Archive for November, 2008

Trick(y)-Rock

Posted: November 28, 2008 in ce mai vad

Intr-o prima faza, am vazut ca sala nu era plina…s-au stins luminile brusc, nici un freamat, apoi am inteles ca mai era o formatie in deschidere…doi chitaristi si un baterist, trecuti prin electronic…a mers, te-au tinut cat de cat in priza…apoi, oamenii au intrat incet incet in sala dar inca au ramas multe locuri neocupate…trist oarecum…dar adevarat…
In fine, incepe, luminile se sting, membrii formatiei intra pe rand, primele acorduri, publicul freamata…si totusi, prima piesa e una semi- disco, in fond, pare ca nici n-o canta ei, e doar o piesa de pe un cd…apoi parca se intampla ceva si peste respectiva melodie, instrumentistii se impun, Francesca, vocea feminina suna desteptarea cu spatele la public…si incet, ca un betiv, cu tigara in mana, cu freza in vant, cu o mana dirijand parca, sau indemnand la o stare intre lejer si nebunie, intra Tricky…
Publicul se manifesta zgomotos, tipa, se bucura, aplauda, melodia imi pare cunoscuta, mesajul e clar, ” (I hope) Jesus comes … to kill them all ! ”
Ritmul e impus, ca spectator treci din stadiul meditativ in unul activ, tensiunea creste parca cu fiecare piesa, eu astept poezia aceea, venita din vocea inconfundabila, care insa, imi pare ca nu a venit…si nici nu va avea sa vina… publicul gusta spectacolul, ii intra in ritm, cei care au cochetat vreodata cu genul rock, simt din plin, Tricky se plimba printre genuri, dar parca uita sa se intoarca la genul consacrat…mai mult, Francesca pare sa schimbe cat de cat situatia si pana la ultima piesa nu ma intreb decat cum a trecut timpul, in acelasi timp in care partea care imi place si cea care nu-mi place s-au cam suprapus…
Cautasem doza de poezie, primisem ceva insa nu era suficient, parca tot mai lipsea ceva…
Bis-ul m-a dezamagit, nu m-am regasit deloc in piesele de final sau foarte putin…cover-ul dupa Motorhead, “Ace of spades” insa, a adus ceva ce nu am mai vazut la nici o formatie…Tricky cheama publicul pe scena si mirarea si mica dezamagire sunt uitate intr-o clipa, doar pentru ca undeva, acest om cu voce de pe alta lume, iti arata o fata pe care nu i-as fi banuit-o, rupand bariera invizibila intre public si vedeta de pe scena…au urmat poze de aproape, tigari fumate impreuna cu Tricky, schimb de cuvinte, imbratisari, autografe…cat timp melodia finala inca se mai repeta…
Totul s-a terminat insa cand bodyguarzii au intrerupt curentul, probabil pt ca exista ora limita in care sala trebuia evacuata…ciudat finalul de concert al unei vedete ciudate…

Imi place momentul in care se termina un concert si te vezi cu tot felul de cunoscuti…
Exista acea bucurie, acea senzatie ca ati fost impreuna martorii a ceva care pt voi conteaza…
Ti-a placut? Nu ti-a placut? Mi-a placut, nu mi-a placut…parca totusi, mai mult mi-a placut..cica una dintre piesa ar fi fost Karmakoma, cantata intr-un mod mai altfel…eu nici macar nu am sesizat..

Ma tot gandesc la pozitia celor doi vocali in timpul concertului care au stat mai mult cu spatele la public…

Mai bine ma intorc la finalul cu oameni pe scena si cu noi ceilalti, incapabili sa iesim de pe locurile noastre centrale, “furati de peisaj”…

img_50591

Cadaverosimil

Posted: November 27, 2008 in carti, Uncategorized
Tags: ,

 

cadaverosimil_toby-litt_mare

Un al doilea roman, dupa “Toporasi de martie”, oarecum pt ca n-am reusit sa ma opresc din “foamea “ de politiste, e cel, interesant tradus  la noi cu “Cadaverosimil”, in realitate, Corpsing, scris de Toby Litt.

Povestea acestuia m-a prins parca mult mai tare decat primul, reusind sa ma transpuna in pielea eroului aproape mai tot timpul, poate pt ca am admirat intotdeauna forta omului care nu mai are nimic de pierdut.

6 gloante la inceput, 3 pt fiecare din cele doua personaje centrale,  doar unul moare, celalalt porneste o cursa pt aflarea adevarului si implicit pt razbunare. Lectura curge, devine captivanta, condimentata cu putin umor negru, te poarta prin Londra zilelor noastre, prin lumea actorilor, prin cea din spatele scenei, perceptia ti se schimba oarecum, de indata ce avansezi in roman, totul e un show, presa e mai mereu prezenta, politia aparent stie multe dar nu dezvaluie nimic, doctorii isi vor partea de glorie, nimic nu mai e ce pare….In final, interesanta imi pare si  partea in care autorul se inspira parca din punerile in scena clasic, pentru a lui razbunare, m-am gandit la Hamlet, chiar si la  Cocosatul lui Paul Feval imediat,  incercand o reconstituire a scenei crimei  de la inceput, aceleasi 6 gloante, acelasi pistol, acelasi local, acelasi meniu…totul ducand cu gandul la faptul ca lumea in care traim, e una a imitatiei, a showului, a ideilor altora, in dauna propriilor idei. Dar apropos de final, mai bine cititi…

As mai citi carti scrise de acest autor. 

Berlin Noir-Toporasi de martie

Posted: November 26, 2008 in carti

 

berlinnoiritoporasidemartieCând am început sa citesc, copil fiind,  aveam o atractie pentru cartile politiste. S-a mai pierdut din aceasta atractie, dar undeva, aproape in fiecare an, ma intorceam la “ prima dragoste”. Anul acesta am inceput cu primul volum din seria “Berlin Noir” intitulat “Toporasi de martie”, scris de Philip Kerr.

Romanul te poarta printr-un Berlin al anilor ’30, cand national socialistii isi construiau intrarea in istorie prin violenta si coruptie, pe urmele cazului din ce in ce mai complicat al detectivului particular Bernhard Gunther.

Intriga romanului, departe de a fi una puerile si previzibila, te duce cu gandul la jocul de  puzzle, detii aproape toate piesele, dar e greu sa le potrivesti…mai mult, totul se complica pe masura ce avansezi in carte, avem,  urmariri, impuscaturi, femei frumoase, umor negru, umbre, trepte, scari, case care ard, documente, mister, induceri in eroare, confuzii, piste false si cam tot ce ar mai trebui cat sa te tina in priza. Perfect pt o dupa amiaza de duminica in care ploaia se transforma in lapovita si nu-ti prea vine sa iesi din casa.

Top 7 filme pt mai tarziu

Posted: November 25, 2008 in filme, topuri
Tags: ,

Nu sunt prea multe filme bune pe care as dori sa le vad in urmatoarea perioada…parca a fost un an mai sarac decat altele, totusi, cele 7 de mai jos, m-ar tenta in perioada urmatoare :

1) Gomorra
2) The good, the bad and the weird
3) Dream, ultimul Kim Ki Duk
4) RocknRolla
5) Intalniri incrucisate
6) The road
7) The international

Al 5-lea spectacol Afrim, pana acum, la fiecare am gasit ceva, la sfarsitul fiecaruia am ramas putin in loc, incercam sa inteleg, sa simt, sa incerc sa impartasesc ceea ce am vazut …
Aici a fost inca de la inceput altfel …
O mana de oameni deschid piesa cu o melodie hip hop, sala amuteste, cuvinte ating la tinta, macabru pus in voci de copii, stirile de la ora 5, spuse cu zambetul pe buze, apoi incep povestile …
Violenta fata de copii, violentele din ochii copiilor, proasta crestere, lipsa de educatie, mediul, oamenii cu ale lor ciudatenii, influenta politiei, coruptia, coruperea, jocul, lacrimile, fetele cubului, patrate, 10 cu cel care era in centrul actiunii, joc de lumini, dans, limite impinse bine spre margine si muzica, facuta cand sa linisteasca, cand sa provoace … spectacolul a cucerit audienta, nimeni nu misca, cu totii urmarim spectacolul comic grotesc…copilul isus, visele, povestea porcusorului verde, a oamenilor care sunt altfel, povestea scriitorului, a fratelui sau…influenta tv, caderi in neant, ridicari, amentintari, batai, violenta … realitate …

Final. fara cuvinte, fara ganduri, doar undeva acolo, in mult prea trist, m-as fi luat de mana cu ei, as fi intors lumea, as fi cautat raspunsuri, as fi mers spre margine, as fi cantat din tot sufletul … iar in final, de peste tot as fi auzit aceeasi melodie …

” intr-o noapte neagra neagra …

un om cu haina neagra neagra …

cu gluga neagra neagra …

a-ntins o mana neagra …”

Last Fm anunta concertul trupei lui Kusturica, No Smoking Orchestra, pe 10 dec 2008 la Bucuresti. In deschidere Zdob si Zdub. Cred ca se lasa cu dans pana la epuizare.  Pana atunci insa, maine, Tricky…abia astept.

Apa curge la robinet, geamul e putin intredeschis, o imagine cu lumina si intuneric pe la geamurile din fata, vantul nu pare sa sufle, lumina tv-ului din camera, zgomot doar un putin si poate tot de acolo….revad niste scari la metrou, rulante, de o parte el, coboara, de cealalta ea urca…intr-un trecut nu foarte indepartat, stateau amandoi si nu indrazneau sa se apropie mai mult, nu s-au cunoscut niciodata si totusi, parca se cunosteau de o viata…asteptau acelasi metrou, cateodata chiar prindeau loc fata in fata, alteori nu, poate doar acelasi vagon, cateodata doar ochii ei de pe carte ii gaseau pe ai lui ratacind, cauta drumuri printre tunelele in care se adanceau, era undeva pe langa metrou si totusi…candva ea venea imbracata intr-un costum de ursulet si el se intrecea pe liniile metroului care tocmai trecuse, cat sa nu-i prinda din urma urmatorul metrou…asta-i din alt film…inapoi la al nostru…el coboara, mai mereu, imaginea cade tot asupra lui, coborand, ea urca, ea tot urca….iese in lume, vede, cauta, si el cauta, dar undeva in subteran, departe de lumina, doar cu a lui muzica ce o fredoneaza singur…doar cateodata, cand parea chiar ca in acea statie, crestea pana si iarba…au cutezat si s-au intins putin, trecatorii ii priveau, ei, parca abia atunci se descopereau unul pe altul, au stat doar, trecatorii veneau si plecau, mana ei, a lui, surasul ei, privirea lui…si singurele cuvinte care si le-au spus, “mai stai, un metrou…doua…mai stai, macar pana la ultimul”.

In fond, poate chiar a stat…si o alta ea urca si un alt el coboara….pana o sa-si gaseasca propria statie, cu plaja, cu iarba, cu primii fulgi…nici nu mai conteaza.