Megalopolis- Minimalism for the masses

Posted: March 9, 2010 in berlin, ce mai vad, teatru

Cunoasteti senzatia aia cand dupa ce ai vazut ceva de care sa nu stii mare lucru, sa iesi afara si sa nu ai cuvinte? Cel putin pe moment cam asa a fost. Mi-am spus doar ca asa un spectacol merita vazut de multe ori, pentru ca in timpul unui spectacol nu mai stii la ce sa te uiti ca sa nu-ti scape imaginea de ansamblu. Sunt opt-noua actori, buni sau extrem de buni dansatori, flexibili, puternici, acrobati si sunt momente in care spui ca fiecare e in lumea lui, dansand ca speriati de ceva venind de sus, dansand cu o punga, cu o papusa, ca intr-o lupta cu un dusman imaginar, apoi interactionand cu ceilalti, completand intr-un fel tabloul mare, dand sens intregului si ruperi de ritm care fie erau linistite, fie la viteza maxima.Ma uitam in jur in sala, imi venea sa exclam mai mereu, “nu se poate asa ceva !, nu am vazut asa ceva !, de unde au atata energie si forta acesti actori-dansatori?, cum pot face una ca asta, doar nu sare de acolo, doar nu se arunca, e chiar gol cu saxofonul in mana, de unde muzica asta care sa-i completeze perfect? Probabil ca au fost mult mai multe intrebari si momente din acelea in care ma bucuram de unul singur ca am ales asa ceva.

Cat despre subiect,  cred ca a fost fain ales. Orasul global. Orasul in care spatiile se delimiteaza, devin patrate, eficiente, ergonomice, oamenii devin liniari, merg la un serviciu stabil, ca niste furnici se ascund in boxe(un call center, nici aici nu scap de sechelele jobului trecut), lucreaza dar si isi intercaleaza viata privata cu serviciul, prietenii ii racoleaza de acolo, iesirile sunt tot de acolo, telefoanele acasa, se fac de pe aceleasi telefoane de pe care se vorbeste cu clientul, valorile sunt prost intelese, ajungi sa vorbesti de valorile firmei, mai mult decat de cele in care crezi(hmm, atat de asemanator). Un oras ipotetic nascut din haos in care se simt tot mai tare efectele globalizarii. Imi amintesc mancarea de al Mc Donalds cumparata aproape zilnic, pungile de super market, constructiile pe verticala, mai toate in sticla, spatiile verzi tot mai rare, imbinarea partii private a vietii cu cea profesionala, conflictele fara rost, dar cel mai mult acel trai in comun fara a ne cunoaste prea bine si ramanand doar la acel nivel superficial. Acesti oameni despre asta vorbesc in piesa. Ma rog, danseaza si vorbesc.  E calm totul, incet insa strada se umple de oameni care incep sa se certe, banal, ca la coada, poate ca cineva a intrat in fata, poate ca cineva a jignit pe cineva, cert e ca in curand se cearta toti cu toti si se impaca cu cei care pe moment le sustin punctul de vedere. Din calmul acela in haosul dat de cearta, totul in dans, din calmul unei relatii normale, in alt haos, cand barbatul si femeie se cearta pe ce mananca, pe telecomanda, pe filmul pe care il vad…salturi, aruncari, flic-flac-uri, forta bruta, invartiri, stand in maini, in cap, dans in doi, modern, apoi din ce in ce mai provocator dar si violent cumva, cu nerv, cu suspendari de cate un obiect, cand tremurand din tot corpul, cand miscand doar parte , mimand nebunia, bucuria, linistea, calmul, boala, caderea, jocul, nepasarea, dragostea…si cate si mai cate. In final a fost putin ciudat. S-a incheiat desi parca toata sala astepta miscare in continuu. La inceput liniste…si imediat apoi aplauze bine meritate, ca si cum ar fi continuat ritmul piesei. As spune ca publicul din Romania ar fi fost mai cald, sau poate doar cel ca mine, mai fara experienta internationala si fara prea multe spectacole de dans la activ. E drept, vad la Puric, la  Radu Afrim , vad la Andrei Serban, la Silviu Purcarete, dar ce am vazut aici nu am vazut la nici unul, pentru ca la ei mai e si altceva decat teatru dans si probabil accentul cade altfel. Oricum, fara sa spun ca e diferenta mare intre scoala de aici si ce am vazut eu acasa, zic ca, ar prinde extrem de bine sa se vada asa ceva si in Romania. Cred ca ar placea, cred ca ar fi o alternativa la ceea ce avem acolo, cred ca ar fi un plus pentru orice om care iubeste teatrul si poate un nou inceput pentru teatrul dans.

Inca ceva in final. Daca e sa spun de o lipsa a acestui teatru, as spune doar ca in mintea mea(ca si a fostilor colegi), un call center fara nici un indian, nu prea e call center ! Degeaba ai chinezi, japonezi, spanioli, francezi, bosniaci, nemti…daca lipseste indianul ! Poate data viitoare …

Enjoy cateva imagini “rapite” de pe youtube, poate nu in cea mai buna montare….

Comments
  1. tipu says:

    emptiness…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s