Ristorante immortale

Posted: September 26, 2010 in 365, ce mai vad, imagini salvate..., teatru

Undeva, intr-un loc uitat de lume, poate la capatul pamantului sau si mai departe, exista un restaurant in care clientii sunt asteptati de mai multi chelneri, bucatele lipsesc, dar se lucreaza inca la prezentare, la modul de servire, la intonatie si la cum trebuie asteptat clientul. Se jongleaza cu farfurii, fetele de masa se schimba cu repeziciune, iar persoanjele sunt oarecum intr-o continua disputa. In fond exista chelneri si nu exista clienti, exista tacamuri dar nu exista mancare, exista o ierarhie si un lucru in echipa, in care nu obligatoriu cel mai in varsta conduce dar mereu cel mai tanar e pionul de sacrificiu. Poate ca e privit in plan general si pare ca o firma totul, un loc aparent ideal, dar care nu aduce nimic. Ajungi tanar, cu zeci de idei in acel loc si nu mai poti sa-l parasesti, te tine, te leaga, te prinde ca si cu o promisiune si taie cam orice cale de iesire, pentru ca obisnuinta e calduta. Practic ne este descrisa rutina unui loc uitat, poate fi orice, doar ca la capatul lumii, un loc in care manierele se uita, desi exista concurs pentru asa ceva, aprecierile sunt indreptate mai mereu spre cei care zambesc mai frumos si sunt mai atenti iar munca o fac ceilalti, cam ca in viata.  Actorii poarta masti si nu vorbesc in timpul actului. Gestica, mimica si inlantuirea evenimentelor te fac sa intelegi cum stau lucrurile desi in acelasi timp iti ofera si mai multe interpretari. Condimentat cu putina magie, cu parte iluzorie, peste care vine perfect muzica de acordeon, intr-un spatiu ce pare circ dar in acelasi timp han pierdut in ceata, piesa te cucereste si cu doza de poetic. In fond asta e stilul casei.

Familia Floz se numeste ansamblul si sunt recunoscuti la nivel mondial prin mastile lor si povestile cu doza de ciudat si poetic pe care le plimba prin lume.

La sfarsitul piesei am stat cateva minute bune si mi-am spus ca ar fi foarte fain sa ajunga si in Romania asa ceva. Vazand ca sunt oameni care vorbesc cu actorii din spatele mastilor am asteptat putin si cumva ca intr-un dialog firesc am intrebat. Se poate? Orice e posibil. Foarte deschisi, mi-au aratat programul si mi-au dat un numar de telefon. Ei ar juca oriunde…pentru ca sunt indragostiti de ceea ce fac…e simplu, ar mai trebui niste sponsori si apoi sa gasim brese in program. Pana atunci, incercati prin Europa. Merita. Cateodata si necuvintele fascineaza.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s