca n-am mai avea nevoie de cuvinte…

Noapte buna, calatorule, oriunde ai fi

Ca o roata stricata, ca o placa ce sare, ca una care s-a blocat la aceeasi fraza, ca intre doua ganduri contradictorii, ca in no man’s land, ca o melodie cantata doar pentru tine…ca un drum udat de ploaie pe care nu-l vede nimeni, ca niste fire de telegraf care nu se ating niciodata, ca cel care vede la distanta dar niciodata ceea ce e langa, ca intr-un tren fara tinta, ca intr-un drum in cerc, ca intr-un urcus serpuitor ce da in coboras cu intoarcere in acelasi punct, ca in doi si totusi esti singur sau ca de unul singur cautand inca semne si brazde facute de cand erati doi…ca intr-un dialog in care ai vrea sa vorbesti despre orice si nu se leaga cuvintele…ca intr-o replica memorabila pe care n-ai auzit-o decat tu…si timpul trece, ti-ai cumparat ceas de pus la gat si a trecut un an si pare ca parca a fost doar o zi in care a si nins si-ai si stat la plaja…iar in gara, iar la tren, iar…te imbratisez si stiu ca e un gol, e atat de mult lasat in urma si atat de in ceata…”te cauta mereu…te cauta mereu” inca suna in boxe, ti-ai facut sandwich, l-am lasat in cutia postala, ti-a fost pofta si apoi brusc nu ti-a mai fost…si ai alt chip, si in oricare noua poza esti putin alta…si-mi doresc atat de mult sa vii ca deja ma doare momentul in care ai plecat deja…

Muzica de cowboy, remixata, western post modern, lent, ca intr-o miscare a lumii, luminile-s ca blues-ul…vorbim, visam, visam ca o sa vorbim, vorbim ca sa nu tot visam…si-mi esti atat de prezenta si in acelasi timp atat de departe…ti-ai facut unghiile cu lac, filmul merge, vrem sa achitam, deja vu…intrebi :

Achitam la inceput sau …dupa ce consumam ? Ti se raspunde cu accent rusesc…fara zambet dar pe mine ma face sa rad :

Nu conteaza ! Important e sa se achite.

Are logica…

Te iau in brate si trag perdeaua cu stele la geam…apoi urc singur in pat si astept sa vii…mai dureaza… in acelasi timp ma tot intreb, fara nici o legatura cu becul : Cine o sa-ti “mâne” caii salbatici, mandro ? Si trag inca un fum…