Intrebari fara raspuns

Posted: April 14, 2011 in berlin, ce mai vad, cutia cu cioburi

M-am rezemat, e urat afara, vreme din aia de stat in casa sub patura si uitat la ceva vesel gen Seinfeld. Dar intr-un fel si in casa parca totul e apasator, peretii parca nu mai sunt colorati,se strang cumva si fac spatiul tot mai mic iar intrebarile curg si mai mereu sunt fara raspuns. Ce inseamna cand ascult o piesa de atatea ori incat am pierdut numarul ? Imi place ? Sau pur si simplu imi pare ca e coloana sonora potrivita pentru statul in casa ? Mi-e bine ? Aud doar o voce care urca scarile si imi pare totusi ca sunt batai de inima. Afara sufla vantul si pare ca vine toamna. De ce nu se intampla nimic atunci cand astepti sa se intample? De ce evenimente cele mai frumoase sunt cele surpriza? De ce as vrea sa fiu acum in cu totul alt oras, pe o cu totul alta strada sau poate chiar pe o banca, undeva pe o straduta ingusta gustang din cand in cand din vinul racoros din pahar. Cum cade soarele in apus cand nu-l vezi ?

Doi oameni cu chitare merg pe strada si canta din mers…incerc sa recunosc piesa…de ce ma gandesc la tine in acelasi timp?

Mi-e teama? Imi place ploaia? Oare mi-am pierdut sufletul intr-o tara indepartata? Cat de departe pot sa merg cu gandul ? Ajung pana la tine ?

Imi imaginez ca as conduce o masina spre munte si totul in jur e intunecat, din cand in cand cate un fulger brazdeaza cerul si ma afund tot mai tare in scaun, in drum….ploua, stergatoarele merg continuu, sunt doar luminile masinii si o sosea pustie si intr-un fel imi vine sa opresc si sa ies afara, sa stau in ploaie o perioada ca sa fiu convins ca nu adorm la volan…

Sala de concert e foarte lunga, un lucru ciudat, toti stau pe scaune, ceata, ca si cum norii ar fi coborat in sala, lumini difuze, trec din rosu in visiniu, apoi in galben, verde si albastru…si cand e albastru parca te astepti sa si ploua in sala, deasupra scenei, ca niste farfurii zburatoare, niste cercuri pline de lumini, care din cand in cand parca mai fac niste nori, lumea danseaza in scaune, se misca, culoarul e gol si dintr-o data din multime, un el si o ea se desprind, ca si cum ar fi fost doi dansatori, li se vad doar umbrele, cat timp ei danseaza pe culoarul de iesire…apoi se imbratiseaza si parca intra in ritm…visez, ca aproape toti oamenii, fredonez, inchid ochii si imi las gandurile sa zboare si intr-un fel tot ce se intampla acolo ma ajuta.

Oare am fost mereu treaz in timpul concertului? De ce tac padurile?  O sa fie bine ? Pe unde ma vor duce pasii? As putea calatori pe cararile vantului? As vrea sa ma pot intoarce la inocenta? Mi-e dor ?

Comments
  1. bianca says:

    oare in zilele cu soare, cand ne e bine, cand nu simtim singuratatea si suntem fericiti,
    ne mai gandim oare la acele persoane lipsa? probabil alta intrebare fara raspuns🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s