Archive for August, 2008

Sabotaj

Posted: August 28, 2008 in filme

Zilele trecute am vazut, pe canalul boom indian, unul din cele mai proaste filme vazute vreodata, “Asasinarea primului ministru” era tradus sau indiferent, titlul oricum nu conteaza…pe scurt, desi mi-e greu sa zic ceva despre film, cred ca ar trebui sa-l povestesc la modul simplist in care se desfasura actiunea…avem asa, un erou pozitiv, doctor, imbracat in blugi, putin trecut de 40 de ani, o tipa de care e indragostit, care-i intoarce sentimentele dupa un dans si un duet frumos, o casa construita cu mainile lui, o sora a personajului pe care tot incearca s-o violeze diversi si un grup furios de teroristi care intra in scena dupa ce au batut la usa casei personajului si acesta i-a poftit in casa. Modul in care intra in casa e spectaculos, pe rand, prezentati de mai marele teroristilor, temutul…., intr-o sucesiune de cadre care se repeta doar ca sa amplifice tensiunea.

Eroul insa nu are teama, se cearta cu personajul negativ si in acelasi timp isi salveaza sora de la cate un viol, ca si facut….prima replica a teroristului este una in care spune, am venit sa-l ucidem pe prim ministru dar acum o sa te ucidem pe tine…e clar ca nu-l omoara pt ca eroul are o replica de zile mari, gen, ” eu am muncit ca sa ajung aici, in civilizatie” care se pare ca are un efect asupra teroristilor…in fine, in final e clar ca dejoaca planurile teroristilor si-l salveaza pe prim ministru…

Oricum, pornind de la acest film, care pe mine m-a distrat copios, m-am gandit cum ar arata filmele de duzina, filmele marca Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc, Dan Pita si multi altii, chiar iesind din sfera Romaniei, daca cineva ar mai adauga sau ar mai scoate ceva…

De exemplu, la scena cu “Un fleac, m-au ciuruit” as adauga un personaj care sa il intrebe pe Sergiu, bine bine, dar cat e ceasul ? La care as incerca sa-l fac pe Sergiu sa ii spuna cu aproape un ultim efort, “e fix 2, bai” sa ceara un ultim pahar cu apa, iar noul personaj sa mai adune o replica intreband, plata sau minerala? figura lui sergiu, innebunita, cand noul personaj ar pune si un casetofon la care Copilul Minune sa o baga pe aia cu oooooooooooooooofffff viaaaaaaaaaata mea…sau…

Cum ar fi ca la o masa intr-un han,Buza de iepure si Margelatu sa se certe, printre impuscaturi, pe tema unui 11 metri neacordat la meciul de fotbal Dinamo-Steaua !

Exemplele sunt multe, probabil ca o sa ma mai distrez postand cateva…motivatia pe care o am, incercand sa explic si titlul, este de a nu lua in tragic filmele proaste, mai degraba incercand un fel de haz de necaz, tipic balcanic, sunt tot ale noastre, altfel spus…dar poate ca transformate, sa aiba un aer mai proaspat si o mai mare deschidere. Americanii parodiaza o serie de filme si au succes de casa, la noi , o parodie dupa cateva filme “celebre” cred ca ar fi chiar un film bun in acelasi timp in care succesul la public ar fi la randu-i garantat.

(more…)

Ameteala de vara

Posted: August 22, 2008 in ce mai vad

E foarte cald, inca de cand ai iesit pe usa le loveste in plin, tricoul se lipeste de corp si tot cauti umbra pana la statia de metrou. In statie si imediat apoi in metrou, nu prea ai ce face, e plin si tu esti unul din aceia care ar da orice sa iasa cat mai repede. Pana si oamenii parca au o problema, un batran de exemplu, fara sa tina cont ca o impinge pe doamna care se interpunea intre scaun si locul de unde a venit el, se aseaza cu greutate si incepe sa comenteze cum ca respectiva nu i-a facut loc, mai mult nici nu vrea sa auda ca ar trebui sa-si ceara scuze…deh, batranii si toate drepturile care ti le ofera varsta.

Imediat imi aduc aminte de alti doi oameni mai in varsta care se certau pe teme politice, o replica de memorat referitoare la Tariceanu, zice unul “da da, ii urez si eu lui tariceanu sa creasca in pamant, ca morcovul”.,,,ajung la biroul, tricoul are o dunga de transpiratie, intri si te lovesti de o pala de aer conditionat, apoi pana se deschide calculatorul ei pulsul.

Cifre, tabele, evaluari, caldura, transpiratie, ore care trec greu, schimbari, vad ca ma plang, dar mai bine enumar, imagini, pro si contra, cultura, sub-cultura, o paine cu zacusca, un kefir, se misca totul, se pierde, se castiga pe cealalta parte, mi-e cam somn, maine un tren in zori, cuvinte si poze pe drum, ganduri, povesti, ochii ei, dor si iarasi ochii ei…

Probabil toti le avem, de unele devenim constienti, altele le observa cei din jur, pe marea majoritate insa nici nu le bagam in seama, spunand doar ca asa suntem noi. Primul exemplu care-mi trece prin cap e fixatia pt cifra 7, mi-am spus ca-mi place, am citit ca e magica, imi place si cum arata, am alarma telefonului fixata tot timpul la o anumita ora si 7 minute, cand ma concentrez muzgalesc cu multi de 7 caietul…o alta, nu cobor decat foarte rar cu liftul de la etajul la care ma aflu, prefer sa cobor un etaj si eventual atunci sa-l iau sau chiar sa nu-l mai iau…cartile pe care le citesc, nu pot sa le las, cand ma opresc din citit, decat pe pagina din dreapta…painea care nu-i feliata, o tai numai dupa ce in prelabil aplic o cruce simbolica cu varful cutitului, la fel ca si tata…imi plac foarte mult reclamele la filme inainte de o noua proiectie…imi plac rosiile, dar intre rosii, la prefer pe cele mijlocii, nici mari nici mici, imi place kefirul facut de cei de la milli, mai mult am un top al kefirului(pe 2, kefirul panda si pe 3 cel de la prodlacta), un alt il am si la zacusca si chiar si la muraturi, ardeii capia murati, din gradina bulgarului, bat orice. Cand dorm cu cineva, trebuie sa dorm in partea stanga a patului, dar indreptat spre dreapta, la fel si pe strada, tot in stanga ma simt mai normal, desi aici exista si exceptii….in taxi imi place sa stau in spate, pe dreapta, ca si in masina, imi recunosc tatal de la distanta pt ca avem un fel de semnal secret pe care tata il fluiera tot timpul…de scris, scriu tot timpul cu pix negru…nu pot citi carti imprumutate, mici sechele din copilarie cand am distrus una a unui coleg, prefer sa le cumpar tot timpul, nu pot citi carti a caror hartie sa fie ingalbenita de vreme….

Bucuresti, la 40 de grade

Posted: August 17, 2008 in ce mai vad

Astea au fost datele la acest sfarsit de saptamana. Soarele ardea cam de dimineata cu putere, vantul era undeva departe, aproape nici o adiere, la umbra erau 40 de grade, la nivelul asfaltului, n-as vrea sa stiu, oricum, senzatie e ca nu prea ai aer si nu ai vrea sa faci altceva decat sa zaci undeva, intr-o camera intunecoasa si racoroasa cu multe lichide si cu o carte dupa tine. Ce faci insa cand nu e asa? Cand iti propui sa iesi doar, sa te plimbi…sa vezi Bucurestiul gol, in splendoarea lui, in plina vara….ce vezi? ce faci? cum faci?

Am incercat sa merg in parc, am gasit chiar o zona de umbra, o banca libera, mi-am scos cartea incet, am inceput sa citesc, m-a si prins cartea, dar parca printre copaci, razele soarelui isi faceau locul. M-am ridicat, am inceput sa ma misc, zona de umbra se micsora, mai cativa pasi, o terasa, un ceai rece, te tine 20 de minute, apoi vrei iar…iesi din parc imi spuneam, mai pe la umbra, mai protejandu-ma cu sapca, dar parca “mergeam prin desert”, imi sopteste cineva…inca o apa, macar, dupa fiecare pas e mai greu, minutele trec incet si iti pare ca de peste tot, ai numai raze si beton…si masa asta larga care se incinge… Dupa doua ore mi-am spus ca e inuman, totusi am mai mers putin, pana cand m-am urcat intr-un taxi care sa ma duca sa mananc ceva adecvat vremii….citisem in timeout de gaspacho la restaurantul Valencia. E foarte bun, aveam sa afirm dupa foarte putin timp, chiar si limonada e perfecta…am bonus de ardei si pt moment mi-e bine…apoi iar in strada, iar vad cateva case, cate un pom, ii caut umbra, partea aia care pare mai linistita….si dupa alte cateva minute sunt intr-un alt taxi cu destinatia film.

O placinta cu branza inainte de film, un film care iti aduce multe semne de intrebare, imediat dupa…controverse, acceptare, mandrie, bani, fast food nation…racoare pe moment, in sala de cinema, inca foarte cald afara, mai cativa pasi, apoi un alt taxi si obligatoriu inca ceva lichid de la gheata…in fata mea se fumeaza, imi vine si mie, dar…in acelasi timp concluzionez ca nu prea se intampla ceva special acum  in Bucuresti…parca e mort orasul, filmele sunt slabe, teatre nu prea sunt, concertele s-au mutat la mare, restaurante, muzee, librarii, poate un strand…parcuri, dar si acolo e cald….fugim de caldura si nu prea avem unde fugii, sau ne pierdem in monoton, o bere, un suc, raman la fel in mai multe locatii….si totusi, caut acel ceva care sa ma convinga sa merg intr-un anumit loc…si cred ca tot din cauza caldurii, se lasa asteptat pana si acel ceva.

Cred ca cel mai bine e sa ramai in casa, ferit, ascuns, cu draperiile trase, sa vezi un film, sa tragi un fum, sa bei ceva rece, sa te pierzi in bratele cuiva…sau doar sa te pierzi, stand pe spate, vazand sau nevazand, inchizand ochii pt un putin sau poate pt o dupa amiaza…apoi iesi pe seara, miroase a dimineata, chiar daca pare mai tarziu, iar vantul chiar incepe sa adie…

Au trecut zilele linistite, departe de tara, in locuri rupte parca din revistele cu ilustrate din lume. A fost prea frumos, si cum era firesc, in acest caz, o parte din mine a ramas si acolo, pe strazi alergand, la malul marii,pe o stanca admirand in larg,  la poalele muntelui, la marginea padurii, la intrarea in castel, intr-o camera de hotel in care am stat si-am lenevit, intr-o alta in care in curte, un tarc de broaste testoase animau in ritmul lor lent, privelistea…ce frumos si ce departe pare totul acum…viata si-a reluat cursul firesc, multe ore de munca, micile frecusuri, micile sarcini impartite, micile iesiri din rutina asteptate ca painea calda…aceleasi probleme mici bat insa la usa, probleme care in mod normal dureaza foarte putin se amplifica si fac totul sa dureze…si iar ajung la problema timpului pe care nici cum nu reusesc sa-l pacalesc sa treaca cat mai repede acum, ca apoi, cand lucrurile se regleaza, sa stea in loc….

Imi pare ca totul se invarte in jurul meu, casc, e tarziu si sunt in faza aia in care as vrea sa gasesc mii de lucruri de care sa ma plang si in acelasi timp, sa le contracarez fara sa deschid un cuvant, tactica de batran japonez…probabil ca Luca,(din “Cum mi-am petrecut vacanta de vara”, cartea mea de vacanta) ar fi spus despre mine ca sunt ca un cerb batran si obosit, putin ranit care merge la culcare…

In fond, sunt doar putin nelinistit, vad drumul, sunt mai aproape de el cum n-am fost niciodata, stiu chiar si pe unde s-o iau…ramane doar sa fac primul pas si asta-i asa, pana-mi strang toate fortele, in cateva luni…calatorul voi fi eu. Noapte buna, mi-e bine, oricat as fi de nelinistit.

N-am mai scris de mult, de fapt, n-am mai deschis de mult internetul decat sa caut cateva informatii utile…sunt departe, undeva intre nori si pamant, aproape de munte, ma uit pe geam, as vrea ca ziua asta sa ma poarta pe drumuri inca neumblate, sa ma plimbe pe stradute de munte sau sa ma aduca aproape de mare, cat sa-i simt mirosul si vuietul care aduce linistea.

Afara ploua, desi undeva pe un colt de cer, soarele zambeste discret, ca si cum stropii astia marunti si norii adunati peste noapte o sa dispara aproape imediat….si asa e, dispar. Apar insa iarasi, ca si cum s-ar juca un joc doar de ei stiut. 

O sa aleg un autobus, drumul serpuitor sa ma duca oriunde, poate sa opresc putin la malul marii, sa adun scoici de pe mal, sa vad de sus, sa mananc usor, sa privesc in larg, sa caut raspunsuri, sa ma opresc cu imaginile in fata, sa imortalizez, sa trag in poza…sa stau pe o piatra, sa vad apusul intr-un loc in care nu l-am mai vazut, sa simt gustul sarat al apei si apoi doar pt un moment sa inchid ochii, plutind aproape fara sa misc…apoi sa-mi continui drumul, sa urc, sa tot urc, sa simt aerul puternic de munte, sa vad raul cum coboara, sa privesc stanci, castele, lacuri si zarea …

M-am trezit fericit, cateodata nu e nevoie de prea multe lucruri ca sa simti asta…o vorba buna, o imagine aparuta din senin, un gest vazut intr-o cafenea, cand o batranica a fost ajutata de chelnerita sa urce niste scari ca sa poata sta pe un loc liber, faptul ca respectiva persoana abia putea sa umble, la o varsta atat de inaintata si modul in care se agata de viata, imi spunea un lucru simplu…mergi mai departe, totul e atat de fascinant…bucura-te de diminetile insorite, de cele cu ploaie, de toate celelalte…zambeste, strange in brate, pierde-te printre nori…viseaza…”sunt nori peste munti” spune cineva, zambesc, arunc o privire…mi-e bine.