Archive for April, 2008

Alb-negru fara sperante

Posted: April 25, 2008 in Uncategorized

O lacrima imi curge pe obrazul drept, ar trebui sa plec la servici, dar inca stau in loc, imaginile care le-am vazut ma tin pur si simplu in scaun, ma intreb cat de mult conteaza ce vreau, ce pot, cum pot sa-mi urmez visele cand, langa mine, altii si le frang inca de la inceput. Ce ar mai fi fara copilarie? Ce faci cand totul se opreste inainte de a incepe? Nici cuvinte nu mai am…
Cristian Movila a deschis o usa catre simturile acelea primare, cand ai face orice sa-ti ajuti aproapele si undeva intr-un colt al mintii oarecum sa te bucuri ca nu esti pus in acea situatie…Las lacrima sa cada…as vrea sa ajut cumva, dar sa nu mai vad copiii bolnavi de cancer. Ma urasc pt acest gand.

Advertisements

101 ganduri lasate in urma

Posted: April 22, 2008 in 101

Ieri am cumparat mai multe vederi din care am extras una, la intamplare si am scris, cat timp asteptam un prieten la o bere. Cuvinte pentru cineva imaginar, pentru cineva real, ca pentru tine, ca pentru oricine, cuvinte care pot ajunge la cosul de gunoi, pot ramane in locul in care le-am lasat sau pot fi gasite si date mai departe. Mi-as dori sa nu stea in acelasi loc, sa fie luate, de oricine si duse in altul si tot asa…eu, am hotarat sa le las in primele 101 locatii care imi ies in cale in urmatoarea perioada…ieri a fost restaurantul Harbour din Piata Amzei.

Spre nicaieri…

Posted: April 20, 2008 in cutia cu cioburi

Cobor niste scari, soare afara, incerc sa am ascund de el, sunt treptele unei crame, degustare de vin scrie pe usa, dar e inchisa….si drumul meu capata o intoarcere, privesc cerul, curat albastru, fara de nori, as vrea sa merg in dreapta, desi cand ies o apuc exact in cealalta directie.Nu inteleg de ce, dar ma las purtat…un vant usor ca de primavara, imi indruma pasii… ajung la pod, frumos, din alte timpuri cu a lui legenda, incerc sa-l trec, sa vad si cealalta parte a orasului…si-l trec si nu vad mare lucru…cateva case, cateva afise vechi, cate un chiosc, un salon vechi, o fosta tutungerie, o fabrica ce sta sa pice, oameni tristi parca, ramasi in urma, invidiosi, cautatori de mari nimicuri…si gandul iar imi zboara, o ia pe urma vantului, trece printr-o ceata lasata brusc peste rau si merge si merge…iar ada milea imi sopteste in casti, ” te cauta mereu…te cauta mereu”.
Iar eu caut numai cuvinte pierdute, vise frante intr-un trecut in care nu credeam, cuvinte scoase din carti, din limbajul strazii, din cel al oamenilor care iau metroul, cred ca exista si un al 5-lea anotimp si cred in imagini….
Nici nu mai stiu de unde am plecat, oricum, ieri m-am vazut cu multi cunoscuti, am stat la masa, am povestit, timpul s-a dus…iar in final, cand am fost la taxi si ma gandeam ca timpul trece asa usor pe langa noi de nici macar nu-l observam, exact dupa ce am trecut de jumatatea distantei, pana acasa, aud vocea groasa a taximetristului, “pot sa va pun o intrebare?”
Accept …iar intrebarea suna cam asa :
ce credeti, cum se simt tiganii in pielea lor?

Breath (Soom)

Posted: April 15, 2008 in filme, recomandarea zilei

Fara prea multe comentarii, e ultimul film al lui Kim Ki Duk, unul din filmele cele mai asteptate de catre maine…si o sa fie maine, in cadrul festivalului B’est de la 6 la cinematograful Scala.
In competitie la Cannes, anul trecut, cautat de atunci in multe magazine, in si mai multe retele…

Stadionul

Posted: April 13, 2008 in cutia cu cioburi

In fiecare duminica dimineata din prima duminica din septembrie pana in ultima din mai, tatal meu juca fotbal la stadion. Nu era sportiv de performanta, desi facuse sport la viata lui, dar se tinea de acest ritual impreuna cu cativa prieteni si colegi de munca, acceptand niste reguli prin care se penalizau in caz de absenta si considerau meci amical in cazul in care lipseau mai mult decat un titular si nu existau rezerve pe margine. Echipele se formau la inceputul lunii septembrie si se pastrau pana la sfarsitul asa numitului campionat(ultima saptamana din mai).
Terenul pe care jucau era unul plin de zgura si oarecum micut, imprejmuit de un gard, vecin cu stadioanele echipelor de fotbal din Caransebes. Portile erau la randul lor mici, in jur de un metru inaltime si unu si ceva latime, nu aveai voie sa aperi cu mana, iar de jucat jucau 6 la 6.
Cand ma trezeam duminica dimineata, primul meu gand era sa imi pun echipamentul in sacosa lui tata si sa ma pregatesc de mers la stadion. Mancam impreuna, apoi in jur de 9.30 plecam grabiti spre stadion. Tata se schimba in vestiar cu ceilalti colegi, eu beneficiez de cateva minute de mingea lor de piele, trag la portile mici, comentez singur un meci imaginar, sar, ma arunc, dau goluri si totul in 4-5 minute pana se misca toata echipa pe terenul de joc, impreuna cu portile acelea care se leaga peste saptamana cu lantul sa nu le fure cineva.
S-a ajuns la teren, cateva miscari de incalzire si incepe jocul…eu ii privesc pret de cateva minute, apoi ma joc cu mingea mea si in general de unul singur sau cu mai unul dintre copii venind aici, apoi incet incet, ma uit peste gard, sau chiar prin gard, prin cate un loc spart, cum stadionul mare incepe sa fremate. Multimea se duce incet apoi tot mai grabit spre stadion, galeria se strange la locul ei, zeci de oameni, imbracati ca de sarbatoare, isi iau locul in stadion. Ma uit admirativ, vreau si eu…dupa cateva discutii cu tata, reusesc sa intru…zgomotul multimii ma face sa uit de meciul tatalui meu, aici, parca totul e altceva, imi gasesc un loc printre ultimele randuri, studiez terenul , ma uit cat e de verde, apoi ma uit in tribuna, in spatele ei, astept ce asteapta si multimea de aici dar inca nimic. Personaje diferite in tribuna, mai cate un carcotas, mai unul plin de patriotism local, mai unul pornit sa se bata, mai unul care a venit doar ca sa poata bea dupa meci, mai unul cu radio…apoi vacarm, echipele ies de la vestiare in nebunia creata de un stadion intreg.
Ma pierd fascinat cand vad echipele aliniate de inceput, se strang maini, se schimba fanioane…arbitrul fluiera….si cred ca inchei aici o prima parte…

Monstri invizibili

Posted: April 10, 2008 in carti

Ma distrez, cu noul format nu reusesc sa adaud o poza….si nici n-am timp sa caut acum cum se face…pare banal cu add an image…dar sta, nu ma lasa, cauta ceva la nesfarsit…in fine, coperta-i misto, cu un fel de doua femei statui, care par sa pluteasca…iar una dintre ele are in dreptul barbiei un geam spart(ma gandeam cat de dragut ar fi sa incep sa descriu imaginile cu exact primele cuvinte care imi vin in minte, exact cum am facut mai sus…deja nu mai am timp sa scriu despre carte cu aberatiile de aici…

O carte nebuna nebuna, scrisa in salturi ale actiunii, de la momente linistite la cele mai delirante pe tot parcursul drumului spre nicaieri. O fosta manechina, frumoasa si apreciata, cu lumea la picioare, sufera un cumplit accident care o desfigureaza. Ascunsa de ochii lumii, pierzand cariera, prietenul, cea mai buna prietena, se lasa condusa de o regina a travestitilor pe un drum spre nicaieri, invatand pe tot parcursul acestui drum, cu iesiri delirante din “scena” cum ceea ce e la vedere se poate ascunde imediat, identitatea fiecaruia fiind doar oglindirea dorintelor celor din jur.
“-Nu vrei sa te indragostesti?
fotograful din mintea mea zice: Da-mi rabdare.Flash
Da-mi stapanire de sine.
Flash
Faza e ca am doar jumatate de fata….
….Televiziunea chiar ne face Dumnezei, zice
Da-mi toleranta.
Flash.
Da-mi intelegere.
Flash”

Masti

Posted: April 7, 2008 in cutia cu cioburi

Daca lumea ar fi exact asa cum ne-am imaginat-o, oare am purta masti? Cine se ascunde in spatele lor, omul ascuns, cel dezamagit, cel care unelteste, cel care e altul decat cel care pretinde, cel care se sperie de ce vede in lume…si pur si simplu isi lasa o perdea intre real si ceea ce ar vrea sa fie realitate? Masca, uneori o pui cand iesi din casa, cand mergi la cumparaturi, cand mergi la servici, cand ceri un bilet, cand ceri un pahar de vin, cand tragi un fum, cand te arunci in apa, dictezi un text, te uiti la meci, vorbesti in plen, lauzi propria lucrare..o scoti cand dormi.
Imi imaginez o canapea la psihitru, multe multe intrebari menite sa-ti scoata din masti…spui totul, lasi sa curga, pe rand, cate una, mastile cad, pana esti complet gol si cand nu mai ai masti, iar intrebarile continua ca si cum ai mai avea, porbabil ca incepi sa le pui la loc…
Nu-mi canta nimic in casca, cuvintele se pierd in noapte, poate dupa colt, visele cu masti si fara masti undeva prin pat, un ochi se inchide incet, cauta asa inchis sa vada mai bine, celalalt, priveste luna, blocul din apropiere, marele nimic, ceea ce am scris, ce n-am scris…
O masca pe perete, zambeste trist, mult prea tarziu, ma scurg, privesc, pun masti, le scot, ma gandesc sa le pun, ma gandesc sa le scot, nici nu mai gandesc, dar le pun, le scot…cateodata doar mi-e dor sa le pun, sa le scot, tu dormi….eu, departe intre lume perfecta si masca …noapte buna, calatorule