Archive for December, 2010

Cam asa. A trecut deja un an. Parca tot mai repede trec. Pe masura ce inaintezi in varsta, zilele par mai scurte, puterile mai slabe si ochii vad mai multa ceata. De aceea am zis sa-mi pun ochelari.

Poate o sa joc la loto, acest 37, langa alte 5 numere reusite face sa uiti si de puteri…Vin dupa un an de Berlin, cu mici iesiri, in anul acesta nu am reusit mare lucru in plan profesional, am scris si cam atat si a fost bine…greul urmeaza in anul urmator sau poate ca totul e conform planului, trebuie doar sa raman in ritm…de cateva luni bune, simt acest oras ca fiind, acasa. Ritmul e dictat de el. Cat timp il simti, esti una cu orasul. Cand plec mai multe zile mi se face dor, cand colind prin alte locuri il am mereu in minte si ca termen de comparatie, cand ma intorc, am un zambet imens pe fata pentru ca stiu ca ajung acasa. Printre straini, ce-i drept, a doua casa, dar acasa. Intr-un trecut spuneam ca pe drum e casa mea…e inca asa, cat sunt pe drum e bine…dar parca existenta unei baze la care sa te tot intorci, e de bun augur. Oamenii il fac chiar  sa para altfel desi starea de normalitate e peste tot prezenta. Daca-mi doresc ceva in viitor, este sa pot sa raman aici. Sa fac ca lucrurile sa mearga intr-un fel si sa-mi permit sa raman aici. Cu bune si rele, strain intr-o tara normala, intr-un oras cald plin de oameni deschisi.

In urma, ca si in alti ani, multe cuvinte, multi oameni, multe griji, vise si ganduri. In fata un alt vis, alte cuvinte, alti oameni, alte griji…si alte ganduri. Tu esti peste tot. Ca si cei dragi, in amintiri, sau undeva ascunsi intr-o cutie secreta a mintii…mereu cu mine.

Raman contra curentului, ca mai mereu, cred inca in oameni si in acelasi timp inca sunt dezamagit, visez cu ochi deschisi ca se poate si pana la urma intr-un fel sau altul nimeni nu ma poate convinge ca nu e asa…pornesc zeci de proiecte, termin prea putine din cele pornite, mereu apar altele si altele si ideile se schimba, odata cu vremurile, prietenii se schimba si ei, se mai adauga, se mai pierd, se mai uita…locurile in care-mi placea sa merg in trecut, sunt undeva intre amintiri, acum totul e mereu nou, pana si cartierul in care stau, pana si galariile de arta din zona, asemanatoare cu cele temporare, mereu in schimbare…poate ca astea sunt timpurile, oamenii se schimba de la o zi la alta, tehnologia se schimba, drumurile, locurile, privelistea, cerul, clima…totul se schimba

Cateodata stau sa caut pana si un titlu, cateodata ideile fug la distante mari, cateodata nu reusesc sa leg nimic si ma napadesc gandurile negre…alte ori sunt optimist, ca si acum, ca si mai sus…in fond mai mereu dual, intre alb si negru, intre ceea ce vreau si ceea ce simt, intre real si imaginar, intre vis si trezirea de dimineata…

Poate ca sunt prea multe intrebari si raspunsurile sunt inca imprastiate…oricum, a fost anul in care am vazut 3 festivale aproape complete de film, 2 de teatru, am vazut lucruri ce mi-au depasit mult asteptarile printre altele macar mediocre, am vazut oameni dansand mai mult, zambind mai mult, tinandu-se de mana mai mult, stand pe jos in parcuri, alergand, sarind, zburand, am vazut oameni iesiti la plimbare, la targuri, am vazut oameni cantand, bucurandu-se de viata si lasand in grija zilei de maine, ziua de maine insasi. Azi e azi, vorba aceea, nu merita sa te agiti inainte de a fi cazul. Te agiti maine, cand o sa gandesti la fel ca azi.

Am cunoscut multe persoane in acest an si asta e bine, am citit in germana si am inceput sa scriu in aceasta limba, Darko e cainele facut cadou parintilor, prietenii sunt inca acolo si gandurile la fel de libere….acum insa ma cam doare capul, asta ca sa nu incep sa vorbesc de lucruri nasoale si singuratate… prin urmare,  m-am rezemat de tocul usii si am scos o tigara din pachet, desi eu nu fumez… daca tot am ajuns la 37 si afara viscoleste, am zis ca orice e posibil, in plus vorbim de gauloises… visez ca de obicei, vad lumea mai buna si ascult the national…slow show…”…I missed you for 29 year before I saw you” sau chiar mai mult…iar ca sa si vad altfel, mi-am pus niste ochelari 3d pe ochi, ramasi intr-un buzunar…si da, lumea-i alta…

Cu toate astea, in paradisul oamenilor singuri, mi-e dor …si nu spun de ce sau de cine…pentru ca, dupa cum spuneam, lumea-i in miscare, oamenii se schimba si calatorii se schimba si ei…

Noapte buna, calatorule…oricine ai fi

Franturi

Posted: December 14, 2010 in 365, berlin, ce mai aud, cutia cu cioburi

Ninge. Usor, oarecum timid, poate invaluit, poate pe furis, cat sa nu mai lase loc stropilor de ploaie sa strice decorul alb. Usile metroului se inchid. Ies, cobor niste scari, imi trag caciula mai adanc pe cap, fularul il strang mai strans, trec printr-un targ de Craciun din care au ramas doar luminitele si mirosul de alune prajite,  pana maine dimineata, cand totul se reia. Imi imaginez povesti la fiecare colt de cladire ce-mi iese in cale, ca si cum dupa perdeaua de fum ce ramane in urma, totul se leaga.

Pe aici am mers impreuna…si pe aici….si pe aici…sunt inca urme proaspete, pe care au calcat diversi, dar ocolul asta mic sunt convins ca l-am facut doar cu tine…imi vine sa scriu in zapada si scriu chiar …desi cu fiecare fulg mi se acopera din cuvinte…erau spre tine, au ramas in zapada…

De cate incercari e nevoie ca sa stii daca ea e aceea? O intrebare ce sta la baza piesei de teatru Trial and error. Oare cati nu ne-am facut criterii de perfectiune in minte…oare cati nu am fost convinsi ca daca ochii se intalnesc si vorbesc, e suficient ? Pe metrou se intampla mereu lucruri. El avea pana si discursul pregatit. Ea era perfecta. Sau ma rog. Aproape perfecta. Coborase la alta statie decat ar fi trebuit sa coboare si pana la urma decalajul asta se pastreza. Ca doi oameni ce se cauta…dar sunt mereu decalati, de o statie, de mai multe, poate de un alt traseu, alt drum, alta zona, alt oras…alta tara…

Te poate gasi norocul? Sunt mai multe intrebari decat raspunsuri? Ce mananca pescarusii iarna cand ingheata apele ?

Undeva departe, intr-un leagan pe la apus ai zambit cat timp eu am lasat realitatea in pace…mi-as pune gluga pe cap si as iesi din nou de la metrou, urmarind o poveste, o umbra, o dara de fum, cateva inscriptii ciudate pe zid, cate un semn, cate o pista falsa si undeva si pe tine…imi imaginezi cum mergi incet, sa nu aluneci, mi-e ca ai si o caciula trasa pe cap, urmele-ti vor fi alungite, ca si cum ai patina din cand in cand…

Oare de ce sunt stelele impartite asa de disproportionat in noaptea asta pe cer ?

Calatorule, hai sa tragem o tigara si sa reluam. Merge banda ? Merge …

Intre iluzie si real

Posted: December 6, 2010 in 365, berlin

Intr-un teatru vazut  in ultima luna, cineva se intreba daca suntem reali sau doar niste efecte speciale? E clar ca iti vine sa raspunzi, dupa ce te pipai initial, ca nu e vis…ca esti acolo…ca totul e real…dar cumva ceea ce traiesti de tradeaza, pentru ca in loc sa-ti traiesti propria viata, o traiesti pe a altora. Lucrezi pentru cineva, incerci sa faci lucruri bune in acceptiunea comunitatii, incerci sa-ti faci parintii mandri de tine, incerci sa te compari cu cei cu care se mandresc orasele si sa faci ce fac ei dar toate astea te indeparteaza de tine. In fond, pretul platit ca sa ramai la tine e singuratatea. Nici cum nu e bine. Cateodata pana si un titlu iti mananca timp enorm…si iti vine greu si nu-l poti potrivi imediat imaginilor care urmeaza. O simpla privire la geam, fulgi din nou, alb pe jos si sufla vantul. E o iarna inceputa vijelios cu multe grade in minus. Dar alba, asa ca pare iarna. Cumva in reluare insa de asta vorbesc de iluzie,  poate-i doar starea, aburii jagetee-ului, ceaiul cu mai mult rom decat apa, povestile invelite in ambalaje de ciocolata, baruri la ceas tarziu, fete cunoscute, necunoscute, fum de tigara si senzatii din acelea ca tocmai ti se duce alcoolul in picioare si ar vrea sa danseze. Pe un perete e o imagine in miscare, picioarele sunt oarecum in alt ritm, o usa de cinema se deschide, sunt scaune rosii, un ecran pe care nu ruleaza nimic, o sala pustie, ca in visele mele, doar ca tu nu erai pe acolo. Imi place iarna, oricat de frig ar fi se gasesc mici locuri in care sa te incalzesti, hainele sunt groase si orice atingere se simte mai greu, de aceea in trafic nici nu prea bagi de seama cand te lovesti de cineva…e clar ca nu asta-i motivul, cel mai probabil imi place pentru ca ma duce cu gandul la sarbatori, la munte, la marele alb pe care te lasi intr-un fel alunecand si stii ca undeva acolo, in respectivele miscari, esti doar tu cu tine. Punctul negru pe alb, in miscare…imi place aerul, rece si curat, imi plac norii ce se alearga dintr-o parte in alta si faptul ca tu scoti aburi si senzatia de miraj e mereu pe langa. Imi plac si noptile de povesti la foc, imi plac fetele inrosite, cand se intra in cabana, imi plac acele de zapada din fular, caciuli sau din par si linistea care se asterne cand paharele de vin fiert se duc la gura. Cateodata nu alegi pe cine placi sau de cine esti placut, cateodata nu alegi ce faci sau ce ai vrea sa faci si nici macar visele nu le poti controla dar parca odata cu iarna sunt tot mai multe. Lumea actuala isi pune mult prea multe masti si uita de micile lucruri care conteaza, siguranta si confort, inainte de viata. Reversul medaliei e ca  viata inseamna uneori si singuratate.

Calatorule, lasa urme in zapada, ca ies si eu si o sa facem mult mai multe ca sa fie poteci cand o fi sa iasa si alti calatori….