Archive for October, 2009

DSC_06751

Biletul l-am gasit rapid, cineva avea unul in plus, pretul a fost ok, prin urmare am intrat. Nu eram in cea mai buna stare pentru un concert, dar Massive Attack inseamna foarte mult pentru mine, asa ca, mi-am spus ca e un mod bun de a iesi din stare. Foarte buna organizarea, intrarea s-a facut cu o ora inainte pe cateva randuri, coada se respecta, in maxim 5 minute am ajuns in interior. Aveam sa vad o multime de persoane pe care nu ma asteptam sa le vad, persoane trecute de 50 de ani, chiar in primul rand, persoane imbracate office, fie venind direct de la birou, fie preferand o tinuta de acest fel, cupluri gay, de ambe sexe, tineri si varstnici deopotriva. Sala s-a umplut foarte repede, luminile s-au stins si de nicaieri a aparut un ninja ! Imbracat in negru, avea sa fie un fel de omul bun la toate, cantand la foarte multe instrumente in concertul in deschiderea celor de la Massive. Martina Topley Bird, un nume ce ar trebui retinut. Tipa promite ! Apoi au urmat “masivii lu atac” si showul a fost din ala, plin de lumini, de cuvinte , de sunet care te misca, de miscari in ritm, de mesaje legate de drepturile omului, de rasism, de economie mondiala. Rand pe rand, vocalisti diversi apareau pe scena si faceau din muzica “masivilor” partea aceea care nu poti s-o uiti. Doua ora de visare. De stat cu ochii mai mereu inchisi, fara sa vreau sa vad altceva, de ganduri care ma bantuie, de muzica din alta lume, de ritm, de dans, de mesaje, de oameni care se bucurau la aproape fiecare acord. Melodii noi, cateva chiar foarte bune, melodiile vechi nu puteau lipsi. Finalul a fost din ce in ce mai animat. O varianta superba la Teardrop(tot cu Martina Topley Bird vocal), un Angel cantat cu ajutorul “tanarului”Horace Andy , Unfinished sympathy  si clasicul  Karmakoma de final ca un dialog intre cei doi care inseamna Massive Attack. Daddy G(Grantley Marshall) si 3D(Robert del Naja) . Am inchis ochii, am simtit cum se misca toti in jurul meu, mi-am dat liber la visare pe timpul concertului. Poti ajunge depare cu asa o muzica, as fi vrut sa tot dureze, dar dupa aproape 2 ore, ca orice lucru bun, ajunge si la sfarsit. Noapte buna calatorule, daydreaming dupa 2 ore de visare.

Advertisements

Alearga Figo

Posted: October 29, 2009 in ce mai iubesc..., cutia cu cioburi

POZA_02

DSC_03141

Acum aproximativ 9 ani si jumatate le faceam o surpriza parintilor aducandu-l pe Figo acasa. A fost adoptat imediat, a devenit in scurt timp membru al familiei, alintatul casei si cel care era mai mereu pe langa mama. Iesea din casa, iesea si el, mergea in gradina, era dupa ea. Ochii mari pareau sa inteleaga cand ii vorbesti, avea momente in care lasa senzatia ca vrea sa vorbeasca, altele in care stia tot ce ai vrea sa faci si parca venea in intampinare. A fost un caine ce se juca in curte si dormea in bucatarie, iesea noaptea si la prima ora a zilei era din nou inapoi. Era unul din “copiii” ramasi acasa, dupa ce eu si cu sora mea am decis sa parasim orasul natal. Se juca cu Cara(celalalt caine), alerga prin gradina, era dur fata de cainii care il provocau si bun vanator, prindea sobolani, soareci chiar serpi veniti la paraul de langa casa. Iubea oamenii, nu cred ca era facut sa fie de paza, eventual prin statura putea sa sperie pe cineva, dar in mare a fost invatat sa se joace si cam asta a facut. Alerga dupa mingi, iubea jucariile chitaitoare, aducea lemne in gura, se tavalea in iarba, sarea garduri, statea la soare, sapa tunele, innota, se juca in zapada…dar cel mai mult alerga, pana si in somn, cand visa dadea din picioare si comunica ceva.

Astazi insa, a ales sa alerge intr-un loc mai bun, asa, brusc, linistit, din senin, lasand un gol mare in noi, cei care l-am avut aproape. Zambea, zice mama. Cred ca a fost un caine fericit pana in final. Alearga mai departe, Figo !

Nu exista tren direct din Romania spre Berlin. E in regula. Nu poti sa te superi. Faci o oprire in Budapesta, in ruta aleasa de mine. Legatura e la 50 de minute. Pare in regula, dar asta nu mai e. Am uitat complet ca in Romania o intarziere de 30 de minute nu se sesizeaza, una de 40-50, e fireasca, iar abia dupa ce trece de o ora, incepem sa ne punem problema si sa intrebam la ghiseul de informatii. Ieri am plecat din Caransebes spre Timisoara, in gara lejer, cu 15 minute inainte de a ajunge trenul, iau bilet, astept…nimic. Intreb la informatii, mi se spune , “cam o jumatate de ora asa….stati linistit pe peron”. Linistit nu prea eram cu un rucsac imens, un rucsac mai mic in brate si doua genti cu diverse pe cate un umar. Dar mi-a trebuit tren, asa ca….rabd. Dupa aproximativ 35 de minute e anuntat si oarecum in 40 de minute ajunge. Poate recupereaza sper. Dar in fond, mai adauga 10 minute la intarzierea de pana atunci. Nu-s probleme. Un bun prieten ma asteapta in gara, mergem spre Arad ca de acolo urmeaza sa iau trenul spre Budapesta, dimineata urmatoare. Drumul spre Arad incepe promitator. Cu o asteptare in coada la un semafor. 22 de minute ! Apucam sa ne si intalnim cu un alt prieten, noroc cu coada. Ca timpul nu ne mai permite. In fine, ajungem pana la urma in Arad, toate bune si frumoase, povestim, radem, ne uitam putin la meci, suntem incantati de muzica, ne bucuram ca suntem acolo si ne vedem dupa luni sau chiar ani de cand nu ne-am mai vazut…timpul trece…si la 5.45 a.m. ar trebui sa iau trenul spre Budapesta. Surpriza? Nu, firesc. 35 de minute intarziere. Merge. In alte 5 minute, se schimba, 45 de minute intarziere. Merg si astea. Cam la limita, dar merg. Dar licitatia continua. 70 de minute ! Am incurcat-o, pierd legatura. Poate recupereaza, mi se spune. 80 de minute, varianta finala. Si n-a recuperat ! Prin urmare, sunt in Budapesta, e ceata si ploua marunt si e ziua natioanala a Ungariei, asa ca mai totul e inchis. Tren am la ora 8 p.m., adica peste multe ore, adica undeva in jur de 10. O cafenea, poate singura deschisa, poze, alte poze, plimbare….si mai am 6 ore si 35. Hai ca improvizez. Nici nu mai ploua si parca se vede si putin soarele. Merg inainte.

Signs

Posted: October 16, 2009 in ce mai iubesc..., filme, recomandarea zilei

E genul de film care-ti schimba ziua in bine. Chiar daca afara ploua, chiar daca gandurile-ti sunt intunecate si te doare capul. Despre lucruri simple, enjoy.

5 piese as vrea sa vad in aceasta editie a festivalului, piesele lui Afrim, Lucia patineaza si Omul perna, spectacolul teatrului maghiar din Cluj, Trei surori, Printesa Turandot, montata la Sibiu de Andriy Zholdak si Cantareata cheala in regia lui Lagarce. Bonus, celalalt spectacol al teatrului maghiar din Cluj, Moartea lui Danton si Cum traverseaza Barbie criza mondiala, pentru ca-mi place titlul si vine din Timisoara.Biletele se pot cumpara deja !

Programul festivalului aici.

DSC_02111

DSC_08241

DSC_09991

Pe masura ce avansez in varsta simt exact asa. Ma transform, incet, incet, ma misc mai lent, mai greoi, mai in reluare. Ma lovesc mai usor, ma doare mai mult, alerg mai putin, ma plang. Adaug diverse lucruri corpului meu. De ieri, un nou surub.(ii spune implant dentar) Ce-i drept in gingie, menit, cu ajutorul unui dinte, sa inlocuiasca locul vacant, de cativa ani. Operatia nu a fost complicata, chiar daca cu o noapte inainte m-am trezit din ora in ora, sa vad cat e ceasul. Nici nu a durut, in mare am simtit doar acul seringii cu care am fost anesteziat local. Apoi, poate povestile doctorului dentist, poate efectul anesteziei….oricum, in afara de putin sange, nu am vazut altceva si nici nu am simtit decat partea incomoda de a sta cu gura deschisa aproximativ o ora. Atat. Radiografia de dupa operatie avea sa confirme. Surubul e acolo. Mare si frumos. Ca o radacina de dinte, ascuns in os si in gingie. Iar eu puteam sa ies pe strada, sa mananc cat mai putin si cat se poate de lichid si sa stau linistit, fara lactate….

Acum cativa ani, in Hamburg, m-am ciocnit cu un biciclist. Urmarea, el a cazut in cap, eu mi-am rupt degetul in 3 locuri.Am apucat sa-i intind o mana, sa-l ridic. A refuzat, acuzand mersul meu pe pista de bicicleta la 11 noaptea. “Idioten” a mai spus, referindu-se la tot grupul care se intoarcea la hotel, de la masa cu clientul. Operatia a adus cu sine doua suruburi. Puteam sa le scot, dupa un an, dar s-au integrat, nu le simt, nu sunt depistat in aeroport si parca-s parte din mine. Oare cate am sa mai adaug? Un prieten bun, are o “scarita” metalica in picior, dupa un accident de motocicleta. Vrea s-o scoata in zilele urmatoare. Eu am decis sa-mi pastrez suruburile. Fac si ele parte din mine. Acum doar ma intrebam daca sunt “made in China” ,sau nu? In rest, zambesc din nou, cu inca un surub la activ,  “Surub 3 ” am sa-i zic, cat timp cu limba inca imi ating firele.