Cateva minute confuze

Posted: May 21, 2008 in cutia cu cioburi

O sa inceapa un meci, pe toate canalele de sport se vorbeste despre unul dintre meciurile anului, manchester-chelsea, in finala ligii campionilor…am ochii mici, de oboseala, totusi, unul dintre ei ar vrea sa vada meciul, celalalt are dor de ceva mai poetic, un film, mai altfel, cateva imagini rupte din cele care iti lasa urme dupa ce le vezi, le simti ca facand parte doar din tine, le-ai lua departe si totusi…un telefon suna, un bun prieten a vazut ultimul spectacol al lui Afrim in Timisoara, Boala familiei M, incantatoare, de la muzica la joc, de la decor la poveste…perdeaua geamului de vis-a-vis se misca, o doamna parca ar vrea sa culeaga stropii ramasi de ploaie, luminile s-au aprins, cuvintele cad tot mai greu, incepe meciul, decorul cu stele la geam e tot mai prezent.
Netul merge parca tot mai greu, desi concurenta ar trebui sa indrepte totul spre un altceva, visez la cluj, la mare, la munte, la orase necunoscute, la plimbari fara tinta, la paduri, la mici nimicuri ale fiecarei zi, mananc un mar, privesc in gol, arunc din cand in cand cate o privire la meci. Nu pot sa-mi descriu starea, un fel de scriu doar ca sa scriu si in acelasi timp imi spun ca acest exercitiu s-ar putea sa-mi aduca imaginile, cuvintele si portile spre ceea ce vreau…sa tot scriu.
Un colt de stanca ce iese din mare, un tren de noapte, un personaj cu fata acoperita de un bandaj, o doamna cu voaleta…o carte incantatoare alaturi, “Cartea neagra” de Pamuk (o sa scriu despre ea) si multe multe alte ganduri fara noima…afara s-a anuntat furtuna, acum e doar acea liniste de dinainte …miroase a ploaie, revad acel colt de stanca…noapte buna, calatorule. Visele se intorc acasa.

Comments
  1. -.- says:

    M.

    La inceput am crezut ca am ajuns la locul nepotrivit si la ora nepotrivita.
    Parea ca mai trebuie inca indeplinite cincinale de audienta teatrala, si intocmite rapoarte de culturalizare pozitive. Mi-a fost frica de publicul in trening si in tricouri de nylon branduit.
    De familia ce iese de Sf. Constantin and Co. la o plimbare si p-orma la teatru.
    De mondenii Timisorii, o urbe cu pretentii prea mari ptr. cat poate ea sa duca.
    De conversatiile fortate si amabilitatile gratuite si false.
    De cei care rupeau biletele la intrare si care erau imbracati adioma ospatarilor de restaurante comuniste.
    P-orma insa m-am asezat jos in primul rand.
    Si m-am infiorat. Si m-am pierdut in nuantele toamnei scenografice. Si in detaliile specifice primului rand. Si am zambit. Si m-am intristat. Si am ras. Si am incercat sa inteleg.
    P-orma am plans. Insa am disimulat lucrul asta in fata prietenilor mei. Uneori nici nu mai priveam scena, caci nu mai era nevoie – ma aflam in ea. Nici nu mai era nevoie sa privesc actorii, era sufiecient sa-i ascult. Si nu era nimic nou, si nu era nimic altceva decat un deja-vu, si nu a fost nimic mai proaspat decat piesa asta de teatru… care a fost atat de multa incat atunci cand s-a terminat m-am simtit obosit. Si fericit si trist in acelasi timp.
    Cand actorii s-a inclinat in fata mea, m-am inclinat si eu la randul meu, involuntar.
    P-orma am iesit pe varfuri.
    Si am vorbit in soapta.
    P-orma am ascultat toata noaptea
    dEUS (Hotelllounge)
    si am
    adormit

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s