Un acoperis deasupra capului

Posted: March 16, 2008 in filme, Uncategorized

getimgphp.jpeg

Vineri am vazut un film romanesc la reprezentatia lui de gala, premiera in Romania.
Nu mi-a placut, as spune ca e unul dintre filmele proaste chiar…in fond, ce mi-a placut cel mai mult la acest film(ma simt destul de aiurea s-o spun) a fost receptia de dupa, paharul de sampanie, pateurile, tartele…
Subiectul…. unul in care n-am crezut de la inceput. Doua femei iesite de curand dintr-un spital psihiatric, nu-si mai gasesc locul in Bucuresti si pleaca in Delta, unde una dintre ele si-a petrecut copilaria la bunici. Satul e unul uitat de lume, cu foarte putine case, mai nimic, un magazin, o crasma, un popa, un politist, un cimitir…majoritatea oamenilor s-au refugiat in alcool si peste toti exista speranta ca vor putea vinde pamantul unui investitor, care o sa le dea in schimb cate un apartament in Tulcea.
Cum respectivele se opun vanzarii, crezand inca in valorile traditionale mai mult decat in puterea banilor, conflictul e gata, la el acasa. Condimentat cu alcool, mancare de peste, filozofie de pahar, personaje care mai ies din mediocritate, cu un final previzibil, in care totul pare inutil, pot spune ca a mai trecut un film romanesc de la care n-am ramas cu prea multe. Modul de interpretare al actorilor, inca din spitalul psihiatric, a fost atat de neconvingator, aparenta boala psihica a uneie dintre eroinele principale, personajul invatatorului, false, ideea filmului, sigur intalnita si in alte filme, ca nebunia e mai prezenta la oamenii normali decat la cei bolnavi psihic, dialogul fara noima, m-au facut sa-mi pastrez convingerea ca in filmul romanesc, doar cativa regizori “tineri” tin sus stacheta. Doua vorbe de bine despre cei doi actori care au fost mai mereu beti in acest film, Nicodim Ungureanu si Ovidiu Niculescu, destul de convingatori, o vorba buna despre Mare Nicolescu care are momente in care ia filmul in mana si inca una despre neegalabilul si neobositul (de cand am vazut “a fost s-au n-a fost), Mircea Andreescu. Nimic altceva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s