Archive for November, 2007

Prieteni

Posted: November 30, 2007 in cutia cu cioburi

Azi mi-am intalnit un prieten bun pe care nu-l mai vazusem de ceva timp. Intalnirea n-a durat prea mult, cam cat o sedinta de zi cu zi, dar am iesit infinit mai castigat.
Cuvintele au curs, am luat o bere, povestile veneau intr-un flux ce depasea normalul…in scurt timp, ne-am “plimbat” prin Budapesta, filme noi, imagini, personaje viu colorate, cercetari, zone pitoresti, muzica, dementa, iubire, nebunia iubirii, Sibiu, teatre, cunoscuti, rap made in mongolia, moduri de ati pierde timpul, “crazy indian music”, Italia, am visat la Portugalia si la departe undeva in nord, berea a trecut, luminile au scazut in intensitate si lumea fugea spre adapost de frigul de afara.
Cateodata totul pare atat de simplu, un grup de prieteni, un pahar de vin, cuvinte, amintiri, cate o tigara, putin fum…si gata, avem povestea….

Advertisements

Taxi (prima poveste)

Posted: November 29, 2007 in taxi

Cred ca fiecare dintre noi avem povesti cu taximetristi, de la banalul “unde mergi?…aaa nu pot in directia x ca ma retrag” la conspiratii politice, cu securisti si teroristi, la claxoane in trafic, la “n-am marunt”…
Azi am luat un taxi din romana spre casa, soferul un tigan cu ochelari ce-mi pareau de aur, n-a prea inteles unde mergem…”camere de comert sunt multe sefu’, m-am oferi sa-l ghidez, ii spuneam una si el intelegea total altfel, m-a ocolit cat de cat, dar pana la urma, a contat mai putin.
Pe una din strazi, un pitic a traversat prin fata noastra cu o cafea in mana, linistit ca si cum ar merge pe o alee necirculabila, soferul de taxi s-a infuriat, s-a prefacut ca da in el, dar uimire, piticul, strabatut de un fior de curaj nemaintanit, a stat locului, mai mult, a inceput sa tipe si sa gesticuleze, pana ce au ajuns sa se scuipe. Pana la urma, “ne-am rupt” cu greu din locul respectiv, taximetristul concluzionand, ca daca nu era cu client in masina, il facea sange pe tupeistul pitic.
Inca o strada incurcata, apoi in sfarsit acasa…noapte buna, calatorule..

PS L-am visat pe taximetrist, nu stiu ce facea, stiu doar ca mi-a transmis, asa, exact inainte de trezire urmatorul mesaj :”eu sunt omul !”(prin care nu-mi imaginez exact ce a vrut sa-mi zica)

Ex Drummer

Posted: November 26, 2007 in filme

101m1.jpg

Film soc ! Povestea unei formatii rock ce se “plimba la marginea nebuniei” de la agonie la extaz.
Condimentat cu un limbaj violent si expresiv, cu o muzica care iti da fiori, filmul cucereste in aceeasi masura cu care provoaca si este urat. Greu sa gasesti un echilibru intre aceste 3 elemente, nici nu stiu daca se vrea asa ceva si cand spui ca totul ar trebui sa intre pe un fagas normal, filmul mai deraiaza pt ultima oara si de data asta si definitiv. Carnagiu si multa simbolistica, violenta pana la extrem si muzica, despre asta-i filmul.

Flashuri in noapte

Posted: November 25, 2007 in ce mai vad

Mansarda, zgomot, noua generatie, indie rock, parinti si prieteni in mica sala, o bere, un drum pe linia de tramvai, o intalnire de cateva minute cu vanzatorul de discuri din vinil de pe scarile universitatii, multe titluri, mari succese apuse, nu cumparam pt ca nu mai avem pick-up, nu-i nici o problema, ne linisteste, o doamna a cumparat discuri mici ca sa-si faca posete, mai sunt colectionarii, tinerii astia care cine stie ce fac cu ele, le picteaza, le aranjeaza, apoi batranii care isi cumpara discuri ca sa le tina cald la spate…foarte fain, laptarie cu muzica electro, sunday people umbland la platane, povesti, inca o bere, inca un dans, “ce tatuaj ai pune pe tine?” , pariuri pe melodia urmatoare, tot mai gol, gandurile imprastiate, rasete, prieteni, drumul spre casa, oboseala, inca un film la ora tarzie, apoi s-a rupt…o noua zi, o noua cautare de evenimente, gusturi diferite, genuri diferite, carti, ceaiuri, rock’n roll, club ascuns printre blocuri, o figura pitoreasca cu barba care a iesit pe fereastra unei case si ne-a intrebat daca i-am adus un cadou, apoi a ras hidos, muzica proasta, un vocal cu parul cret facut aproape permanent, incercari de a imita diverse formatii, coveruri ce nu prea ieseau, lume multa pe scaun, suc, un fum de tigara, ceata afara, frig, fabrica, multa multa lume altfel, imagini pe pereti, proiectii, zbenguiala, salturi, inchid ochii…ceata?
poate…dar azi e soare si lumea merge mai departe….

Un comentariu cred ca ar fi de prisos…

Cum ar fi fost daca…

Posted: November 23, 2007 in cutia cu cioburi

Ma intreb de multe ori, nu pt ca imi doresc, ci doar de dragul de a-mi imagina, cum ar fi fost daca…pierdeam acel tren, daca as fi luat-o la stanga in loc de la dreapta, mi-as fi schimbat facultatea inca din anul in care am inteles ca nu ma intereseaza, nu-mi place, cum ar fi fost daca as fi citit de la 7 ani si nu de la 14, cum ar fi fost daca vorbeam mai multe limbi straine sau mai bine ceea ce vorbesc, cum ar fi fost sa ajung la radio, sa castig premiul cel mare, sa nu fi fost roman, nici cinefil, nici iubitor de teatru si film…mediocru, cum sunt, ….cum ar fi fost daca, as fi avut o casa mare, un cont imens in banca, mai multe masini, mai multe telefoane…
Cateodata imi lipsesc prietenii, orice, o lume fara ei, mi-e greu sa-mi imaginez, nici macar una a singuratatii in doi, ar bate in monoton si s-ar sfarsi brusc….prin urmare, daca tot ar fi, exact pe dos de ceea ce am scris mai sus, cred ca ar trebui sa reinventez redefinirea, resetarea fiecaruia.
Cum ar fi daca, iti dai ceasul la 0, mai faci odata figura de la inceput…oare oamenii cand se duc, unde se duc?
Mi-e somn, noaptea aduce cu sine o stare de ameteala, draga, continua, lumea care se misca, redefinirea…ma scurg, incet, totul merge parca spre alt sens….cu incetinitorul, in reluare….acele ceasului curg…
Cum ar fi fost daca  ochii  imi bateau totusi in rosu si  as lua primul metrou….sau al doilea?

Coridor

Posted: November 19, 2007 in cutia cu cioburi, recomandarea zilei

Muzica in casti, mergi, urca, cobori, uita-te in stanga, in dreapta, urca iar, coboara cu scara rulanta, schimba peronul, grabeste-te, deschide usa, urca, stai, tine-te de bara, apoi gasesti un loc, citeste, coboara, arunca-ti biletul, mergi, urca, alte scari, urca iar, cumpara-ti un ziar, un pachet de tigari, viseaza, urca scarile rulante, ea coboara scarile rulante, o clipa doar, apoi sunteti din nou doi necunoscuti. Tu iesi, ea deschide usa, urca, se tine de bara, apoi primeste loc, zambeste frumos, sta, citeste, coboara apoi, urca scarile, tu le cobori…pe retina fiecaruia o imagine intoarsa…tu urci, ea coboara si e mereu invers…apoi te pierzi intr-un coridor lateral, ea isi pune castile, zambiti la distanta, fiecare pt sine, tu urci, ea coboara sau invers, de parca ar mai conta.
Incepe Dakino !