Berlinale 9+10+11

Posted: February 22, 2011 in berlin, ce mai vad, filme
Am ramas putin in urma in ultimele zile. Filmele si gandurile s-au adunat. Concluziile mai pe urma…sau intr-un post separat, pana una alta, inapoi la ultimele 3 zile de festival.
Vineri a inceput destul de prost. Printr-o incercare de a vedea alceva mai interesant decat nemtescul, Wer wenn nicht wir, ce o sa vina sigur in cinema.
Prima alegere, filmul din Africa de Sud, State of violence. Aveam sa vad inca un film despre cum se calca pe cadavre pentru a se impune in viata politica intr-un stat african. De la foarte sarac la om bogat e o cale destul de scurta, daca elimini incet concurenta folosind violenta…in cazul de fata, se incearca aducerea eroului la origini, la plata greselilor din trecut findu-i loviti apropiatii. Nu am simtit acest film, singurele lucruri bune au fost momentele ritmate si anumite imagini colorate cat si cele in care cadrele parea adevarate fotografii artistice. Nimic altceva.
Al doilea film de vineri, este probabil unul dintre cele mai slabe din ceea ce am vazut anul asta. Swans ii spune, povestea e a unei familii destramate, mama in coma in spital, copilul si tatal, veniti din Portugalia sa stea o perioada alaturi de ea, desi relatiile dintre ei erau inghetate de ani buni. Baiatul nici macar nu si-o amintea, era prea mic cand a ramas alaturi de tata, dupa divortul parintilor. Static, cu actiunea lungita fara sens, cu niste insertii care sa duca la adolescentul rebel si la tatal multumit sa se uite la emisiuni sportive, cu cate un graffitti, o plimbare cu skateboard , flirt cu un travestit si mai nimic altceva. Un film din ala de nerecomandat.
A urmat un film despre oameni care refuza sa se maturizeze, despre eroul cartierului, despre fascinatia omului imvizibil si aprecierea multimii…un film frumos, nu foarte pretentios dar care atinge intr-un loc sensibil. Griff the invisible ii spune iar in sala am vazut multi parinti cu copii zambind din cand in cand.
Prin urmare o zi mai slabuta…aveam sa recuperez sambata.
Submarine e un alt film frumos. Filmat in Tara Galilor, undeva intr-un orasel cu dealuri si mare. Filmul ne spune povestea a doi adolescenti la inceput de drum, toate problemele familiei si ale lor personale sunt filtrate cu un umor fin, chiar autoironie de cei doi protagonisti. Iar intalnirile lor la malul marii si povestile care le aduc mereu cu ei, dau savoare unui film incadrat in caegoria Generation +14.
Into the white night e o poveste politista made in Japan. Un mister ce se propaga in timp devine obsesia unui politist ajuns la varsta pensionarii fara sa elucideze misterul. O legatura ciudata, un caz de pedofilie, o femeie de gheata si un ucigas misterios egal suspans. Iar eu l-am incadrat la filmele bune ale acestui festival.
Ajungem in Kabul si a lui fabrica de vise. Documentar despre o femeie ajunsa politista in Afganistan, dar care printre altele e si artista si feminista luptand pentru drepturile femeii intr-o tara musulmana. Foarte simpatice imaginile din filmele eroinei, tot timpul m-au facut sa ma gandesc la filmele chinezesti de arte martiale. Doar ca parca le-as fi facut eu cu o camera si cu scenariul improvizat la fata locului. As zice inca un must see, pentru cinefili. Saba Sahar e de notat, poate chiar de vazut un film cu ea.
Seara avea sa se incheie cu unul din cele mai bune filme ale festivalului. Premiu pentru scenariu, la final. The forgiveness of blood, un film albanez iesit putin din tipare. Un loc linistit in care nu ai crede ca s-ar putea intampla ceva, e zguduit de un eveniment ce aduce cu sine discutia despre onoare. In Albania, aveam sa aflu in urma acestui film, exista un fel de lege straveche, dar care inca functioneaza si acum, gen sange pentru sange. Daca in urma unui conflict, una din parti sufera o pierdere, cealalta parte trebuie sa fie tare precauta, pentru ca cealalta familie nu se lasa pana nu face acelasi lucru. In cazul de fata, tinta urmatoare e un adolescent, prins in febra acelei varste dar obligat sa stea inchis in casa alaturi de frati si surori ca sa nu fie lovit de razbunarea familiei afectate. In tot acest timp, sora lui trebuie cumva sa asigura existenta familiei prin transportarea painii in sat si in imprejurimi. Foarte naturali actorii si foarte buna ideea de a aduce un regizor strain pentru un proiect de asa natura intr-o tara cum e Albania. Alaturi de un scenariu apreciat pana si de juriu, filmul e unul din punctele de reper ale acestui festival.
La iesirea de la acest film aveam sa aflu castigatorii acestei editii. Probabil ca nu mai e un secret pentru nimeni, daca totusi…o privire aici.
Sarind la ultima zi, as remarca din start interesul pentru documentarul numit Khodorkovsky. Controversatul om de afaceri rus, tinut in puscarie pentru niste motive ciudatele, a facut furori la Berlin. Multi rusi au vrut sa-l vada dar si multi oameni interesati cumva de o alta parere asupra acestui personaj. In febra asta am intrat si eu, mai ales ca, cu cateva zile inainte, l-am ratat. Documentarul e excelent, personajul ramane controversat. Foarte ciudat ca toti tinerii din Rusia sunt convinsi ca e un dusman al poporului care a pagubit statul cu zeci de milioane iar in restul Europei, omul asta aduna valuri de simpatie. Pur si simplu faptul ca a ales sa mearga in inchisoare ca sa isi gandeasca urmatoarele miscari, te face sa spui ca fie e nebun fie extrem de inteligent. Probabil ca e undeva pe la mijloc. Filmul insa trebuie vazut.
Au urmat apoi trei filme avand ca tema principala despartirea intr-o relatie. Nu foarte usoara tema, in primul, coreanul Come rain, come shine, ni se infatiseaza mai mult o relatie consumata dar inca foarte prinsa in obisnuinta. Foarte static descrisa ultima zi in care aveau sa stea impreuna si in afara de niste vecini si o pisica, cam astea sunt toate personajele din film. Mai degraba nu, as zice. Un mundo misterioso e o incercare de a se regasi a celui care e pus in situatia de a ramane singur. Pentru o perioada, nu se stie cat, dar cand unul din parteneri propune asa ceva, in general sfarsitul e aproape. Cu cateva scene de umor, cu cateva plimbari aiurea si in general, cu multe lucruri fara rost, dar cu un dialog bun, bonus o masina de prin Romania, Tonkha (personal n-am auzit de marca asta din timpul razboiului) filmul e undeva la mijloc si l-as incadra perfect in randul filmelor acelea de duminica.
Finalul e al castigatorului, de data asta chiar s-a nimerit sa fie asa. Iranianul A separation rupe ! O femeie si un barbat divorteaza, nimic nou. In 40 de zile, fiica lor trebuie sa decida cu care dintre parinti ramane. De o parte mama, femeie moderna iraniana, vrea sa paraseasca tara pentru o viata in care sa nu se loveasca de problemele ce vin dintr-o tara oarecum religiasa. Pe de cealalta parte tatal, caracter puternic, hotarat sa nu-si paraseasca la randu-i parintele bolnav de Alzheimer dar si cu un serviciu bun in tara. O decizie grea, mai ales ca fetita are practic un alt joc si isi doreste intr-un fel sau altul ca ei sa ramana impreuna. Cum evolueaza evenimentele, ce poveste adauga scenaristul peste acest divort si care-i solutia finala sunt niste intrebari la care au raspuns magistral cei care au realizat filmul. O nota aparte pentru colectivul de actori ai filmului. Nu degeaba au primit Ursul de argint, pentru interpretare. La inceputul festivalului nu as fi crezut ca poate sa-mi placa un film iranian cu asa un subiect. Acum pot spune ca mi-a placut, chiar mult si-l recomand cu caldura mai departe.
Cam asta a fost festivalul meu, 31 de filme din peste 400. Nu-i cine stie ce, dar e ceva acolo,  daca elimin ziua de deschidere, raman cu o medie de 3 filme pe zi.  Cateva filme de exceptie(A separation, The forgiveness of blood, True grit, Medianeras, Here)cateva bune(The guard, Rundskop, Margin call, Trupa de elita 2, Devil’s double, Made in Poland, Submarine, Life in a day,  Brownian movement), medii(Into the white night, Our grand despair, V subbotu, Mortition, Traumfabrik Kabul, Suicide room, Griff the invisible, Un mundo misterioso, Almanya)si chiar slabe mai slabe restul. In principal am preluat o idee din coada la care am stat zilnic si am calatorit cu privirea in acest 10 zile. M-am simtit bine, a fost frumos si in acelasi timp un al doilea semn, dupa cartea lui Barbu, ca sufletul meu e mereu cu gandul la drum.
Prin urmare, planuim drumuri, calatorule si cine stie, poate chiar o sa iasa…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s