Archive for April, 2011

Trenul spre Anglia intarzie. Nu foarte normal in Germania, dar cateodata si in cazul lor, garile roman fara curent. O ora, decent. Urmarea, pierd trenul de legatura…dar nu-i o problema, urmatorul tren e la aproximativ o ora si putin,cum primul recupereaza ceva pe drum, apuci sa-ti faci check-in-ul(nu e chiar asa drastic ca la avioane, eu am reusit sa trec lejer cu o sticla de suc de mere desfacut si o forfecuta) si sa mai prinzi zece minute de stat linistit in fotolii confortabile. Credeam ca trenul ce trece prin Eurotunel e un fel de rege al trenurilor, intrand in el nu e cu nimic spectaculos si iesit din comun, chiar din contra, se sta destul de incomod. Oricum asteptam de mult experienta trecerii prin acest Eurotunel. N-am simtit nimic, eventual din cand in cand ca mi se infunda urechile. Are viteza si cam atat pot spune despre acest tren…primul lucru vazut pe teritoriu britanic, cum am iesit din tunel, a fost o turma de oi. Anglia e verde, mi-am spus si cam in acest decor verde am dus-o pana in momentul in care trenul s-a oprit in Londra. Politie in gara, destul de multa, oamenii intreaba, glumesc si vorbesc despre “nunta regala”, mi-au atras atentia un fel de caini cocker, tinuti de politisti in lesa…si faptul ca aceeasi politisti sunt folositi ca un fel de birou de informatii, mai mereu sunt doi-trei care ii intreaba cate ceva. Schimb bani, sper ca nu au comision prea mare, biletul de metroue 4 lire !!! desi sunt doar 5-6 statii pana la Victoria Station(pe linie albastra, mi se zice) Perfect semnalizat totul, greu sa te ratacesti…cam in 15 minute ajung sa scot bani, sa-mi cumpar bilet de metrou si in alte 10 cred ca ajung la destinatie. De aici ma gandeam ca e floare la ureche, ies, intreb prima persoana care-mi iese in cale si mi se zice…sa ma duc la biroul de informatii. Un sfat bun, fiind in gara. Cei de la birou, zambareti si amabili imi spun ca e aproape in spatele garii, trebuie sa fac pe prima la stanga si apoi la intersectie iar la stanga. Gasesc strada. Aici insa incepe nebunia. Cautam numarul 19-21. Gasesc 18. Inainte 16, dupa 20. Vis a vis e 87, 85 si alta strada. Nu mai inteleg nimic. Intreb cel putin 10 persoane. Fiecare imi raspunde foarte amabil. Un tip chiar scoate iphone-ul si incearca sa mi-o gaseasca. Suntem pe ea, imi zice. Stiu. Dar nu gasesc 19-21. Mi se propun diverse variante, nici una nu are rezultat. Pana la urma vad niste politisti. Il intreb pe primul si el ma trimite la celalalt.

“Mergeti mai jos”, pe partea stanga.

E alta strada, ii zic…da, stiu, zice, dar mai mergeti putin pana treceti de o cladire in sticla.

Fac exact ce zice si imi dau seama ca are dreptate. Dupa 75, 73, 71 trecute pe o alta strada, ajung la 33, 31, 29…si chiar acel 19-21 de la adresa cautata. Arata bine de afara, in interior prima surpriza e ca ma intampina un indian pe care aproape era sa zic ca-l cunosc. Fostii mei colegi insa stiu, dupa ani petrecuti intr-o firma condusa de indieni, ca fiind multi, mai si seamana unul cu altul. Clar, dar sa-l mai cheme si Rakesh, zambesc la randu-mi. In fine, hotelul, vorba aceea, nu e rau. E chiar prost ! Camerele mici, baia parca intri in dulap, geamul nu se deschide, mirosul e destul de inchis, un covor nasol pe jos, un birou facut la inaltimea unei masute si prize britanice pentru care nu am adaptor. Suna fain? Merge netul, apa e calda, chiuveta infima(cred ca ai putea face un concurs acordand premiu celui care nu varsa nici o picatura de apa daca se spala…si am primit si adaptor.

Am iesit…n-am vazut mare lucru, doar in zona, Victoria Station dupa bilete de Huddersfield, Liverpool si retur, cateva poze de zi, mai multe de noapte, o masa de seara cu doi prieteni de la cursul de scenaristica, o bere tipica londoneza, rosie si drumul spre casa. Victoria Station e impresionanta ca o gara cu de toate. Are un aspect de lucru vechi si bine pastrat combinat cu mult nou…multe puburi in jur, totul destul de scump, o masa decenta si o bere te duce pe la un 14-15 Lire minim, daca vrei vin in loc de bere, mai adauga cel putin o lira iar daca mai vrei un pahar aproape ajungi la un 20 minim. E plin de lume pe strada, in puburi, in gara sau in magazinele de suveniruri. Am vazut celebrele Taxiuri Londoneze, autobuzele supraetajate si colorate in rosu si cabinele telefonice pitoresti la colturi de strada.

Concluzionand, dupa o prima zi, Anglia e verde, scumpa,  si pulseaza intr-un ritm dictat de universul multicultural al strazii, dar strazile au fost gandite la betie de catre arhitectul orasului.

Aha si inca un fel de distrugator de mituri. Mancarea e buna spre foarte buna, femeile sunt cel putin interesante (sub nici o forma urate 🙂  si oamenii sunt amabili, desi par sa nu fie informati

O masina ruleaza in noapte. Se vad doar farurile si eventual o esarfa ce flutura la geam, faruri, copaci pe margine, iar in boxe ceva lent, ca si cum drumul ar fi in urcare si masina ar deveni una cu drumul, in ritm, in doi sau poate ca nici nu conteaza numarul…inchid ochii pentru un moment si decorul se schimba, e zi, soare si o insula semi pustie, un tren te duce acolo mergand incet pe podul care leaga insula de uscat si te lasa chiar in fata casutelor colorate. Decorul e ca de vara, dar inca nu e vara, de aceea pare inca pustie, doar cativa calatori, stau in vant si privesc in zare…plaja e intinsa, nisipul e fin, sunt multe terase si bauturi cu nume exotic de parca ar fi la concurs…un ochi imi lacrimeaza, poate ca am tras curent, nu se vede, e doar rosu si doare si sunt convins ca daca trag cateva fumuri si doua guri din paharul din fata, uit de lacrima care tocmai a plecat…intr-o gradina, printre copaci,cu o carte in mana si cu zeci de vise inconjurandu-te, stai pe o banca, ma asez, te privesc si as vrea sa nu spun nimic doar sa te simt aproape, poate am aprinde amandoi o noua tigara, poate am face chiar rotocoale de fum si din cand in cand am bea din sucul de mere proaspat…din vin doar cand se lasa seara…atunci, poate chiar dansam, ce spui? Noi doi intr-o gradina…

Duminica de Paste, cand eram acasa,  mancam intotdeauna cas, ceapa verde, ridichi, ou fiert, paine proaspata, cand eram mic, bunica punea grau la incoltit cu doua-trei saptamani mai repede, ca atunci cand “venea iepurasul” sa aiba un cuib in care sa ne lase ouale rosii si cadourile, nu cred ca am castigat niciodata la ciocnitul oalelor mai mult de 3 batalii, tot timpul se gasea cineva care sa-mi sparga “campionul”, era fascinant sa cauti cuibul in fiecare dimineata…

Dansezi?

Da probabil ca nu e momentul…dar uite, asculta ce ascult si eu, calatorule si zi-mi daca nu-ti vine macar putin asa sa sari de la una la alta, de la un gand la altul, de la o lume la alta, de la o imagine la alta si pana la urma sa tot ajungi la ea si mereu la ea, ca o placa stricata care  repeta mereu acelasi lucru. Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor…

De sezon

Posted: April 22, 2011 in berlin, ce mai vad, cutia cu cioburi

Aer de sarbatoare in Berlin, Pastele aduce cu sine multe zile insorite. In piete nu e nebunia de acasa cu miei sacrificati pentru ca asa o cere datina…mai degraba gasesti fursecuri, prajiturele, placinte, strudele sau nelipsitii carnati, peste la grill pentru cei care prefera o carne mai soft sau falafel si humus, pentru cei care prefera vegetarian.

Parca nici in magazinele alimentare nu exista acea febra a cumparaturilor. Oamenii mai degraba ies, profita de vremea buna, picnic in parc sau pur si simplu la cate un restaurant. Terasele sunt pline, la fel restaurantele, peste tot vezi oameni bucurandu-se de cateva zile libere, de copaci infloriti si de primavara.

Nici masa in familie nu se poarta. In general, familia, cu mic, cu mare, se aduna fie intr-un loc cu putina umbra si multa iarba, intr-un parc sau merg cu totii la cate un restaurant. Teatrele si cinematografele au fost luate ,la randu-le, cu asalt. Oamenii prefera cultura, schimbul de experiente, prietenii si partea acea comoda in dauna unei adunari acasa in jurul unei zile linistite.

Zeci de oameni au iesit pe biciclete, orasul pare un musuroi cu bulevarde largi si putine mijloace de transport. Oamenii isi zambesc cumva complice, imi amintesc de o prietena care a remarcat cum i se zamabeste de fiecare data cand iese in strada.

Azi am vazut o batranica beata ce filozofa despre filmul modern, inainte vazusem un film ce si-a atins scopul ducandu-ma pentru moment in Kyrgyzstan, tot astazi am mers cam doua ore continuu pe bicicleta si m-am bucurat cand am vazut pe drum o femeie imbracata business   si cu tenisi rosii in picioare.

Cu toate astea mi-e dor intr-un fel de casa, de partea aia pitoreasca ce nici nu are nevoie de cate o sarbatoare ca sa se manifeste, mi-e dor de cei dragi si e clar ca in momentele astea nu pot sa-i substitui iesind doar pe strada si pierzandu-ma in cate un eveniment. In fond nu pot niciodata sa fac asta dar cateodata mai uit si o fac fara sa-mi dau seama 🙂

Cateva randuri de carte de calatorie, cateva ganduri spre zare si tragem jaluzelele cu stele.

Noapte buna calatorule, oriunde ai fi.

M-am rezemat, e urat afara, vreme din aia de stat in casa sub patura si uitat la ceva vesel gen Seinfeld. Dar intr-un fel si in casa parca totul e apasator, peretii parca nu mai sunt colorati,se strang cumva si fac spatiul tot mai mic iar intrebarile curg si mai mereu sunt fara raspuns. Ce inseamna cand ascult o piesa de atatea ori incat am pierdut numarul ? Imi place ? Sau pur si simplu imi pare ca e coloana sonora potrivita pentru statul in casa ? Mi-e bine ? Aud doar o voce care urca scarile si imi pare totusi ca sunt batai de inima. Afara sufla vantul si pare ca vine toamna. De ce nu se intampla nimic atunci cand astepti sa se intample? De ce evenimente cele mai frumoase sunt cele surpriza? De ce as vrea sa fiu acum in cu totul alt oras, pe o cu totul alta strada sau poate chiar pe o banca, undeva pe o straduta ingusta gustang din cand in cand din vinul racoros din pahar. Cum cade soarele in apus cand nu-l vezi ?

Doi oameni cu chitare merg pe strada si canta din mers…incerc sa recunosc piesa…de ce ma gandesc la tine in acelasi timp?

Mi-e teama? Imi place ploaia? Oare mi-am pierdut sufletul intr-o tara indepartata? Cat de departe pot sa merg cu gandul ? Ajung pana la tine ?

Imi imaginez ca as conduce o masina spre munte si totul in jur e intunecat, din cand in cand cate un fulger brazdeaza cerul si ma afund tot mai tare in scaun, in drum….ploua, stergatoarele merg continuu, sunt doar luminile masinii si o sosea pustie si intr-un fel imi vine sa opresc si sa ies afara, sa stau in ploaie o perioada ca sa fiu convins ca nu adorm la volan…

Sala de concert e foarte lunga, un lucru ciudat, toti stau pe scaune, ceata, ca si cum norii ar fi coborat in sala, lumini difuze, trec din rosu in visiniu, apoi in galben, verde si albastru…si cand e albastru parca te astepti sa si ploua in sala, deasupra scenei, ca niste farfurii zburatoare, niste cercuri pline de lumini, care din cand in cand parca mai fac niste nori, lumea danseaza in scaune, se misca, culoarul e gol si dintr-o data din multime, un el si o ea se desprind, ca si cum ar fi fost doi dansatori, li se vad doar umbrele, cat timp ei danseaza pe culoarul de iesire…apoi se imbratiseaza si parca intra in ritm…visez, ca aproape toti oamenii, fredonez, inchid ochii si imi las gandurile sa zboare si intr-un fel tot ce se intampla acolo ma ajuta.

Oare am fost mereu treaz in timpul concertului? De ce tac padurile?  O sa fie bine ? Pe unde ma vor duce pasii? As putea calatori pe cararile vantului? As vrea sa ma pot intoarce la inocenta? Mi-e dor ?

As fi vrut sa plec, nu-mi gaseam locul, prea multa lume si prea putin spatiu, la cativa zeci de metri, plaja e pustie, caut o iesire si te vad. Nu-mi pot lua ochii clipe bune apoi cineva ma bate pe umar si ma scoate din film. Trebuie sa mergem in alt loc. Dar stai putin, ma uitam la ….si cand privesc nu mai esti.

Urcam in tren, galagiosi, cu chef de drum si incarcati de povesti. Ne gasim locurile, rucsaci, bagaje, putin spatiu, privesc pe geam la plecarea trenului si te vad iarasi. As fi sarit din tren dar pana am ajuns la usa trenul deja luase viteza.

Noaptea de revelion la munte. Se canta la chitara, oamenii sunt asezati in cerc si pe jos sunt lumanari aprinse. Ne imbratisam de anul nou si apoi urcam la cruce. Veseli, mai cade cate unul, mai circula o sticla cu vin de mure, ne incurajam si pana la urma in 20-30 de minute suntem sus. De sus muntele e plin de luminite iar si mai sus, pe cer, parca-s si mai multe. Brusc se sting toate luminile de pe munte si ramanem doar cu stelele si luna. Aveam sa aflam ziua urmatoare ca un tractor condus de un sofer putin beat a intrat in transformator. Ne luam de mana si coborarea e o aventura la lumina lanternei. Cadem de zeci de ori dar pana la urma ajungem teferi, rumeni in obraji si hotarati sa continuam cantarile la lumina lumanarilor.

Pe insula, trag cateva fumuri si ma las pe spate, imi imaginez drumuri si povesti de spus la ceas tarziu, undeva se canta, majoritatea s-au retras in corturi sau la cinema in aer liber, imi inchid ochii usor, deschid, vad stele, inchid iar, deschid si te vad aplecata asupra mea. Buna seara. Iar lumea mea se intorcea cu fundul in sus si ma gandeam ca de la tigara. As fi vrut sa ramana asa dar o data cu dimineata s-au dus la culcare pana si stelele.

O masina la drum de noapte, serpentine, zapada in lateral, muzica in surdina, pustiu, zambim, pare ca alunecam, avem placi si schiuri intre noi, o gramada de nelinisti dar ochii inca ne rad ca suntem tineri. Oprim la o casa a piticilor cu acoperis rosu si decor de iarna, ne intalnim cu diversi cunoscuti si doar privindu-ne in ochi stim ca e bine. Dansam, punem lemne pe foc, alergam prin zapada, ne jucam cu un caine mare si flocos, adormim pana si pe scara, sau pe scaune, pe jos si poate nici nu conteaza daca nu adormim.

Pe malul lacului, ne coacem porumb si cartofi in jar, cantam la luna si tragem la sorti care cum dormim. Tot mai putini in jurul focului, o sticla se plimba din mana in mana, o tigara in sens invers, te privesc, ma privesti, poate ca e prea devreme…si intre timp e mult prea tarziu.

Doi intr-un pat, se imbratiseaza dar fiecare e cu gandul departe in felul lui. Unde vom fi peste 20 de ani ? Destine incrucisate, ce mult te-am iubit, ce mult m-ai iubit si totusi eu am mers in dreapta si tu in stanga si cand aveam sa ne intersectam, am luat-o in stanga crezand ca te gasesc si tu in dreapta crezand ca ma gasesti si n-am uitat unul de altul dar ramanem tot asa, mereu aproape si niciodata impreuna. Toti trecem prin asta, toti avem undeva in adancul nostru cateva povesti pe care le tragem tot dupa noi. One day e o carte fascinanta cu cate un putin din povestea fiecaruia dintre noi, cei care stim ca acolo unde esti, n-o sa fiu niciodata. De aceea te port in suflet…

Defect

Posted: April 1, 2011 in berlin, ce mai aud, cutia cu cioburi

Primesc cadou un sistem de racire pentru laptop. Se potriveste pentru mai multe modele, mult timp ezit sa-l folosesc dar intr-o zi simtind parca ca laptopul imi este prea incins, decid ca a venit momentul. Despachetez, pare simplu de instalat, un cablu usb si la celalalt capat o mufa. Exista o singura intrare in dispozitiv si zic asta-i…dar din pacate nu se leaga. Ma uit atent, lipseste ceva, e evident ca am un cablu care nu poate intra nici unde pentru ca de partea cealalta nu are in ce sa se tina. Prin urmare, decor de sistem de racire, negru si chinezesc. Manhattan !!!

Coada la supermarket, aleg un rand din stanga, pare mai scurt si pare sa mearga mai rapid, ma intreaba cineva daca poate sa ia un pachet de tutun din fata mea, accept, ceilalti ma privesc urat dar nu conteaza…omul alege tutunul, dar nu i se potriveste cardul, scoate un alt card, nu merge nici ala, al treilea card i se blocheaza in sistem dupa ce a reusit sa faca plata. Omul primeste tutunul dar isi asteapta cardul. Mai mult, la acea casa nu mai poti face cumparaturi decat cu bani cash. Prin urmare, trec in alta coada, sunt condus in ea de cateva priviri mustratoare.

Un prieten si-a cumparat o bicicleta faina. Pentru ca e roman si stie cum sta treaba cu hotii de biciclete si-a adaptat un lant gros, de taiat doar cu flexul, vorba lui. In plus pentru siguranta, si-a facut o a doua cheie pentru lant, in Romania, ca doar e mai ieftin. In fond trebuie sa ai o iesire de siguranta in cazul in care pierzi una din ele. A pierdut originalul. Clar. Dar avea rezerva.  Prin urmare felicitandu-se de inspiratie se indrepta  cu noua cheie in mana, intr-o dimineata racoroasa a unei luni trecute, spre bicicleta legata in fata casei. A bagat cheie si acolo a ramas. Pentru ca s-a rupt, material prost, lacat inghetat…nimeni nu stie, cert e ca la ceva timp cauta un flex sa-si “fure” propria bicicleta 🙂

O prietena a pierdut un proces desi avocatul ii garantase ca o sa fie mai mult ca sigur in castig de cauza. Acum e in dubiu, ar incerca din nou dar o costa o gramada si daca pierde din nou procesul mai pierde si o suma mare de bani. A vrut insa sa-si vada dosarul si incercand sa dea de el i s-a spus simplu ca nu se stie unde e. S-a ratacit.

Pe masura ce inaintezi in varsta ai senzatia clara de exemplar defect, te accidentezi mai rau la diverse jocuri, prin casa, sau chiar pe strada, ai suruburi in degete, in dinti, la solduri sau genunchi, urci scarile mai greu, visezi mai putin si pare ca ti-e frig deja cum temperaturile coboara putin. Cand ma uitam la tata in trecut, invelit cu cate o patura sa-i acopere spatele nu-mi prea venea sa cred, acum nu sunt la faza aia, dar merg in geaca si pullover cand cei de varsta mea de atunci, sunt doar in pullover si tricou. Si mai si zambesc. Iar de racit tot eu racesc, nu stiu cum si parca tot la 3 saptamani.