Alb-negru fara sperante

Posted: April 25, 2008 in Uncategorized

O lacrima imi curge pe obrazul drept, ar trebui sa plec la servici, dar inca stau in loc, imaginile care le-am vazut ma tin pur si simplu in scaun, ma intreb cat de mult conteaza ce vreau, ce pot, cum pot sa-mi urmez visele cand, langa mine, altii si le frang inca de la inceput. Ce ar mai fi fara copilarie? Ce faci cand totul se opreste inainte de a incepe? Nici cuvinte nu mai am…
Cristian Movila a deschis o usa catre simturile acelea primare, cand ai face orice sa-ti ajuti aproapele si undeva intr-un colt al mintii oarecum sa te bucuri ca nu esti pus in acea situatie…Las lacrima sa cada…as vrea sa ajut cumva, dar sa nu mai vad copiii bolnavi de cancer. Ma urasc pt acest gand.

Comments
  1. chrysallidis says:

    eu vreau sa cred ca ceva mai sus de intelegerea noastra, face ca la un moment dat sa ne cada sub priviri povestile triste, despre copii nestiuti de nimeni – the invisible children.
    nu spun ca as avea cunostinta de ce se intampla asa, vreau sa cred ca e poate un semnal, sa nu uitam sa dam din ce avem si, poate, sa devenim mai umili si sa apreciem mai mult ceea ce avem…stiu ca asta nu poate fi de ajutor celor suferinzi, cateodata ajutor poate sa fie doar si un zambet…vreau sa cred
    poate nu trebuia sa spun ceva…
    deoarece nimic nu poate explica suferinta si lupta pe care o dau copiii din pozele de mai sus…

    de-ar fi speranta in orice deznadejde…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s