Archive for May, 2010

Nu-mi prea place gara din Budapesta. Are ceva care-mi aminteste de o cladire mare si fara cap construita. Dar nu despre asta e vorba aici. Ci despre cat de usor poti sa te lasi impresionat de o poveste. In general m-am ferit de cersetori, in ultima perioada. Rar se intampla sa ma impresioneze cate unul care canta foarte bine sau recita sau face un stand in maini. Oricum, in ultima perioada nu am dat bani la cersetori. Ieri insa m-am trezit cu un personaj ciudatel in tren. Infatisarea lasa de dorit dar undeva avea ceva in privire care te punea pe ganduri. Poate ceva intre de speriat si fascinant. Oricum omul a intrat foarte usor in vorba cu mine. M-a intrebat daca vreau sa citesc ultimul numar din click. Proaspat venit cu trenul din Romania. N-am vrut, dar apoi s-a pus el sa-mi citeasca titlurile importante. Mare pacat ca a murit actorul Jean Constantinescu, a spus. L-am corectat, spunand ca poate e Jean Constantin. Dar ca si cum nu m-ar fi bagat in seama a zis ca era mare om, acest Jean Constantinescu. Ca de fiecare data cand a mers cu el cu trenul, ca doar a lucrat pe tren, l-a cinstit. Nu spune, ca nu am avut alti mari actori. Dar Jean Constantinescu l-a cinstit si i-a dat si bacsis, de fiecare data cand a mers la vagon de dormit. Nu avea somn, iesea din compartiment si avea nevoie de cineva cu care sa vorbeasca. Apoi ii povestea viata si cerea de baut. Cum e sa lucrezi pe tren si sa bei cu un actor? Probabil pitoresc, probabil ca povestile curg mai mult din partea actorului, dar asta conteaza prea putin. Important era sa-l auda, cu stilul ala al lui, usor ironic, povestindu-i. Apoi mi-a spus ca a fost in spital in Viena, ca a avut ceva probleme cu glanda, ca de acolo, palpitatiile au ajuns sa-i dea un puls de peste 220, ca toti banii au mers pe operatie si din putinii cu care a mai ramas, lei, nu reusea sa-i schimbe in Budapesta, ca sa-si cumpere de mancare. Apoi ca si cum ne-am fi cunoscut de mult, mi-a spus prieteneste: Auzi, daca te rog eu ceva, crezi ca se poate? Accentul a cazut pe acel EU. Am fost curios. Hai sa aud. 2-3 euro sa-mi cumpar un sandwich, ai ? Putin pe ganduri, dar am acceptat sa-i dau ce aveam marunt. Mana in buzunar si am scos 2 euro si ceva si 20 de forinti. Cam putin, zice. Avea tupeu. Dar in acelasi timp am cautat inca ceva marunt, reusind sa adaug inca 2 euro si 30 de centi. A fost multumit. Mi-a spus ca poate de banii astia isi cumpara 2 sandwichuri, a servit si un biscuite digestiv din mers si a fugit sa isi cumpere sandwich-ul, pentru ca trenul pleca in 7-8 minute. E clar ca nu s-a intors, undeva ma asteptam din clipa in care mi-a cerut banii sa fie asa, dar l-am lasat sa continue de dragul povestii. Iar povestea desi banala, a durat 10-12 minute. Mi-a zis de Irinel Columbeanu, de CFR Cluj campioana Romaniei, de boala, de Jean Constantinescu, de familia din Oradea, de munca lui ca cfr-ist, de cat de drag ii sunt copiii de acasa pe care abia asteapta sa-i vada si de celebrele sandwich-uri cu salam unguresc.

Cred ca a meritat, era si el in fond un calator, poate unul care calatoreste mai mereu in imaginatie si sta mai mult in gara din Budapesta unde pandeste trenurile cu romani, spre tara, sa-i fenteze de cativa euro. In treacat, cand trenul a pornit, mi s-a parut ca-l vad jucand sah cu unul dintre personajele care joaca sah in gara cu trecatorii. Puteam sa-mi imaginez ca a pierdut trenul jucand sah. Altfel, oricum, venea un alt tren, mai erau oameni cu care putea intra in vorba si mie in fond imi spusese povestea.

Ce faci daca te trezesti intr-un metrou aproape gol cu un pistol in mana? Dar daca esti suspendat de o telecabina si abia te mai poti tine? Dar daca esti intr-o masina in picaj, trecuta de balustrada, plonjand in prapastie? Ce faci daca ea te tine de mana ? Dar daca iti zambeste? Dar daca te strange atat de tare in brate ca uiti de lume?  Ce faci daca in spatele mastii nu se mai afla nimic? Dar daca ai pierdut asul din maneca? Ce faci daca adapostul tau e descoperit si nu poti misca, pentru ca esti o tinta? Dar daca simti ca nu mai ai aer si inca mult pana la suprafata? Dar daca mai simti o prezenta, pe care nu o vezi, in aceeasi camera? Incercuit de zeci de sulite? Cu zecile de gloante indreptate spre tine? Ce faci daca esti legat pe sina si trenul se apropie? Dar daca ea nu-ti mai cauta privirea? Dar daca telefonul nu mai suna si nu poti ajunge in matrix? Dar daca drogul a pus stapanire pe tine si nu mai vezi iesire? Dar daca te intalnesti cu Joker in metrou? Evident, nu esti Batman. Esti mai mereu din alt film, din alta poveste, din alta lume, decat cea a filmelor tale. Cateodata un fragment se potriveste, cateodata o replica o memorezi, una iti ajunge la suflet, alta te doare, alta iti smulge un zambet, varsa o lacrima, te tine in scaun, iti pune mana la ochi…uneori se poate sa continui, daca e un vis, sau sa dai pagina mai departe, daca esti exact in mijlocul unei carti, poti derula, de cele mai multe ori, poti schimba dintr-o miscare actiunea. Orice se poate. Atat timp cat tu esti scriitorul. Poti iesi dintr-o masina in picaj. Ai parasuta si chiar reusesti sa deschizi usa din mers. Nu esti nici Bond, desi cochetezi cu 007, ca numar. Poate esti un fel de o7, eventual interior 07. Poti pastra pistolul si cand te ameninta sulitele poti face un salt, afara din cert, pentru ca incercuit de sulite esti fie ninja, fie super luptator interpretat de Jet Li. Poti opri gloantele trimise spre tine reinventandu-l pe Neo. Poti chiar sa apuci sa te adapostesti, sau doar sa te lasi la pamant rapid si sa tragi la randu-ti. Eventual chiar din aer. Poti gasi o alta conexiune, un alt telefon, poti s-o strangi si tu, la fel de tare, chiar mai tare, pana ce spune of…si urmeaza scena aia frumoasa din orice film. Si poate chiar te saruta, sau iti da doar de inteles ca totul e bine, poti cadea pe un brad, din telecabina sau poti sa-ti aduni ultimele forte si sa te cateri pe ea. Sus n-ar fi nici un pericol. Ar putea fi un rau in care sa sari, un animal care sa te aduca la suprafata, ai putea avea noroc si fara asul din maneca, iar daca in spatele mastii nu se mai afla nimic, inseamna ca ai pus costumul de spider man in dulap si te pregatesti sa dormi. Dar oare eroii dorm ? Al meu, chiar daca o sa se trezeasca cu un pistol in mana si cu memoria stearsa, o sa si doarma. Cel putin o sa-i rezerv o clipa in care o sa-l odihnesc si una in care am sa-i ofer cas si spanac, cat sa faca fata scenei finale. Ca doar stiu de la tata de cand eram copil ca orice alergator mananca putin cas proaspat si de la Popeye ca spanacul te face mai puternic. Ce spui calatorule, se leaga? Eroul din filmul meu e un om ca tine, mai mereu pe drum, mai mereu neiesind in evidenta, pus brusc intr-o situatie neprevazuta. Prin urmare, asa incepe. Un om se trezeste intr-un metrou. Doar alti trei patru pasageri, toti stransi in spate si langa usa.  Are un pistol in mana si camasa scoasa din pantaloni. Gol in memorie.

Pentru mine Tiff e un festival de suflet. Am ratat prima editie, lipsa de informatie sau imposibilitatea de a pleca din Bucuresti, nici nu mai stiu. Cert e ca de la editia a doua am fost prezent. Niciodata nu am stat pe toata durata festivalului pentru ca era mai greu sa-ti iei concediu, in plus drumurile sunt asa cum sunt, mai mereu erau 4-5 zile. Cateodata chiar 6-7, cand aveam noroc. De la an la an, festivalul a crescut, a adus filme tot mai multe (nu obligatoriu mai bune), locatiile au devenit mai multe si numarul de turisti indragostiti de film a crescut. Clujul e frumos ca oras. Cu iubitori de film alergand sau oprindu-se la cate o terasa intre cinemauri e si mai frumos, atmosfera e calda si placuta. Salile pline, desi majoritatea au nevoie de renovari. In mall, nu foarte multa lume, desi conditiile de vizionare sunt probabil cele mai bune. Se mai intampla sa ploua si atunci cinematografele in aer liber sufera oarecum. Dar nu poti sa le ai pe toate. O umbrela, un fas cu gluga, o sapca sau doar pe cineva mai strans langa tine si un pahar de tarie. Au mai fost si filme la care nu gaseai bilet la intrare, cozi interminabile la cate un film romanesc, incercarea de a convinge organizatorii sa te lase cumva, filme vazute fara sa poti vedea subtitrarea, filme in care capul celui din fata acoperea o parte din ecran si filme care isi mutau locatia. Cu toate astea festivalul isi pastra un farmec din acela parca balcanic. Nu merge? Il potrivim cumva, ne intelegem…exista intotdeauna o solutie.

Editia din acest an debuteaza, dupa parerea mea, cu stangul. Programul a fost anuntat inca pentru ziua de 17 mai. Apoi era dat  ca sigur pe 20 mai dimineata. La ora asta eu inca nu pot sa-l vad. Apar parte din filme si durata fiecarui film. Dar nu am orele de difuzare. Mai mult, nici macar nu sunt toate zilele definitivate. Merge ?  Filme sa fie.ca programul o sa-l avem in curand…

E primul an in care nu mai exista abonamente. A venit cineva si a spus, anul asta in loc de abonamente avem carduri. Facem 60, ca tot n-o sa fie doritori. In plus, le facem de 35 de filme si nu dam voie ca pentru un film sa se cumpere mai mult de un bilet. Asta presupune ca o persoana trebuie sa vada 35 de filme intr-un festival la care adauga festivitatea de deschidere, cea de premiere si cea de inchidere. E greu, daca nu imposibil sa vezi aproape 4 filme in fiecare zi. Poti avea o zi cu 5 filme, de acord, dar ziua urmatoare 3 o sa ti se para mult. In fine, nu insist. Pretul unui abonament e de 200. A unui bilet luat cu o zi inainte de a incepe filmul de 8 lei. In ziua filmului de 10. Dupa calculul meu eu am sa vad in jur de 25 de filme. Daca le-as lua cu 8 pe toate as ajunge la pretul cardului, daca ratez cate unul, o sa sar de pretul cardului. Prin urmare o sa se intample paradoxul ca o sa fiu nevoit sa-mi cumpar acel card si am sa raman cu 10 filme nevazute. Merge? Zic ca-i ok. Organizarea o sa isi atribuie aceleasi merita ca in fieacare an.”Cea mai buna echipa”, muncesc pentru noi, deschid usi, fac evenimentele mai interesante. Apreciez faptul ca o echipa munceste enorm pentru un eveniment, probabil ca multi o fac si fara prea multi bani, doar de dragul a ceea ce fac, dar  pentru multi conteaza mai mult organizarea petrecerii de dupa decat intrarea in sala a multimii.  Cred ca fie nu se munceste de la inceput constant si se lasa niste lucruri in aer, fie asa merg lucrurile, nu au solutii, primesc indicatii trunchiate si neavand ce face, o lasa asa. In fond, merge. Practic vroiam doar sa spun ca nu e o dovada de profesionalism. Atat.

Poate ca la anul la editia a 10-a o sa se gandeasca cineva la 50 de carduri de 40. Aia 50 insa, cinefili adevarati !

Ne vedem in Cluj, calatorule.

PS Chirilov e cool, vede multe filme si din ele le aduce pe cele mai bune in festival. Personal e oarecum pe gustul meu. Cu toate astea, cred ca ar trebui sa fie lasat si altcineva din cand in cand, sa se ocupe de filme, nu pentru alt motiv decat pentru diversitate. Sunt convins ca se poate si mai bine in limitele bugetului disponibil, iar Clujul merita si o alta viziune.

Cand mi-am vazut un coleg fumand in clasa a 6-a am crezut ca nu vad bine. Aveam sa-l categorisesc din start cu probleme pulmonare mai devreme sau mai tarziu. N-a avut. Mai degraba am avut eu, in perioada in care faceam cel mai mult sport. Alergam pe zapada, jucam zilnic fotbal sau baschet si nu prea imi tratam racelile. Sau cel putin dupa doua zile trebuia sa fac iar pe eroul. Acum e la moda sa fumezi inca din clasa a 4-a, in a 5-a iti pui cercel si prin a 10-a esti deja plictisit de fete. Cat despre fete, azi pe metrou una din clasa a 3-a povestea cum ca a fost la concert la Lady Gaga si ca sa fie in ton cu atmosfera si-a scos sutienul ! Ce-i drept, pustoaica parea cel putin de clasa a 7-a si probabil n-as fi banuit nicioadata ca e asa mica daca n-ar fi comentat invatatoarea ei, dupa ce prima a coborat din metrou. Explica unei batrane ca simte ca-i pierde din mana. Atentie zero, oboseala, nopti pierdute(vezi concert), betii, droguri, sex …Cand se pierde inocenta? Cand treci de granita aceea fina cand uiti de cartile colorate, papusi si eroi si te comporti ca un adult, te imbraci ca unul si vorbesti ca unul? Se pare ca tot mai devreme. Doamna din metrou a zis ceva interesant. Copiii nu mai sunt lasati sa fie copii  ! In fond are si nu are dreptate. Sunt o multime de exemple de o parte si de cealalta. Copiii sunt scapati din mana, indreptati spre ceva in care bajbaie, invatati de mici ca nu mai exista Mos Craciun, ca banul inseamna puterea, ca jocurile video inseamna viitorul si ca sexul e ok, atata timp cat folosesti un prezervativ. Cartile sunt plictisitoare si pline de cuvinte, traiasca filmele. Teatrele de papusi trec mai bine la oameni mari, iar copiii se uita la piese de adulti, la ore tarzii. Imi imaginez pustoaica de a 3-a scuzandu-se ca nu s-a trezit la primele doua ore pentru ca a fost la concert noaptea trecuta. In acelasi timp sunt cei care inca isi construiesc case in copaci, se joaca cu printese pe cai roz, poarta masca lui Spiderman si fac curse de masini contra elicopter , copii care sunt crescuti in spiritul sportiv, viseaza la idolii din stadion, tin de mana fotbalistii care ar dori sa fie chiar ei, citesc carti cu zmei si printese si chiar rad.

Sunt copiii, copii, sau prea curand adulti ? Asta-i intrebarea. Iar raspunsul e unul confuz. Poate da. Mai jos cateva imagini de la retragerea unui fotbalist din Bilbao. Etxeberria il cheama si e basc. Si s-a gandit la un mod original sa se retraga din fotbal. Echipa lui Athletic Bilbao i-a organizat un meci de retragere impotriva unor copii din oras. Nimic anormal pana aici. Dar ca sa existe echilibru intre echipa de copii si cea care joaca in prima divizie spaniola si pentru ca pentru ei, copiii inca sunt copii, s-a umblat putin la numarul participantilor.  10 contra 100, merge? A fost cam asa.  Enjoy .Iar eu am fost din nou copil alergand dupa minge si driblandu-mi unchiul, dupa ce in prealabil m-a driblat el de cateva zeci de ori.

Lumile din ochi

Posted: May 15, 2010 in 365, cutia cu cioburi

Daca ti-as arata lumea prin ochii mei, oare tu ce ai vedea? Dar daca m-as pierde cu tine, ar fi oare suficient cat sa uitam pentru un moment de lume? Am sta jos, poate pe iarba, poate doar pe cate un sezlong pierdut in balcon, poate pe o banca scrijelita de zeci de adolescenti, am vorbi doar din priviri, pentru ca in ochi e lumea mea precum e si a ta in ai tai si n-am vrea s-o afectam cat ne-ar fi bine. Cel mai probabil am gasi margarete pe deal, le-am strange in brate si le-am lasa libere cat timp dealul l-am cobora rostogolindu-ne si fara sa ne pierdem din priviri, ca sa nu ne pierdem lumile. La fel de probabil, am lua un tren de noapte si in compartimentul cu paturi suspendate am manca biscuiti. Am adormi in aerul rece de munte, cu geamul foarte putin deschis, patura aproape de barbie, ne-am trezi dezveliti, strabatand campuri de floarea soarelui. In tot acest timp lumine noastre ar fi prezente in vise, pentru ca ele nu dorm niciodata. Sunt acolo, cresc, descresc, iau diferite forme si culori, au anumite obiceiuri si singurul lucru de care se tem ar fi de intuneric. De aceea poate ca lumea mea e alba, oamenii sunt niste puncte mici colorate si negru e doar un metrou ce trece rapid cu gandurile de aceeasi culoare. As aprinde o tigara in lumea mea, m-as teleporta de cateva ori pe zi, as dansa pe Radiohead, Depeche Mode si The Cure si cred ca as desena peretii. Daca as inchide ochii si ai face si tu acelasi lucru, oare am reusi sa ne vedem lumile care nu dorm? Iar daca le-am vedea, ar fi la fel ca visele, in alb-negru?

Hamlet se intoarce

Posted: May 13, 2010 in berlin, ce mai vad, teatru

Am sa spun de la inceput, nu-mi place Shakespeare. Recunosc ca isi are locul in istorie, ca teatrul a fost revolutionat si piesele sale sunt inca actuale si inca se joaca cu succes. Dar nu gasesc ceva sa-mi placa. Am incercat multe, majoritatea in Romania. Am ras la unele comedii, am admirat jocul actorilor in anumite spectacole, dar n-am iesit cu un mare wow cum am iesit de la alte piese. Cu Hamlet e o treaba diferita. Urasc povestea. Am vazut-o de zeci de ori, chiar si filmul facut dupa opera lui Shakespeare, chiar si in interpretarea lui Kenneth Branagh, chiar si a lui Mel Gibson, chiar si in interpretari moderne, de exemplu a teatrului din Sibiu, in regia lui Radu Alexandru Nica, nu mi-au spus mai nimic. Ce-i drept, vazusem si o interepretare fara cuvinte, a unui teatru din Barcelona, la un festival in Bucuresti. Acolo jocul m-a fascinat, dezinvoltura si libertatea de pe scena m-a facut sa afirm ca imi place. Si extra, a fost doar o parte, facuta sa demonstreze ca oricand in lumea de acum, povestea se poate repeta.

Zilele trecute mi s-a recomandat sa-l vad si in Berlin. Numai gandul ca vad iar Hamlet mi-a schimbat putin starea. Persoana care recomanda insa avea gusturi, prin urmare, am tras cumva de mine si m-am dus sa vad despre ce-i vorba. In final nu aveam sa-mi schimb parerea despre poveste. E aceeasi. Modul de a o spune insa, te cucereste. Sau cel putin pe mine m-a cucerit !

O noua interpretare moderna, cu foarte putine personaje, regizorul gasind o gaselnita ca anumiti actori sa joace mai multe roluri. Gertrude, mama lui Hamlet si Ophelia de exemplu, erau una si aceeasi persoana. O peruca, niste ochelari de soare, o haina scoasa sau adaugata, un alt fel de miscare, de vorbire si nici nu poti sa-ti dai seama cate se schimba. Iar efectul e imediat. Claudius si fantoma tatalui sunt iar una si aceeasi persoana. Aceeasi peruca, aceeasi ochelari de soare…Inceputul e in forta. O masa ca dupa inmormantare, lumea asezata, toti plang la capul regelui dar toti par sa vrea sa-l ingroape cat mai rapid. Mai putin Hamlet, fireste. Scena e ajutata de un furtun cu apa, avand senzatia ca la acea inmormantare a plouat crunt, apar umbrele, se strica umbrele, din cauza vantului, se arunca umbrelele si oamenii pleaca cat mai urgent sa manance. In fond, viata merge inainte. Scena se misca rapid si masa de inmormantare se trasforma in masa de nunta, muzica e balcanica, chiar se trag salva de mitraliera de fericire. Hamlet filmeaza ca un specialist in filmat nunti, Hamlet observa, sufera si incet dar sigur isi schimba atitudinea pozand intr=un nebun, dar in acelasi timp, cauta razbunare. E greu de povestit, cert e ca spectacolul e foarte interactiv, din cand in cand actorii se opresc din ce fac si intreaba publicul, voi ce ati fi facut in cazul de fata? Vin chiar in sala, joaca de la distanta, scenele se succed cu repeziciune, replicile curg, se improvizeaza mult, nu stiu cat mai e Shakespeare, la un moment dat Hamlet si Horatio incep sa vorbeasca despre fotbal, beau bere si pun la cale piesa de teatru facuta sa demaste crima comisa. Finalul e acelasi, nu se schimba nimic, doar ca modul de a ajunge acolo e un adevarat tur de forta facut de 5-6 actori. Probabil prea curand n-o sa vad alt Hamlet, desi e ciudat, chiar daca nu-mi place, ma tenteaza sa vad diferite interpretari ale aceleasi piese. Ca si cum as asculta aceeasi poveste povestita de diversi, fiecare are un alt element de baza, fiecare isi spune povestea din propriul punct de vedere, fiecare remarca altceva si isi aminteste dupa ani si ani , cate un alt mic detaliu. Poate si de asta nu ma plictisesc. Vad ceva ce nu-mi place descris intr-un mod care-mi place. Ma duc sa vad Robin Hood !

Din mers

Posted: May 11, 2010 in berlin, cutia cu cioburi

Ploua la geamul meu. Un telefon neasteptat m-a trezit din visarea cu ochi deschisi. Am fost rugat sa duc un plic cu acte si niste chei la un punct fix. Bicicleta, metrou, ajung cu 5 minute mai devreme, ajunge si prietenul meu, predau, zambesc, ma simt ca un curier. Apoi ma opresc la bucataria turceasca in aer liber. Gozleme sunt niste clatite mai groase umplute cu spanac, branza sau carne tocata. Poti lua orice combinatie. De fiecare data ti se recomanda sa iei si un fel de cous-cous cu menta si rosii si obligatoriu un suc natural de rodii, pentru purificarea organismului. Langa mine un domn isi pune sare si mustar pe un sandwich. Ciudat e ca scoate sarea cumva din maneca. O doamna isi imbratiseaza copilul. Copilul se baga cu capul in pieptul ei, rad amandoi, pare partea unui tablou de familie fericit. Pe strada cineva a scapat cativa ursuleti Haribo. Sau poate au evadat si isi croiesc incet dar sigur drumul spre o viata mai buna. Cel verde ajunsese chiar pe un gard. Sunt intrebat de o statie de metrou. Culmea, stiu statia si reusesc sa par pentru un putin un berlinez amabil. Accentul ma tradeaza, dar pana la urma informatia cauta. O doamna musca cu pofta din kebab, un domn isi aprinde pipa, un altul repara o usa de fier, la colt se servesc clatite aburinde. Intru intr-un magazin si imi caut perie de dinti, pana la urma sunt 3 lucruri care-mi par mai bune in Romania decat aici. Periile de dinti din Romania sunt pentru dinti mai puternici, mai late si facute sa te tina mai mult. Aici orice am incercat, in 2-3 saptamani trebuie sa incerc altceva. Celelalte doua lucruri ar fi internetul(culmea) si cozile de la birourile DB (CFR-ul local). Bine, nici sarmale si nici zacusca nu au, dar pot gasi ceva asemanator pe la turci.

Mi-am luat carti, bilet pentru a nu stiu cata varianta la Hamlet, am mai facut cativa kilometri pe bicicleta si apoi m-am intors acasa in fata aceluiasi geam. Ploua iar. Parca nimic nu s-a intamplat. Chiar si emailul pe care tot nu indraznesc sa-l trimit in eter, e acolo. Asteapta un semn. Probabil acelasi semn il astept si eu. Mergem inainte, calatorule. Cautam semne 🙂 In fond, fiecare-i celalalt, cum zicea cineva.