Archive for January, 2011

Ne pierdem controlul ?

Posted: January 31, 2011 in berlin, cutia cu cioburi

In zilele trecute am mancat de trei ori la rand in oras. De fiecare data la rest am fost putin pacalit. N-au fost nemti ci turci, chinezi sau marocani si mi-am dat seama daca nu imediat pe loc, in minutele urmatoare. Cu toate astea am tacut si m-am gandit sa vad daca a fost o intamplare sau deja e o moda. Primii si-au pus un euro in plus, am zis ok, nu mai lasa bacsis…a doua dezamagire trebuia sa-mi dea 3,50 euro inapoi. Moneda de 50 de centi a fost insa de 20. Ok, nu e o paguba mare, altfel de bacsis…Ultimii, aveau sa-mi dea un euro rest, mi-au dat 70 de centi din doua monezi cat sa cred ca mi-ar fi dat tot doua de 50. In fine, nu pun prea multa la suflet, dar intr-un fel imi ridic un semn de intrebare…

La intrarea in bar ti se spune ca nu poti intra fara invitatie. Cineva se uita lung la tine si decide ca nu esti imbracat potrivit sa intri la o petrecere privata. El te-ar lasa dar vezi…sunt niste reguli. Apoi lasa alti doi oameni pentru ca pareau mai simpatici.

In fiecare joi intr-un cinematograf central exista un eveniment numit :Sneak preview. In fond un film surpriza care are sa vina in cateva zile sau saptamani in cinema. Platesti mai putin, pentru ca nu stii ce film este, dar ai sansa sa vezi un film nou. Sunt totusi diferente de preturi, in fata in primele 5 randuri un pret, apoi un alt pret. Vreau in primele, in lateral. Mi se spune ca nu exista locuri, accept sa merg in celelalte. Intru si in sala cand se sting luminile vad toate locurile din lateral libere. Stiu ca nu se ingramadesc nemtii la aceste locuri dar mi se pare ciudat sa mi se spuna din start ca nu mai sunt locuri. De 3 ori am verificat asta si apoi mi-am spus ca sunt si eu un fel de roman. Asa ca mi-am luat bilet la sneak preview si m-am dus la un alt film, chiar 3 D care era de doua ori mai scump. Bonus la iesire am intrat la inca un film. Gratis. Doar intrand dintr-o sala in alta. Ce bine au fost puse. Am reusit sa vad 2 filme 3 D perfect puse unul dupa celalalt. Cum ajung sa fac asa ceva? Sunt doar  cateva exemple minore luate din ultimele zile…

De multe ori am senzatia ca regulile astea le incalca cei care sunt indiferenti. Daca te agiti, intrebi, esti politicos si faci lucrurile cum trebuie se pare ca noua societate te vede rau. Prin urmare, te adaptezi la viteza, la datul din coate, zambesti cui trebuie si treci peste privirile care nu conteaza. Chiar asa? Mi-ar placea sa cred ca in cazul meu a fost o exceptie, un moment din ala in care pur si simplu am vrut sa fac o tampenie si am facut-o si acum totul isi reia mersul firesc. O sa stau la cozi, o sa fiu mai atent la bacsis, o sa respect regulile. Asta pana pe la al doilea pahar 🙂 Apoi mai vedem. Ca doar daca ne pierdem doar putin din cand in cand, nu poate sa fie rau, nu-i asa calatorule? E luni si Berlinul se misca…

In urma…

Posted: January 25, 2011 in berlin, povesti de cateva minute

Strada, nu exista tinta precisa, mergi doar, de la un capat la celalalt, cotesti fara sens, arunci cate o privire in vitrine, poate vezi ceva la un chiosc, poate la o taraba, poate trecand pe langa o terasa, poate coborand scarile de la metrou…de cele mai multe ori insa privirea nu cauta ceva anume, doar trece, mangaie imaginile ca si cum ar fi in zbor si alearga mai departe…tot fara tel, pe o alta strada, intr-o alta vitrina, la o alta tarasa, sau cafenea, sau librarie de colt, sau patiserie, cofetarie, scara, parc…si jocul asta continua si parca nici busola n-ai si-n fond de ce ai avea, pentru ca si daca te ratacesti, nu o poti face de tine insuti…Se intampla insa ca uitandu-te la un afis, cineva sa-ti intoarca privirea, poate cineva de la o cafenea, face acelasi lucru si te vede pe tine, cineva dintr-o librarie, te remarca la fel de amical, poate la metrou, poate pe un acoperis de cladire, poate intr-un subsol…si pentru cateva secunde ai senzatia ca ti se intorc toata visele si ai raspunsul in privire…si daca ar fi asa, sau daca in fond tu chiar cauti ceva, ai putea gasi totul intr-o simpla privire?

De cele mai multe ori lasi totul in urma, de cele mai multe ori intorci un zambet, te simti bine pe moment, ca un calator ce sta macar putin locului sa-si traga sufletul…si daca te-ai opri, poate ca nu si-ar mai avea sensul cautarilor fara sens, mersului de dragul de a merge pe strazi, observarea de dragul de a observa a celor din jur…si cu toate astea in minte, mergi mai departe…

Azi, pe metrou, prinsesem loc la margine de bancheta si priveam intr-un ecran cum se succed diverse stiri…aproape nici n-am remarcat, dar cea de langa mine , dupa o curba, si-a rezemat capul de umarul meu…e un gest de metrou, n-am zis nimic, am zambit in fond si zambetul mi s-a intors…apoi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, am coborat in aceeasi statie, dar eu am continuat cu alt metrou. Mi-a spus sa stau mereu la margine, am ramas mut, apoi am articulat un ok si-am pus un zambet…cateodata un gest marunt poate muta muntii…de cele mai multe ori insa, toate aceste gesturi, aceste priviri intoarse, aceste multumiri din coltul gurii sau nici nu stiu cum sa le numesc sau descriu, maruntisuri, lucruri peste care treci imediat cu vederea, toate acestea raman in urma, uitate sau stranse de cate un colectionar obsedat si puse intr-un buzunar de memorie…

E tarziu calatorule, noapte buna, trage perdeaua cu stele, oriunde ai fi…

E ca o stare. Sau ca un banc de pe vremuri, cand era mai bine sa mergi in livada, e ca si cum ai iesi din casa, in curte si de acolo, in gradina/livada, cu un sezlong, o carte eventual si fara griji. Senzatia aia de nimic care sa miste, nici macar vantul, umbra, copac batran si miros de nuci, cartea e undeva pe langa sezlong, iar tu stai, cu ochii inchisi pe jumatate, cu visele de zi, chiar acolo si daca adormi sau nu e tot aia. Hai eventual un ceai racaros in imediata apropiere si sa nu fie tantari sau insecte pe langa pahar. Fluieri, un cantec obsedant de cateva zile dar care ai uitat oricum ce e, merge insa la starea aia…

Ieri, plimbandu-ma aproape de malul Spree-ului, vad mare, scris cu litere luminate : Capitalismul ucide dragostea ! Hm, imi smulge un zambet, apoi imediat vad un cuplu certandu-se violent. Probabil unul din ei era capitalist si celelalt, ca mai bine de jumatate din acest oras, de stanga. O imagine mai veche in minte, o oglinda care se misca intr-o camera imensa dominata de un pat care se misca si el, in fond toata camera se misca, ca si cum ar fi pusa pe un vapor, perdelele sunt trase ca sa vezi cum vine dimineata peste tine, mirosul e de mobila, podelele sunt din lemn masiv, cineva zambeste, o tigara se plimba, mai multe figuri sunt insirate undeva prin toata casa, mintea e undeva in spirala, tot la ea, desi e atata distanta si imposibil in aceasta ecuatie incat nimic nu se intoarce inapoi. Ramane acolo. Si e dimineata.

O petrecere interesanta ieri, multi oameni faini, necunoscuti ce devin cunoscuti doar schimband cuvinte, se rade, se bea vin, povestile curg, vine si-un concert, inca un pahar, inca o poveste, pasi de dans, ganduri din acelea ca totul incepe cu un dans, tot mai lente miscarile, tot mai mici ochii, tot mai putina lume, tot mai intuneric, chiar si povestile au plecat la culcare…se cere o ultima piesa, cineva pronunta ” in gradina” si ma intorc la starea de mai sus, in gradina/livada, sub acel nuc, la umbra, cu o carte, cu un ceai racoros…si e iar dimineata. In tot decorul acelui bar, o poza parca din picturile pe care le vezi si la bunici, doi copii si un inger se plimba pe o pajiste. Probabil in tripul lor, intr-o alta gradina.

Ma distreaza ca cineva s-a gandit sa intituleze o melodie ” in gradina”…mai era si acea gradina secreta si cate si mai cate se intampla in acest teritoriu ca de basm. Iarasi undeva in copilarie, intind un solar, vegetatie ca in jungla, copaci si multe ascunzatori, treceri intr-o alta gradina la explorat, stat pe burta, cand venea brusc proprietara, ascuns in flori, sters urmele ca indienii, furat visinele si inapoi la adapost. Intr-un sezlong, sub acel nuc, cu acea carte….

Unchiul meu e colectionar. De mic il urmarea cu clasoare de timbre in brate, aranjand, mutand, primind postal diverse colectii, incercand sa transmita copiilor din jur, adica mie si verisorilor mei, parte din ceea ce el iubea. Dar nu erau doar timbre, au aparut vederi vechi, monede, antichitati, bancnote apuse si felicitari pierdute in timp…exista un club de filatelie in oras, odata sigur, daca nu de doua ori pe saptamana, era acolo, Rar, dar mai mergeam si noi cu el. Ca filatelist era clar ca avea si penseta, eventual lupa, facea schimburi si parte din lumea asta fascinanta ne-a transmis-o si noua. Un cunoscut colectioneaza brichete, felurite, de la cele mai kitschoase la cele mai de calitate, de la bricheta care avea o imagine cu femeia care se dezbraca la cea in forma de pistol, bunicul avea nu mai putin de 5 briciuri in colectie, de fiecare data, in functie de cum era barba, alegea cate unul. In adolescenta, mai toti colectionam abtibilde, cu fotbalisti sau surprize de la guma. Ce tare erai sa ai toata colectia !  Domnul de la inghetata avea o colectie de sepci colorate, in mintea mea il comparam putin cu unul din celebri Pet Shop Boys care colectiona caciuli, sepci, palarii si in fond mai tot ce ai fi putut sa-ti pui pe cap. Insectar n-am avut niciodata, nici ierbar, ii uram pe cei care se mandreau cu ele…dar am avut impreuna cu bunul meu prieten,Bogdi, carti din colectia Delfin. Poate cele mai fascinante carti ale acelor vremuri. Dar si colectie de nasturi fotbalisti, cu leocoplast cu numere pe spate. Un Steaua-Dinamo in miniatura.

Am vazut o colectie de ascutitori(chiar si chinezeasca cu girafa), una de guma de sters(inclusiv din aia chinezeasca mirositoare), am vazut colectii de pachete de tigari, de cutii de bere, de sticle de vin, de bere, de ciocolata, de reviste, de jules verne, de rahanuri, de dopuri de vin(ha ha, inca ti-am mai adunat pentru colectie :-), de citate, de felicitari care se deschid si canta, de afise, de tricouri, de elefanti din fildes, de zaruri, de ochelari, de pantofi cu plachiuri, de telefoane cu disc, de autografe, poze cu vedete, servetele parfumate, cutii de chibrituri, bilete de intrare la concerte, pliante, suveniruri de la staruri, inele, medicamente, plasturi(chiar exista), fire de par ale fostelor iubite, ursuleti de plus, filme….si lista ar putea continua la nesfarsit. De curand, mi-au atras atentia o colectie de ceasuri cu cuc, una de ceasuri de toate felurile , una de marmote impaiate !!!, una de sonerii la bicicleta  si una de chihlimbar. Cea din urma era a unui fost vecin pensionar care avea atelierul in beci si zi de zi mesterea la cate o noua piesa. Avea pana si animale din chihlimbar ca orice colectionar care se respecta.    Ce e mai fain la acesti oameni ca ar fi in stare sa-ti vorbeasca ore in sir despre colectie, stiu cand a aparut prima piesa, stiu de ce e ciobita a doua, stiu toata istoria oricarei piese de colectie…si cateodata te intrebi pana unde se intinde lumea lor

Intr-un fel poti ajunge colectionar si fara voia ta. Aveam un obicei sa cumpar diferite feluri de mustar, nu terminam borcanul si tot mai cumparam ceva cat sa am, la o adica, daca vreau mustar la masa, macar 7-8 feluri. La fel si cu parfumurile. Trebuia sa imi las asa, un putin doar cat sa nu uit acel miros si daca vroiam chiar sa-l folosesc de cateva ori, sa-mi mai ramana. Prin urmare, intr-o vreme aveam 6-7 parfumuri in casa, unul ce era mai plin iar celelalte undeva sub 10 %. Chiar si acum, in baie am cinci geluri de dus de la aceeasi firma, modele diferite. Imi luasem doua, apoi a aparut al treilea si am vrut sa-l incerc. E clar ca mai aveam din celelalte. Nici nu am ajuns la jumatate cu asta din urma ca a aparut deja sortimentul numarul patru(l-am luat la munte si nu l-am terminat pe tot 🙂 si ieri am vazut varianta numarul cinci. Trezeste-te numarul 5, era intr-un film ! L-am luat si pe asta. Asa ca de azi dimineata ma pot spala cu oricare din aceste variante. Suna aiurea, dar cumva cred ca genele bunicii care mai are si acum haine de pe la 1950 si ceva, ascunse prin dulapuri, au ajuns si la mine. Cu toate astea eu ma stiu doar colectionar intamplator…si daca tot vroiam sa intru si eu in aceasta lume selecta, am inceput sa adun si eu tot felul de lucruri de dat focul. Ma gandeam ca in cazul unei revolutii, macar focul sa-l am cu mine 🙂

Mai degraba as colectiona calatorii…nu-i asa ? Parca imi vin mai bine…ma concentrez, poate in viitor, mai avem pana atunci…noapte buna, calatorule.

Ma domina o stare putin confuza, avusesem o zi frumoasa, cu soare si discutii interesante, am refuzat chiar un film, facandu-mi calcule de buget si spunand in acelasi timp ca nu trebuie sa plusez sau sa adaug nimic acestei zile…dar cateodata mintea o ia inainte de nebuna, imi alearga ideile de nu se vad, imi incurca sperantele si imi coloreaza totul in culori inchise. Incep sa simt, venind cumva din interior, o forta, cineva vorbea de meditatie, liniste, stare buna venita atunci cand esti cumva impacat cu tine, creatie venita din acelasi lucru, eu insa nu sunt impacat si simt atat de ciudat, ca si cum nu pot controla, ca si cum cineva ar derula zeci de benzi in sensuri diferite si menirea mea ar fi sa gasesc puntile de legatura. Acum cateva saptamani eram fara griji, una cu muntele, cu locuri in care imaginatia e la liber, cu senzatia aceea ca poti orice, o data ce te-ai redefinit…acum parca mi-am facut in casa o padure fara poteci, doar cu urme de animale si voci si sunete de pretutindeni.

Daca inchid ochii pentru putin as vrea sa ma intorc acolo, la alb, la somn linistit, la fara griji si la restart…daca-i deschid putin, as vrea sa spun ca tot ceea ce e in jur, e un vis…daca am o stare confuza as vrea s-o linistesc, dintr-o vorba, dintr-un gest, dintr-o privire…daca inchid iar ochii, as vrea sa fii aici si in acelasi timp n-as vrea, as vrea sa te tin de mana si in acelasi timp n-as vrea …in fond as vrea multe si in acelasi timp n-as vrea…as vrea sa-i deschid si sa fie o dimineata in care toate aceste ganduri sa fie deja in urma…

Azi m-am gandit la tine, ca si ieri …ca si maine…azi m-am gandit la cuvinte, la filme, la teatre, diverse formatii, costume, prezentari, masti, umbre, urme lasate de trupul tau, un picior despletit, un zambet,  ca si ieri…ca si maine…

Intind o mana, imi caut starea, visez cu ochi deschisi ca poate a plecat fara sa zica noapte buna…zic eu, starii, lucrurilor la care m-am gandit si clar, oriunde ar fi, tie, calatorule…

 

 

Cand sunt pe ganduri si n-am nici o stare obisnuiesc sa ma plimb pe strazi. De cele mai multe ori, fara tinta, doar parca sunt coplesit de senzatia aceea ca nu vreau acasa. La cate un colt opresc, ma uit la cate un chiosc si prin vitrine, ma uit la cladiri ca si cum mi-ar parea ceva important, poate chiar dialoghez cu cate un caine ce trece cuminte in lesa…oricum, la un asa colt am vazut un apartament cu geamuri mari si cu terasa. Unul din vise presupune apartament cu terasa. Desi se bate cap in cap cu dorinta ca nu vreau sa ma leg de ceva, casa mi-e drumul mereu inainte, linistea venind din schimbarea peisajului. Cateodata insa imi pare ca am obosit, desi stau de luni bune oarecum in oras, pierzandu-ma destul de rar in cate un drum…in momentele acelea vreau apartament cu terasa, sa pot urca in diminetile insorite, sa am sezlonguri si priveliste si multi oameni care sa vina la povesti. Celalalt vis e legat de munte si de faptul ca m-as vedea stand trei luni din an pe partie. Ma rog, pe langa, astfel incat sa pot ajunge in toate zilele sa fac cel putin o tura, fara graba, ca si cum ar fi portia de sanatate zilnica inainte de masa. Apoi cred ca m-as urca intr-un tren spre Beijing. As face popasuri in tot felul de orase din drum si as scrie despre experienta asta. Transiberianul pret de o luna, povesti ale oraselor vazute prin ochi straini si straini insasi, necunoscuti, oameni cu care poti reactiona, oameni care vorbesc si fara sa vorbeasca, personaje…

Cineva imi povestea astazi de insule in Mozamblic, de plaje goale si superbe pentru care trebuia sa te trezesti la 4:30 dimineata ca sa poti sta putin ca dupa 7-8, era imposibil sa stai la soare, de microbuze care nu au statie, mereu pline dar in care oricat de pline ar fi, mai merge fortat putin, atat timp cat aer exista, de expeditii pe Brahmaputra si Congo, pe Zambezi, de hoteluri de 5 stele pe plajele de la Nisa, de Africa de Sud, Japonia, SUA , avioane schimbate continuu si locuri din acelea mult prea putin accesibile majoritatii. Iar eu doar puteam sa constat, vorba cartii lui Kundera, ca viata e in alta parte.

De ce e totul atat de departe? Zile cu cautat job, inca niste nelinisti in plus, o imagine cu o casa de vis, un pat imens, mobilier vechi, tablouri moderne, locuri aerisite, o strangere in brate, un mers ca sarpele pe trotuar, urcat in necunoscut si adormit foarte dimineata, dupa ce toata insomnia a trecut de mult…trezit cu soare, 2-3 alune de pe masa, un zambet spre nicaieri, imbratisare de pereti si o gura de apa.

Cateodata mi-e dor de prieteni, scurta vacanta la schi a venit si a trecut…pare ca nici n-a fost, desi am coborat partiile pana la lasatul noptii si am dormit extrem de bine in fiecare noapte, in spate e totul, in fata doar cateva imagini…si le aduc uneori…ca doar mi-e dor si de munte, mai mereu, cum mi-e dor si de tine, oricine ai fi tu, calatorule.

Ce mi-a placut in 2010

Posted: January 7, 2011 in berlin, ce mai vad, filme, teatru, topuri

Probabil ca n-o sa-mi amintesc de toate si nici n-o sa am pretentia ca ar fi un fel de retrospectiva culturala, pentru ca in fond, nu e asa ceva. E doar o parere. Prin urmare, daca ar fi sa incep cu filmele, m-as opri asupra urmatoarelor titluri :

1. Inception, pentru idee, muzica obsedanta, filmare, actiune si pentru ca l-am asteptat mult

2. Soul Kitchen, pentru ca e cald, vorbeste de lucruri simple si lasa impresia ca visele pot fi reale si pentru minunata scena de pe acoperis.

3. Where the wild things are, pentru ca in fiecare din noi mai exista o parte din copilul care am fost

4. Submarino, pentru ca are o doza de poetica chiar daca vorbeste despre lucruri grave si pentru naturaletea actorilor

5. The hurt locker, pentru ca e adrenalina in stare pura impachetata in forma unui film

6. Mother, pentru imaginile constrastante, poetice dar si parca de pe alta lume si pentru raspunsul la intrebarea cat de departe poate sa mearga o mama pentru a demonstra nevinovatia fiului

7. Lebanon, pentru ca e o pagina de istorie ce pune pe ganduri, pentru ca e real si pentru excelenta idee de a tine aproape tot filmul intr-un tanc

8. El secreto de sus ojos, pentru ca e un film care s-ar putea intampla oriunde, pentru ca e emotionant si pentru ca te acapareaza incet incet ca o poveste

9. Enter the void,  pentru ca e un spectacol vizual ce se pierde intr-un trip halucinant pe toata durata filmului

10. Outrage si I saw the devil, pentru ca in primul ni se ofera o imagine atipica a mafiotului atat in zilele de glorie cat si in plina decadere si pentru ca e vorba de Kitano iar in al doilea, pentru cel mai frumos inceput de film vazut in anul asta si pentru nebunia povestii.

Am scris va urma, dar ca sa inchei filmele anului, probabil ca n-ar fi complet totul cu inca 3 filme cumva bonus sau in afara topului, dar care inseamna mult.

Mai intai, probabil cel mai frumos film de anul asta a fost : Mr Nobody, cel mai ciudat si socant a fost Kynodontas si cel mai plin de actiune, cu spargeri de banci si gansteri ce nu sunt ceea ce par, dar totusi sunt de cealalta parte a legii, a fost             The Town.

Mutam, trecem la teatre, aici e mai greu pentru ca nu gasesc asa usor linkuri dar si pentru ca sunt mai putine la numar si e greu sa gasesc unele de referinta cand as vorbi cumva de toate. Asa, cat de cat…

1. Protect me mi-a mers la suflet pentru ca se danseaza si am avut impresia ca e povestea mea.

2. Megalopolis a fost ca un soc cultural, un teatru dans, modern, despre societatea moderna in care lucrurile iau parca o alta forma in pasi de dans

3. Diebe, e spectacolul care m-a solicitat mult, sarind de la absurd la pura realitate in cele 30 si ceva de povestiri. Un spectacol total.

4. Garage D’ Or si Ristorante Immortale au demonstrat ca folosind niste masti  si fara sa foloseasca cuvintele, se poate face teatru la fel de bun, fascinant chiar in unele momente, cat de usor poti sa induci anumite stari doar prin gesturi

5. Domnisoara Julie , intr-o adaptare moderna, cu un decor al vremurilor trecute, recreat pana in cele mai mici detalii si filmari din toate unghiurile accentul cazand pe gesturi si parte poetica mai mult decat pe actiune.

Parte din FNT l-as nominaliza tot aici, desi cealalta parte ar intra la capitolul dezamagiri. Din ce am vazut mi-a placut mult  Hey Girl a lui Romeo Castellucci, chiar daca a avut si pasaje greu de inteles,mai ales pentru inceputul acela parca din alta lume si mi s-a parut simpatic Hotii, in regia lui Cristi Juncu. Mai zic de Piata Roosevelt, vazut la o saptamana dupa , mi-a placut mult.

Cam asta despre teatre. Sarim la carti. Nu-s multe nici aici, poate anul in care au fost cele mai putine, poate pentru ca marea parte au fost in germana si desi sunt de ceva timp aici, e clar ca nu pot sa citesc la acelasi nivel cu o carte in limba romana. Putine dar reusite, as zice.

1. 1Q84– de Haruki Murakami deschide balul. M-a fascinat, as vrea sa vorbesc foarte putin despre ea aici pentru ca merita un post special, spun doar ca nu-ti prea vine sa lasi cartea din mana, ca se citeste usor si e in binecunoscutul stil Murakami, in care lumea reala si partea aia inexplicabila si misterioasa se intalnesc la tot coltul.

2. Stadt der Diebe (Orasul hotilor)- de David Benioff, o carte despre prietenie plasata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in timpul asediului asupra orasului Leningrad.

3. Glennkill( Turma vede urma)- de Leonie Swann, o carte politista in care personajele principale sunt niste oi.

4. Der weisse Tiger (Tigrul alb)- de Aravind Adiga, m-a adus putin in perioada aceea in care lucram cu indieni si cred ca fostii mei colegi, care inca lucreaza cu ei, ar trebui s-o aiba pe noptiera. Se face putin mai multa lumina 🙂 Imi pare una din cele mai bune radiografii facute Indiei, iar daca vrei vreodata sa-i intelegi si pe cei care locuiesc acolo, ar trebui sa citesti cartea.

5. Ubik– de Philip K. Dick, o carte SF complet sarita de pe fix care pune pe ganduri ca o teorie a conspiratiei dar si amuza

6. Die Straße (Drumul)- Cormac Mc Carthy, o carte despre formarea personalitatii unui tanar, intr-un viitor post apocaliptic

7. Mängelexemplar(Exemplat defect)- de Sarah Kuttner, o carte in care vezi ca  de la agonie la extaz si invers e un drum scurt mai ales cand personajele implicate sunt putin defecte. La cap. 🙂

Iar daca ar fi sa zic si ceva de muzici, mi-au placut mult Depeche Mode in Tour of the Universe, mi-au placut Massive Attack poate la fel de mult in concertul in care si-au promovat noul album Heligoland, mi-a placut ca dupa concert inca au mai pus muzica si au indemnat oamenii sa danseze si pe piese care nu erau ale lor, dar probabil pe una din listele cu muzica buna, pentru ei. Mi-au placut foarte mult Super 700 intr-un concert unplugged tinut undeva pe malul Spree-ului, cu veioze pe post de decor si atmosfera din aia super poetica. Apropos insa de poetica, Jonsi cred ca e marele castigator al anului. Concertul lui din cadrul Sonarului a fost uluitor. O lume magica creata de mintea unui om, o lume a povestilor si a sunetelor ciudate, a senzatiilor care te cuprind, a pielii de gaina instant cand privirea iti fixa scena si reuseai sa patrunzi in acel univers. Ar mai fi Fever Ray, cumva tot de pe o alta planeta. Aceleasi veioze de mai sus, dar inca niste lasere si masti…fum si recreere a tinuturilor din nord, senzatia de pustiu, ceata si veioze la colt de strada.

Mi-a placut Berlinul primavara, vara, toamna, iarna, al 5-lea anotimp, al 6-lea,al … , mi-a placut sa fiu singur cateva zile in Barcelona si sa merg la plaja de dimineata, campionatul mondial de fotbal din care am incercat sa vad cat mai multe meciuri, drumurile lungi cu trenul si muntele din martie. Iar peste toate astea, mi-au placut ochii ei…