Cadaques

Posted: July 21, 2009 in ce mai vad, hoteluri, povesti de cateva minute
Tags:

Exista multe locuri pitoresti in jurul Barcelonei, nu am vazut foarte multe dar cele pe care le vazusem nu m-au impresionat intr-un mod aparte. Exista mare, plaje cat de cat salbatice, zone turistice, peisaje, munti, dealuri…Cadaques, e la 2,30 ore de Barcelona, cu autobuzul, cu masina s-ar putea sa fie si mai rapid pentru ca se merge pe autostrada o parte, apoi soseaua urca spre munte, in anumite locuri devenind foarte stramta, ca nu reusesc sa treaca doua masini in paralel. Dar treci peste asta, peisajul devine unul fabulos iar locul, aflat la granita cu Franta, imprumuta putin din farmecul ambelor locuri. Spania si Franta, oameni care vorbesc ambele limbi, casute albe cu geamuri albastre, stil mediteranian, stanci, biserici, stradute inguste, oameni de arta, oglinzi imense la cate un colt de strada ca sa-ti dea impresia ca e mare peste tot, golfulete, in care lumea se strange sa stea la plaja, sosea serpuitoare, multe restaurante, mancare extrem de buna, liniste, nopti pe strada, discutii, muzica in surdina, chitari, valuri, vant(crasmontana !!! eu stiam ca era un forum celebru, aici e vantul ce vine de pe munte), straie colorate, oameni faini, lejeri, ascunsi de partea turistica a Costei Brava, in acest mic orasel. Exista un drum de-a lungul coastei din Cadaques pana la Cap de Creus, sapat in stanca, pe langa vile spectaculoase, pe langa apa, din cand in cand cate o banca cat sa admiri peisajul, cate un colt de cetate, batut de valuri, cactusi, ferigi, plante exotice si multe multe altele. Hostelul in care stam e in centrul orasului si la malul marii, se numeste Christina si are tot ce trebui pentru a te simti bine. E curat, ieftin(60-70 euro camera dubla), internet gratis(niste mac-uri in sala de mese pe care le pot folosi cei care stau in hostel), linistit si are in fata trenuletul ce te duce pana la far.(Cap de Creus).

As tot scrie, insa ies sa mai profit de vremea buna si de peisaj, 2 zile nu ajung pentru cat ai putea sa vezi, prin urmare, as zice, macar 3, calatorule….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s