Archive for May, 2011

Cabana-i rustica, patul prins e unul supraetajat, ma rog, eu sunt obisnuit sa dorm la inaltime, prin urmare era firesc…pe geam inca se vad muntii in ceata, ploua din cand in cand iar aerul e placut. Multa carne la gratar, mici, ceafa, peste, pulpe de pui, prea putini colegi se ingramadesc la gatit, majoritatea asteapta ca cineva sa se incumete, sunt chiar indicatii prin telefon, sotiile sau prietenele pregatesc la bucatarie aproape totul, la gratar insa sta in general un barbat. Stau langa el si il tin de vorba, ma simt util, ca un fel de copilot, avand chiar privilegiul sa stropesc de cateva ori carnea cu apa sau sa aduc cate o bere. Nu-mi place berea aleasa, criteriul cred ca a fost, o bere locala, prin urmare, Timisoreana. Daca nu-ti place, nu ai varietate, pacat. Ca om care prefera vinul am sperat sa ma salvez cu vinul de casa din sticlele de plastic. Dar era dulce si m-am dezobisnuit sau chiar mi s-a schimbat gustul asa ca tot ce am avut dupa o bere si un pahar de vin dulce, au fost, dureri de cap. Noroc cu coniacul care a salvat, in cazul meu, capitolul bauturi. Bun coniac ! Prea multa mancare. Colegi fericiti. Mai toti au venit cu familiile, deh, 19 ani de la terminarea liceului si unele lucruri nu se schimba. Majoritatea au pus cateva kilograme in plus si au pierdut fire de par, respectiv fetele au parul doar putin mai scurt si parca ne bucuram ca dupa o vacanta de vara, cand fiecare povestea in dreapta si in stanga ce si cum a facut. Pe unde a umblat, pe cate carari, cu cine a mai ajuns la orizontala sau foarte apropiat…si culmea, nici povestile nu se schimba, iar cele vechi sunt mereu prezente, ca niste nori purtati mereu deasupra capetelor noastre. Ploua, vremea nu tine cu noi, rezist cat de cat dar pana la urma aleg sa ma retrag la adapost, alte povesti, aceleasi personaje, aceeasi bere, vin, coniac, vine meciul, Barcelona castiga(ce bucurie !!!) si apar primele acorduri de muzica din liceu. Apoi cineva schimba cat de cat registrul, trecand pe “muzica buna”. Ma rog, gusturile sunt amestecate, se danseaza cat de cat, printre alte povesti si din cand in cand cate mai unul scapa la culcare. Multa rachie pe masa, se mai varsa cate un pahar, se mai plange cineva ca e prea tare si variata, oricum teregovenii duc, obisnuiti fiind cu multa, inca de mici. Trei dintre noi, veniti din Germania am nimerit in “camera burlacilor” alaturi de alti doi fosti colegi, burlaci doar pentru o noapte. E bine si linistit si in acelasi timp ciudat sa stai langa atatia fosti colegi inconjurati de familii cu copii. Copiii sunt reusiti si seamana mult cu fostii mei colegi, prin urmare s-au simtit bine in lumea lor din jurul mesei mici. Inca un pahar, ramanem tot mai putini, imi pare ca povestile se repeta si imi fac griji pentru anul viitor pentru ca nu stiu daca o sa ne mai strangem atat de multi.

Controversat am plecat la culcare, m-am simtit bine dar in acelasi timp ciudat, m-am bucurat de fosti colegi dar nu de vreme, de locatie dar nu de atmosfera, de zgomote de copii dar nu mi-am putut inchipui sa fiu la randu-mi in situatia de a veni cu un copil, de coniac dar nu de restul bauturii, de linistea din jur dar aproape deloc de imprejurari, de povesti dar nu de dispute si in acelasi timp daca o sa vreau sa vin in fiecare an sau imi ajunge din cand in cand…

Teregova e un sat  la poalele muntelui din care vin cativa dintre fostii colegi, renumit pentru ca majoritatea familiilor au cazane de facut tuica (rachie, in limbaj popular) si la un moment dat acest sat avea cam 250 de litri de tuica pe cap de locuitor intr-un an, prin urmare e un sat vesel. Cam asa s-a terminat si intalnirea de 19 ani de la terminarea liceului ca si cum ne-am fi plimbat putin prin Teregova,  printre aburii alcoolului si in plin aer de munte care te trezeste aproape imediat. Sau te adoarme.

Poate la anul, calatorule…poate

Advertisements

Cum sa nu-ti placa un oras in care te trezesti brusc imbratisat pe strada de o necunoscuta in rochie verde ? Iar daca vrei un raspuns(desi mai bine nu ai vrea) e doar ca te-a recunoscut, dupa ce ati fost impreuna in acelasi autobuz…In zi de meci, Liverpool e imbracata de sarbatoare, fie in rosu, fie in albastru, dupa cum joaca Liverpool sau Everton in oras si doar foarte rar amandoua…oricum, stadioanele sunt foarte aproape unul de celalalt, e ca si cum dintr-o strada ai face stanga spre unul si dreapta spre celalalt si nu cred ca mergi mult mai mult de 5 minute in plus de la unul la altul. Am incercat sa merg cu autobuzul dar lucru destul de ciudat, desi mai erau aproape 2 ore pana la meci, autobuzul era plin si n-a oprit. Cand spun ca era plin se intelege ca toate scaunele erau ocupate, cel mai probabil ca inca 20 de oameni ar intra lejer in autobuz in picioare…dar soferul n-a oprit pentru 5 oameni(4 plus un copil). Ciudat, dar ne-am “combinat” rapid la un taxi si pana la stadion au fost alte 8 lire…taximetrista fana Liverpool nu a vrut sa ia bani de la mine pentru ca am afirmat ca e prima oara cand merg la stadion asa ca intr-un final cursa a fost doar 6 lire, copilul fiind scutit ca si mine. O senzatie placuta si calda cum a fost si atmosfera de pe stadion. Pot spune ca si fanii Newcastle au fost la inaltime, dar cand s-a cantat You’ll never walk alone, parea ca tot stadionul a cantat si mie mi s-a facut pielea de gaina ! (Au castigat Liverpool, 3-0, prin urmare aveam sa zambesc cu gura pana la urechi tot drumul spre casa)

Cum sa nu-ti placa un oras in care oamenii sunt prietenosi, unde puburile au incaperi colorate in rosu si tablouri imense iar cei care canta o fac ridicand sala in picioare, pana ce cad ei din picioare tot revenind la cererea spectatorilor infierbantati, cum sa nu-ti placa un oras in care docurile permit doza de romantic la oricare plimbare, unde blocurile sunt rare si pierdute oarecum intr-o mare de casa, unde soarele se scurge in mare dar si povestile, fie ele si cantate, sunt la orice colt ?

Am fost sceptic cand m-am gandit sa raman o noapte in Liverpool, credeam ca e un oras muncitoresc si cam atat…am zis ca e meciul si restul conteaza prea putin…dupa un timp cele doua zile mi s-au parut prea putin, orasul te acapareaza incet incet si intr-un fel ii simti ritmul mai mereu alaturi de tine, in fond acel you’ll never walk alone i se potriveste de minune intregului oras…la plecare am inchis ochii pentru un moment si m-am gandit ca as vrea tare mult sa ma intorc, e genul acela de oras in care ar trebui sa ajungi macar de doua ori si eventual sa mergi si a treia oara si poate ca-i un drog…si continua…

Cum poate sa nu-ti placa un oras in care intrarea in gara te poarta printr-un culoar facut din stanci iar gara sa afla pe Lime Street ? Prima imagine pe care o vad insa e o zona de case din caramida, sunt momente in care trenul pare la un nivel mai inalt decat ele si parca te duce cu gandul ca totul ar fi un oras de jucarie. Gara insa e moderna iar cum iesi te lovesti de o imbinare placuta de nou si vechi. In gara cateva statui mai ciudate, n-am apucat sa citesc despre ele dar m-am distrat. Un barbat cu inghetata in mana si o femeie cu un ou 🙂 N-am apucat sa ies din gara ca am fost intrebat daca am nevoie de ajutor. Ma vazusera cu un bagaj in spate si au avut initiativa. Chiar cele doua zile petrecute la Liverpool m-au facut sa cred ca locuitorii orasului sunt exagerat de amabili. Ceea ce nu e rau ! M-am lasat ghidat, mi s-a explicat usor pe harta ce ar trebui sa fac si cum sa ajung si am ajuns relativ cu bine la destinatie(doar un mic ocol, pentru ca am cotit prea repede). Hotelul-Pensiunea se numeste The  Old Dairy, a fost cumva cea mai buna varianta in raport pret/calitate si apropiere de oras, cand joaca Liverpool un meci important de campionat, e foarte greu daca nu imposibil sa gasesti ceva central in oras, chiar daca te pregatesti de cu o luna inainte. In fine, eu mi-am facut rezervarea doar cu o zi mai rapid si am ales ce am putut. The Old Dairy e un loc in care dormi si cam atat, fara baie in camera si oarecum linistit. Proprietarii, un cuplu vorbaret si, deja devine clasic, foarte amabil, iti dau toate informatiile de care ai nevoie de cum ajungi, o legatura de chei in brate, un cod si o harta si cam de aici orice problema ai se rezolva intr-un timp relativ pentru ca ei nu prea stau in hotel. Am facut ce am facut si am uitat sa cer adaptor pentru prize, mi-am amintit cam la 10 minute dupa ce am intrat in camera, dar ei plecasera de 5 si mi-au spus ca o sa rezolvam cumva situatia pana maine. Dar pentru ca am plecat in oras dupa ce am facut un dus, pentru mine rezolvarea problemei s-a intamplat ziua urmatoare. Internet avea, in doua zile nu am stat prea mult in hotel in afara de orele de somn, dar tot am prins cam jumatate de ora fara sa mearga si din nou fara ei in zona. Noroc ca au primit alti oameni in cazare…ca altfel mai dura ceva. Ca locatie, e undeva la periferia orasului, aproape de o statie de autobuz si de acolo cam in 12-15 minute esti in centru. Noaptea un taxi te costa aproximativ 8 lire. La cum merg lucrurile prin Anglia si la cate alte lucruri scumpe vezi, poti spune ca pretul e in regula. Altfel, autobuze doar pana la 23:30 si pe jos aproximativ 45 de minute. Ca sa inchei cu hotelul, asa si asa, cu bune si rele dar daca vreodata ar trebui sa ma intorc in zona, cred ca as cauta mai din timp. Singurul avantaj insa ar fi ca altfel nu prea ajungi sa vezi zona asta in care sunt localnici, puburile sunt mai murdare dar mai autentice, ca nu prea vezi turisti.

Altfel orasul e fascinant. Centrul e plin de strazi care vin si pleaca intr-un fel de labirint in care toate drumurile duc intr-un punct central. O piata mare, multe cladiri din caramida rosie, aglomerare de puburi dar si locuri deschise si verzi, docurile ofera doza de pitoresc, iar oamenii zambesc si petrec de pe la pranz si pana nu mai vad clar drumul spre casa dar il gasesc cumva. Ieri am ridicat doua persoane de pe jos, cazusera aproape in fata mea, mai intai o doamna putin trecuta si-a calculat gresit pasul dupa ce a urcat o bordura…intr-o prima faza n-a acceptat ajutorul, m-a rugat doar sa-i tin plasa, dar pana la urma a intins si mana. Radea insa mereu si parea ca se incadreaza in firescul zonei. Domnul in schimb a pierdut o bricheta si aplecandu-se s-o ridice, el stand pe o banca si-a rasturnat si cartofii prajiti si cumva incercand sa faca mai multe lucruri deodata a uitat sa-si mentina echilibrul si sa puna mana inainte de a lovi strada cu capul. Prin urmare, s-a cam julit serios la cap dar zambea la randu-i. Probabil ca imaginea e clasica pentru Anglia, cum se intuneca putin vezi pe strada zeci de persoane care umbla clatinandu-se dar majoritatea zambesc cu gura pana la urechi. Cei care nu sunt pe strazi sunt sigur in puburi, canta, beau si danseaza, ordinea e aleatoare, prea putini se plimba firesc si nu cred ca exista cineva care sa stea sa se uite in zare. Se canta mult in Liverpool, in puburi, pe strazi, in parcuri, pe la docuri…se canta si bine, chiar daca nu te nimeresc ca stil, poti auzi voci bune ce canta cu placere. Poate umbra celor de la The Beatles inca planeaza asupra orasului, oricum la ceas de seara din cate un colt de cladire totul suna minutat.

Mai degraba un Episod 2 partial pentru ca nu prea am baterie si nici adaptor pentru prizele britanice. Prin urmare, cat ma tine bateria cu o marja de 15 minute lasate pentru situatii de urgenta si poate iar fara priza de maine.

As incepe cu un mic dejun desi pare atat de departe ca aproape am uitat de el. In fine, micul dejun a fost format dintr-o omleta,doi carnaciori, bucatele de unt sarat(nu au avut unt normal), 2-3 feluri de gem si 4 jumatati de felii de paine prajite. Mai ciudat a fost sa vezi cum ti se prepara micul dejun in bucataria din imediata apropiere. Cinci persoane destul de asemanatoare se ingrijeau cumva de bunul mers al lucrurilor. Una dintre persoane se invartea prin sala si intreba din cand in cand daca ai terminat de mancat, desi era evident ca mai ai in farfurie, una prepara omleta cu manusi pe mana,  alta se ocupa de prajitul painii si celelalte doua discutau despre orice si serveau. Frapant a fost sa vezi cinci blonde est-europene(mai mult ca sigur) si restul personalului format din indieni. Contrastul uluitor. De la micul dejun am mai ramas cu privirea extrem de visatoare a uneia dintre “bucatarese” si cu fețele de masa lipicioase. Bagajul facut, dus facut, incerc internetul pentru rezervare in Liverpool si e clar ca nu merge. La receptie sunt intrebat politocos daca pot sa astept pana la 10 cand vine specialistul…nu pot pentru ca am tren la aceeasi ora. Sa n-o mai lungesc cu hotelul Stanley. Personal nu l-as recomda chiar daca e cat de cat ieftin si locatia e destul de buna. Cred ca merita sa dai ceva bani in plus dar sa ai cat de cat niste conditii.

Trafic deviat, iesiri de metrou inchise, agitatie inca de la primele ore, multa politie. Sunt unul dintre putinii care pleaca din Londra, in sens invers trenurile sunt pline. Nu conteaza, steag cu Nunta regala tot aveam sa primesc…dar putin mai tarziu.

Prin urmare nebunie in King’s Kross, furnicar uman in zona, majoritatea imbracati ca de parada si oarecum de vara. Englezii sunt un neam de caldurosi. Sau cel putin cred ca sunt obisnuiti cu vantul, vremea rea, pentru ca imediat cum primele raze de soare apar intr-o zi, “nebunii astia” sunt deja la tricou desi afara nu-s multe grade peste 10.

Trenul pleaca la fix, dupa o ora si ceva de mers, am 10 min sa schimb, il schimb dar am senzatia ca sunt intr-un autobuz pe calea ferata. Se si scutura ca un autobuz, aproape ca are si acelasi zgomot cand accelereaza…oricum, am in continuare mult verde la geam, in drumul cu trenul. Se mai adauga campuri mari de rapita, prin urmare adaug ceva galben. Mai cate un turn de castel, mai cateva animale si pare undeva la tara totul chiar si cand intri in orase.

Pana la urma ajung in Huddersfield si sunt placut impresionat. O piata frumoasa exact cum iesi din gara, multe cladiri interesante din caramida alba, pare linistit, cu casele-i pe dealuri, mi-ar placea sa pot sta mai mult si sa mai descopar…Sunt intampinat cu caldura de catre rude, verisoara mea nu mai stie ce sa-mi faca, unde sa ma duca in timpul asta scurt, improvizam ad hoc si uite asa, ajungem iar in gara si dupa 30 de minute in Leeds. Ne-am plimbat mult, am vorbit, am facut poze…nu ne-am vazut de mai bine de 15 ani si nu intelegeam cum s-a dus timpul asa, fara sa-l bagam in seama. Si daca s-a dus, unde s-a dus?

Pe o terasa langa o apa si un pod, avem cate un pahar de vin in fata si ne bucuram sa recuperam din anii trecuti…timpul trece pe nesimtite, am recuperat ceva dar intr-un fel am avut senzatia ca abia acum incepem sa ne cunoastem…frumos Leeds, frumos si Huddersfield, tot povestind, timpul a ajuns sa alerge  …poate ca intr-o buna zi o sa ma intorc si am sa le vizitez mai pe larg. Altfel seara s-a incheiat comandand de la indieni si bucurandu-ne de revedere…

Noapte buna, calatorule…bateria arata ingrijrator de rosu, e clar ca n-am adaptor in acest nou hotel unde am ajuns.

Sunt putin defazat in povestire, ajung cumva sa povestesc ziua de ieri…si pana sa apuc sa dau update am fost chiar lasat de baterie si s-a facut deja ziua de alaltaieri 🙂