U2 fara granite

Posted: November 6, 2009 in ce mai aud, ce mai iubesc..., ce mai vad, povesti de cateva minute

2o de ani de la “caderea” zidului au trecut peste Berlin. Trebuie sarbatorit, fireste. Nu oricum, ci scotand lumea in strada. Scena montata in fata portii Brandenburg, locul simbolic de patrundere din est in vest, bilete gratis, surpriza a fost doar cine o sa vina. U2 !!!  Greu de crezut. Apoi cateva explicatii suplimentare au fost bine venite. Era vorba de un miniconcert si numai primii 10 000 de oameni puteau sa ii vada. Biletele s-au dat in mai putin de o ora, e firesc, zvonurile umbla, eu dupa 2-3 ore de la aparitia vestii, nu am mai gasit. Dar am sperat si am mers acolo impreuna cu alte cateva mii. Probabil inca 35 000, poate chiar mai mult. Oricum piata era plina cu 20-25 de minute inainte de ora de incepere. Am prins loc imediat cum am iesit de la metrou, departe, nu vedeam nici scena dar mai sa vad altceva. In fond vedeam luminile si oamenii de la balcoane si auzeam. Apoi s-a intamplat ceva la care ma asteptam. Dupa ce au intrat primii 10000 ne-au lasat si pe noi. M-am apropiat, prin urmare, ajunsesem mai aproape de scena si de cei 4 de la U2 care erau urmau sa vina. S-au lasat putin asteptati dar au venit si imediat apoi au inceput sa cante. One in deschidere si mii de voci cantau alaturi de Bono, “One love, one life, when it’s one need, in the night”, Magnificent a doua piesa si deja eram de mult cuceriti. Stiam ca e un mini concert, ca practic erau doar in trecere, fiind prezenti la gala premiilor MTV, dar speram si pe masura ce melodia curgea,  speram sa-i mai tinem in loc. Sunday Bloody Sunday alaturi de Jay Z care a venit pret de un minut sa salute Berlinul in ritm de hip hop, Beautiful Day cat sa nu uitam ca asa e, chiar daca am fi vrut sa dureze mult mai mult, Vertigo, pentru ca, nu-i asa, “hello hello….I’m in a place called Vertigo” si in final, cum mai nou fac la fiecare final, Moment of Surrender. 6 piese, 30 de minute, o mare de oameni si o stare de bine. U2 sunt un nume mare iar ei sunt constienti de asta. Fara bis in miniconcert. Trebuie sa plece. Asta au spus. Acum trebuie sa plecam. Au venit, au cantat, au plecat. Simplu. Berlinul in extaz si cu melodiile pe buze si parca si cu un zambet intiparit pe fata fiecaruia in drum spre casa. Un grup de spanioli langa mine, un cuplu de japonezi, trei italieni galagiosi, unul din ei a sunat aproape pe tot parcursul concertului sa le spuna prietenilor ca vede U2 gratis, o fata din Croatia, una din Rusia si un baiat din Kosovo, mii de germani,  U2 nu are granite.

Mai sus, doua filmulete, inceputul concertului e filmat de mine, o sa spuneti ca se vede, camera alearga de nebuna cautandu-si un punct de sprijin, un ceva de care sa se lege, un ceva prin care sa ajunga mai aproape(aveam sa ma prind pe la mijlocul miniconcertului ca mai pot misca din obiectiv), dar sa zicem ca ar fi imagini luate din mijlocul evenimentului. Celalalt, mult mai de aproape si facut de cineva care stie sa filmeze, o sa va arate de fapt ca cei care erau “undeva la distanta” in imaginile mele, sunt chiar U2.

Enjoy.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s