Archive for July, 2009

Barcelona ! Vale ! (1)

Posted: July 30, 2009 in Uncategorized
Tags:

DSC_05641

DSC_05661

DSC_05701

DSC_06011

Cateva zile de Barcelona, asteptate de mult, fara prea multe planuri, fara pretentii…prima impresie, e foarte cald ! A doua, e foarte aglomerat. In metrou e bine, aerul conditionat face acest lucru posibil. Imi vine sa nu ma dau jos din metrou si sa mai merg putin, doar cat sa ma feresc de caldura. Zona in care stau e plina de cladiri vechi modernizate, aspectul merita mai mult de o privire, totul pare parca pus cu mana, e groaznic de colorat si de murdar insa pe strada. La coltul strazii, niste romani tocmai planuiesc sa-i fure unui tip, plasma. Ce pot sa fac? Intorc capul si ma prefac ca nu inteleg ce spun. Pe o strada apropiata mi se arata cateva prostituate, le aud vorbind in romana, ma uit instinctiv la mobil, e 11 dimineata, sunt deja pe strada. Mi se spune ca da. Stradutele din jur sunt foarte murdare. Apar mai multe prostituate si de mai multe nationalitati, la cate un colt,  grupuri de barbati par sa pazeasca intrarile in strazile dubioase. Mi se spune ca nu e periculos, sunt multi trecatori, dar ceva din mine imi spune sa evit zona, exista doar si alte strazi. E cald ! In port se mai linistesc lucrurile, dar aglomeratia si coloratura persista. Apa e in regula. Avea sa fie calda si limpede dimineata, cu valuri potrivite, intr-o zi chiar cu valuri mult prea mari. Plaja, mare, intinsa, frumoasa. La marginea ei insa se lucreaza. E zgomot si praf. Acelasi praf parca pluteste si deasupra apei, daca te uiti in larg, sau deasupra orasului, daca te uiti in departare. Plajele sunt dominate de strigatele celor care vand bere si racoritoare, “cervesa-beer, cola, fanta, my friend “, a celor care vand cocos cu strigatul, “dole dole”, a asiaticelor care iti fac masaj cu 5 euro si a cate unui “pitoresc” care fie duce o tava pe cap plina cu gogosi si alearga, sare, danseaza, pana sa-ti ofere marfa, fie, canta si prepara un mojito, pentru cei insetati si dornici “mojito, teschito”.

Transpir usor. Strazile sunt pline de turisti, in magazine, sunt reduceri, prin urmare, nebunie. La anumite statii de metrou se canta, multe genuri, de la rock dur, la muzica chinezeasca. Chiar si autobuzele au aer conditionat. Circula bine si acopera atat Barcelona cat si zona din imediata apropiere.

Exista multe cinematografe in Barcelona. Marea majoritate dubleaza insa in spaniola nelasandu-ne placerea sa vedem actorii vorbind in original. La putinele insa care exista, traducerile sunt in spaniola, ceea ce face ca un film japonez sau suedez, sa nu poata fi vazute de cineva care nu stie spaniola sau japoneza/suedeza. Oferta de film e mare si interesanta. La fel e si oferta de teatru, doar ca nu stiu daca exista subtitrare sau casti pentru turisti.

(Sfarsitul primei parti)

Cadaques

Posted: July 21, 2009 in ce mai vad, hoteluri, povesti de cateva minute
Tags:

Exista multe locuri pitoresti in jurul Barcelonei, nu am vazut foarte multe dar cele pe care le vazusem nu m-au impresionat intr-un mod aparte. Exista mare, plaje cat de cat salbatice, zone turistice, peisaje, munti, dealuri…Cadaques, e la 2,30 ore de Barcelona, cu autobuzul, cu masina s-ar putea sa fie si mai rapid pentru ca se merge pe autostrada o parte, apoi soseaua urca spre munte, in anumite locuri devenind foarte stramta, ca nu reusesc sa treaca doua masini in paralel. Dar treci peste asta, peisajul devine unul fabulos iar locul, aflat la granita cu Franta, imprumuta putin din farmecul ambelor locuri. Spania si Franta, oameni care vorbesc ambele limbi, casute albe cu geamuri albastre, stil mediteranian, stanci, biserici, stradute inguste, oameni de arta, oglinzi imense la cate un colt de strada ca sa-ti dea impresia ca e mare peste tot, golfulete, in care lumea se strange sa stea la plaja, sosea serpuitoare, multe restaurante, mancare extrem de buna, liniste, nopti pe strada, discutii, muzica in surdina, chitari, valuri, vant(crasmontana !!! eu stiam ca era un forum celebru, aici e vantul ce vine de pe munte), straie colorate, oameni faini, lejeri, ascunsi de partea turistica a Costei Brava, in acest mic orasel. Exista un drum de-a lungul coastei din Cadaques pana la Cap de Creus, sapat in stanca, pe langa vile spectaculoase, pe langa apa, din cand in cand cate o banca cat sa admiri peisajul, cate un colt de cetate, batut de valuri, cactusi, ferigi, plante exotice si multe multe altele. Hostelul in care stam e in centrul orasului si la malul marii, se numeste Christina si are tot ce trebui pentru a te simti bine. E curat, ieftin(60-70 euro camera dubla), internet gratis(niste mac-uri in sala de mese pe care le pot folosi cei care stau in hostel), linistit si are in fata trenuletul ce te duce pana la far.(Cap de Creus).

As tot scrie, insa ies sa mai profit de vremea buna si de peisaj, 2 zile nu ajung pentru cat ai putea sa vezi, prin urmare, as zice, macar 3, calatorule….

E placut si usor sa zbori in Europa. Din Berlin, oriunde ai zbura, durata zborului nu e cu mult peste 2 ore. Hai 3 pentru zone mai indepartate. Dar unde mai e farmecul calatoriei daca astepti sa urci in avion si in doua ore esti deja la destinatie. Comod? De acord. Civilizat? Nu stiu cat, dar sa zicem. Linistit? Poate pentru marea majoritate. Am zburat destul de mult si am sa mai zbor, dar n-o sa afirm niciodata ca e linistit zborul. Poate doar imi place senzatia cand aterizeaza. N-o sa spun ca in avion nu exista povesti, oameni care au vazut lumea si par sa le stie pe toate, spun doar ca marea aceea de alb si lucrurile vazute de la inaltime incanta doar la primele zboruri, apoi…dar sa n-o mai lungesc. Am luat trenul din Berlin in Barcelona. Varianta cea mai buna a fost cea prin Berna cu o singura oprire. Pe prima portiune, am citit, am vazut peisajul din “fuga” trenului si la intrarile in oras, cand incetinea, aveai senzatia ca iti face un mic tur al orasului. Am citit, am fost pe rand partenerul de conversatie a unui rus somnoros, a unei tipe insarcinate, a unei studente frumoase ridicata de pe scaun de un indian imens, care s-a intins mult peste locul care-l detinea, furandu-mi din spatiu. Marele noroc a fost ca nu a mers mult. Foarte civilizat in tren, foarte spatios, foarte comod fotoliul, se intindea chiar, te chema parca la citit. Cele 9 ore si ceva parca au zburat. Nu am simtit deloc oboseala. Din contra, la coborare, in Berna, pentru ca aveam 2 ore pana la “trenul de noapte” spre Barcelona, mi-am luat rucsacul si aproape am alergat sa vad cat mai mult din oras. Multe restaurante, punkeri pe scarile unei biserici, statui colorate, piata, teatru de papusi, oameni veseli, magazine sub trotuar(de astea nu am mai vazut nicaieri) si tiganii romani care iti cer in mai multe limbi “ceva marunt”. Trenul urmator a sosit la fix. Tren hotel cica, un fel de tren facut exclusiv pentru vagoane de dormit si cusete. Cuseta de 4 in care am stat era in forma de patrat cu laturi metalice si mocheta verde. 4 scaune facute sa te lasa aproape 0 ora sa-ti cunosti partenerii de compartiment, care apoi dispar subit, cand controlorul de bilete iti face patul ! Probabil ca sunt acoperite cu patul de jos, nu m-am uitat, oricum, senzatia e cea in care masa cele 4 scaune din incapere puse in asa fel incat ai putea juca usor pocker, dispar in cateva clipe si totul se transforma intr-un dormitor cu 2 paturi supraetajate. In regula, putin cam mici dupa gustul meu, la viteza mare aveam senzatia ca ma rastorn din pat…desi poate era doar un vis…trenul curgea printre povestile calatorilor.

Apropos, stiti ca exista un tren din Londra pana in Beijing? Face 9 zile si  nopti daca nu te dai jos din tren, dar are dus la fiecare doua compartimente. Dar ca in anumite trenuri din asia, la vagoanele de dormit, paturile sunt paralele cu linia?  Dar ca in trenul spre China, tot vagonul de dormit e deschis, practic neexistand compartimente, dormitorul e unul imens si comun, unde socializarea se face la un bol de mancare gatit chiar la fata locului? Dar ca e mai bine ca de la Moscova, unde schimbi trenul, sa iei mai bine trenul chinezesc decat cel rusesc? Dar ca se incearca transformarea desertului Sahara in sursa principala de energie solara, de catre cateva firme europene? Dar ca Tangerul a crescut in 15 ani de mai bine de 20 de ani de mai bine de 10 ori ca numar de populatie? Toate aceste povesti si multe altele le-am auzit pe tren…

In acea ora in care am stat pe cate 4 scaune, oamenii beau cate un pahar de vin, bere, coniac sau chiar apa si se lasa purtati de povesti. Nimeni nu a intrabat ce vreau sa fac sau ce am facut pana acum, ci doar de unde vin si incotro calatoresc, care mi-e tara de provenienta si de ce am ales trenul, apoi, a fost ca si cum 4 oameni necunoscuti au povestit despre micile lucruri placute care le-au condimentat existenta, despre calatorit, despre vazut lucruri uluitoare ascunse de ochii lumii pentru a nu deveni zone intens turstice. O alta cultura, o alta deschidere, singura data cand unul dintre ei fusese in Romania, a avut ocazia sa vada oameni imbulzindu-se sa faca calatorii cu liftul, la ora aceea, abia erau introduse in hoteluri. E clar ca suntem departe de atunci, nici nu ne-am putea imagina asa ceva, dar undeva, cred ca ceva din obsesivul stat la coada a ramas adanc ascuns in fiecare. Si cateodata, macar asa de dragul amintirii, mai facem una spontana, la cate o deschidere de supermarket.

Paturile au fost intinse, scaunele au disparut, un breloc cadou si un bonus de 25 de franci pentru o eventuala noua calatorie cu trenul, in loc de noapte buna…mai cateva pagini de carte si am adormit calatorule…m-am trezit la 8 si ceva, urma Barcelona.

Acum aproape o saptamana urcam in masina cu Sile, aveam rol de copilot si inceputul zilei fusese unul ratat, startul se amanase pentru ora 12. Pana la urma am plecat doua ore mai tarziu, dar n-a contat… soare, la iesirea din tara si ne-am spus ca e o zi buna pentru un drum lung cu masina. “Pana la Berlin” am spus. Iar Sile a fost imediat de acord cu conditia sa oprim o noapte in Austria la niste prieteni de familie.

DSC_00811

Incet, dar sigur, am iesit din tara, am strabatut Ungaria povestind mai tot drumul pana ce am ajuns sa facem un top 5000 pe care l-am extins la 10000 si apoi la chiar mai mult al cantaretilor si formatiilor care ne-au marcat cunostiintele muzicale. De exemplu, Radiohead intra in top 10 la mine si in top 30 la Sile, Queen, la el in top 3, la mine undeva departe, in top 5000 poate…poate a fost una dintre putinele formatii la care diferentele au fost asa mari. Am cazut de acord ca Rod Steward e undeva in finalul topului. Undeva pe unde e si PM Samson(cum care? cel cu “I love to love”), Compact C erau undeva pe 855 so Compact B pe pe 915 pentru ca ne-au marcat tineretea, Timpuri Noi, putin mai sus, Rem, in top 50, Depeche Mode in top 10 ca si U2. Toto Cutugno, undeva pe la 12 232. Merge. Vremea s-a schimbat brusc. Din senin, cerul devenea negru, ploua marunt si repede, vizibilitatea era redusa, dar la viteza noastra, ne-am descurcat.

DSC_01041

In Viena ne-am ratacit putin, intrand prin oras, apoi am omis prima iesire spre locul unde aveam sa stam peste noate si ne-am prelungit sederea in masina cu 30 de minute. Am adaptat la top melodii pe langa propuneri, asa am ajuns sa cantam diverse piese in maniera proprie, acompaniindu-ne cu ce aveam…la destinatie am fost asteptati cu o masa imbelsugata ca pentru niste romani veniti de la drum, de niste romani, care s-au dovedit a fi gazdele perfecte. Ca bonus, am primit un dormitor regal. Dar asta-i o alta poveste.Ideea a fost ca am dormit bine. In urma norii, in urma vremea rea, gandurile, am luat un prim vis si perdelele s-au tras singure. Eram tot mai departe, calatorule, am uitat sa-ti spun noapte buna.

DSC_01561

In 17 min am vizionare de apartament in cladirea care are la parter barul in care stau. Hans Wurst se numeste. Intr-o prima faza am crezut ca e vorba de un carnat special, ca acest nume, duce acolo cu gandul, cum imi era si putin foame, am zis sa intru…in fond de afara se vedea ca e putin altfel, cele cateva scaune de afara erau diferite, colorate, mari si mici, poate comode, dupa cum aratau, scaune de birou, de plastic, fotolii, scaune de terasa, canapele ca ale bunicii, altele mai moderne, mese vechi, diferite si ele si pe fiecare masa cate o floare proaspata. Am comandat mate si o orez cu tofu rosu, internetul e din partea casei, asa ca scriu in acelasi timp mananc delicioasa mancare. Vremea se schimba in Berlin, de o saptamana, cele maixim 2 vizionari pe zi ma plimba prin diverse colturi ale orasului care imi lasa amintiri. Apartamentele imi plac toate, poate unul nu mi-a placut, dar locatia il facea placut, doar ca nu e asa simplu sa-ti inchiriezi aici ceva. E clar, poti sa ai si noroc, in mare insa se organizeaza cate o vizionare cu 7-9 persoane, din care 4-5 plac apartamentul. Proprietarul alege in functie de anumite criterii castigatorul in urma unui interviu. 6 apartamente am vazut, 3 erau foarte scumpe, unul are nevoie de o discutie suplimentara, la unul astept, la altul inca nu m-am decis sa sun pentru ca e prea scump comisionul.

Imi place locul, imi plac oamenii, faptul ca zambesc si par sa nu aiba nici o grija, parte din stare mi-o transmit si mie asa ca inca sunt in faza in care nu ma sperie aceasta cautare. Poate doar ma apasa. Vacanta de o saptamana, asta a fost, urmeaza inca 2 saptamani de vacanta si apoi, alte si alte incercari

O femeie tatuata pe spate, doua maini care se impreuneaza in desen, un barbat cu parul rosu sta in fata mea, unul in chiloti cu superman alerga pe strada, zilele trecute. In fiecare zi vad barbati costumati in urs polar pe strada si acum cateva zile am vazut si unul costumat in iepuras roz. Massive Attack o sa cante in octombrie !

Multe cinemauri descopar in fiecare zi.Multe filme. Multe imagini…imi si lipsesc multe si clar, mi-e deja dor de cei de acasa…

Cica au trecut cele 17 min. Inchei…Pe masa am un mac inca neinflorit. Poate un semn?

Am vrut sa vad Moby si Polarkreis 18, pana la urma am ajuns doar in prima zi…am regretat enorm, dar asta e, o sa mai fie si alte zile…

Prima zi a fost dominata de ploaie, de confiscarea, la intrare, a umbrelelor, de controlul in bagaje si interzicerea intrarii cu aparatul foto. “Dar nu am blitz, vreau sa fotografiez doar oamenii” am spus…”Ne pare rau, asa sunt regulile”…pot intelege, pot intelege si faptul ca ni s-a luat umbrela pentru ca “nu pot vedea oamenii din spate”, ce nu pot insa intelge de ce aceste reguli nu sunt aceleasi pentru toti. Au fost multe umbrele si multe aparate foto, nu cred ca toti aveau acreditare, conta doar cat de bine stiau sa-l ascunda. Dar la cate umbrele mari am vazut, e clar, exista oameni si oameni si interpretari diferite. As fi facut poze la ploaie, la oamenii care dansau, la cei adapostiti sub cate o umbrela mare, la cei care incercau sa fenteze la bar, la cei uzi pana la piele, la cei fara tricou, la cei care mancau mici si beau bere, la cei care tipau la ploaie, la cei care tineau de umbrela precum de un catarg, sa nu fie data jos de vant, la cei care cantau, la cei care visau…

Killers au fost buni, show-ul a avut de toate si clar, dupa prima piesa nu-ti mai pasa de ploaie. White Lies au fost in regula, pentru ca nu le-am stiut piesele a fost mai greu sa ma bucur, dar sunau bine. Patrice a dat tonul la spectacol si la ploaie, de la distanta, de sub o umbrela, sunau bine…norocosi cei care au rezistat 4 ore in ploaie, eu doar 2 si ceva, cu doua pahare de jagermeister in ajutor si un ceai. Rece, ca asa am gasit.

Raman la parerea ca exista o varsta la care poti gusta concert dupa concert…am ratat Massive Attack anul trecut, Placebo anul asta, Moby cred ca oricat de misto ar fi fost, regretul nu o sa fie prea mare….asta e, data viitoare.

Pana atunci, dobro spune ca sunt sanse de Radiohead in Romania…asta n-ar trebui ratat !