Stadionul

Posted: April 13, 2008 in cutia cu cioburi

In fiecare duminica dimineata din prima duminica din septembrie pana in ultima din mai, tatal meu juca fotbal la stadion. Nu era sportiv de performanta, desi facuse sport la viata lui, dar se tinea de acest ritual impreuna cu cativa prieteni si colegi de munca, acceptand niste reguli prin care se penalizau in caz de absenta si considerau meci amical in cazul in care lipseau mai mult decat un titular si nu existau rezerve pe margine. Echipele se formau la inceputul lunii septembrie si se pastrau pana la sfarsitul asa numitului campionat(ultima saptamana din mai).
Terenul pe care jucau era unul plin de zgura si oarecum micut, imprejmuit de un gard, vecin cu stadioanele echipelor de fotbal din Caransebes. Portile erau la randul lor mici, in jur de un metru inaltime si unu si ceva latime, nu aveai voie sa aperi cu mana, iar de jucat jucau 6 la 6.
Cand ma trezeam duminica dimineata, primul meu gand era sa imi pun echipamentul in sacosa lui tata si sa ma pregatesc de mers la stadion. Mancam impreuna, apoi in jur de 9.30 plecam grabiti spre stadion. Tata se schimba in vestiar cu ceilalti colegi, eu beneficiez de cateva minute de mingea lor de piele, trag la portile mici, comentez singur un meci imaginar, sar, ma arunc, dau goluri si totul in 4-5 minute pana se misca toata echipa pe terenul de joc, impreuna cu portile acelea care se leaga peste saptamana cu lantul sa nu le fure cineva.
S-a ajuns la teren, cateva miscari de incalzire si incepe jocul…eu ii privesc pret de cateva minute, apoi ma joc cu mingea mea si in general de unul singur sau cu mai unul dintre copii venind aici, apoi incet incet, ma uit peste gard, sau chiar prin gard, prin cate un loc spart, cum stadionul mare incepe sa fremate. Multimea se duce incet apoi tot mai grabit spre stadion, galeria se strange la locul ei, zeci de oameni, imbracati ca de sarbatoare, isi iau locul in stadion. Ma uit admirativ, vreau si eu…dupa cateva discutii cu tata, reusesc sa intru…zgomotul multimii ma face sa uit de meciul tatalui meu, aici, parca totul e altceva, imi gasesc un loc printre ultimele randuri, studiez terenul , ma uit cat e de verde, apoi ma uit in tribuna, in spatele ei, astept ce asteapta si multimea de aici dar inca nimic. Personaje diferite in tribuna, mai cate un carcotas, mai unul plin de patriotism local, mai unul pornit sa se bata, mai unul care a venit doar ca sa poata bea dupa meci, mai unul cu radio…apoi vacarm, echipele ies de la vestiare in nebunia creata de un stadion intreg.
Ma pierd fascinat cand vad echipele aliniate de inceput, se strang maini, se schimba fanioane…arbitrul fluiera….si cred ca inchei aici o prima parte…

Comments
  1. chrysallidis says:

    hai mai scrie la povestea asta….
    o a doua parte, o alta parte, o alta frantura
    pune amintirile pe o foaie

    si cum ziceai, nu uita sa ii mai cauti, cand inca mai sunt…chiar daca acum nu mai sunt ce erau atunci…
    in cutia asta a ta…cioburile par slefuite…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s