Archive for December, 2011

38, de nicaieri aparuti

Posted: December 16, 2011 in berlin, cutia cu cioburi

Alt numar pe tricou.  38 !!! Nici unul dintre fotbalistii celebri nu poarta asa un numar, in plus e par…nu-mi spune nimic, e ca si cum Michael Jordan ar juca cu 45 dupa ce o viata a jucat cu 23. Dar cine sa mai inteleaga numerele astea. O sa ma gandesc mereu ca exista un plus mic intre ele si atunci da 11. Mai merge asa 🙂  Ceata in jurul meu si tot asta canta. “Cand ma uit la tine…mii de oameni daca…ar fi in jurul meu…tot pe tine te-as vedea” si cam asta-i si senzatia…

O petrecere de firma la care nici nu stiam ca trebuie sa ajung…ma rog, sa zicem ca am pile si ca de ziua mea lucrurile se potrivesc uneori…desi daca ma uitam pe geam as fi zis clar ca nu-i chiar ziua mea si ma bagam inapoi la somn.

Cum e la 38? Cam ca la 37, doar ca ii zice 38…mergem inainte.

O guma de mestecat in gura la ora tarzie…muzica merge…gandurile departe…inca un an de Berlin, tot mai mult ma simt acasa aici, cu bune si rele, cateva noi tari vazute, colegi regasiti dupa multi ani, prieteni regasiti dupa multi ani, de cateva ori in Anglia, o data chiar pe stadion la Liverpool, o data cu vaporul in Danemarca, Tiff-ul, Berlinalele, saptamana la munte in care am uitat pana si de mine fiind mai mereu  unul cu partia…pierdut in alb…doua lovituri la picior, sport tot mai putin, ganduri negre adunate, greu cu scrisul si inspiratia, tintele pierdute, planurile date peste cap, mult mai cinic, mult mai singur…si totusi, un job s-a ivit la orizont, perspective, sentiment bun, alti oameni, alti prieteni, alti oameni de care sa-mi fie dor, timid, iar ceva cu scrisul…si peste toate tu, chiar tu, ce mi-ai dat lumea peste cap si m-ai pus sa o regandesc…

M-am rezemat, e tot mai tarziu, 38 parca au aparut de dupa colt, lumea parca-i aceeasi si in acelasi timp, alta…visez, caut inca raspunsuri la mult prea multe intrebari si daca mi-as fi dorit ceva, acum ca ziua tot a plecat la culcare, ar fi ca as vrea sa te tin in brate. Atat.

Piesa e asta…

iar imaginea mea la 38, cea de mai jos…

Lumea mea se misca putin, cel mai probabil o sa ma bag in pat…trag perdeaua cu stele, mai intai, apoi plapuma peste, pana la ochi…te-as tine si acum in brate…oare dormi? Mi-e dor. Iar daca intrebi de cine, am sa raspunde mereu…de tine, calatorule 😉

O manusa pierduta…

Posted: December 11, 2011 in berlin, ce mai vad

Cred ca daca as face un top al lucrurilor pierdute de catre oameni, manusile ar fi la loc de frunte. In trecut, una imi cadea din telescaun, in drumul spre munte, alta o uitam intr-un taxi… la scoala, in banca, cel putin doua, puse bine de bunica, sigur alte cateva colorate din perioada copilariei…anul trecut la o petrecere am gasit o manusa pe jos, am intrebat in dreapte si in stanga a cui e si cand m-am prins ca era a mea, a fost cumva prea tarziu. Eram mult prea departe…ciudat insa ca n-am reusit s-o recunosc, calcata in picioare de zeci de oameni…Una am gasit-o la semafor, o alta spanzurata de o schela a unui santier, una, pe strada, probabil cazuta din masina… alta, pe trotuar, la iesirea din barul Schockolade, alta pe cutiile postale(doar doar e a cuiva din bloc) iar ieri, dupa Real-Barca(1-3 ce bucurie !!!) erau doua diferite cazute pe jos…luate mai tarziu de chelnerita spre pastrare in spatele tejghelei. In fond, fiecare manusa are povestea ei si eu cred ca mai devreme sau mai tarziu, o sa ajunga la proprietar, pe principiul ca treci prin acelasi loc cel putin de doua ori sau cum ai zice ca te vezi cu cineva drag de cel putin doua ori.  De ce n-ar gasi-o cineva drag ? Nu-i asa?

Mi s-a facut brusc dor, pasind pe urmele pasilor tai…m-am asezat intr-o librarie pe canapea, am inchis ochii si am stat putin locului…departe e departe desi cand i-am deschis la loc, macar pret de un putin am fost mai optimist…si doru-i dor…

Trag usa dupa mine, as fi vrut sa ninga dar era mult prea senin..nici o incarcare, nici macar vantul din nord…agale, fara tinta, in cerc uneori, in gol, cu gandurile-mi mai mult pierdute, plin de inutilitati…plin de vise, ca si cum as pierde directia in propriu-mi film…si totusi, imposibilul pare posibil, ca si cum o manusa ar ajunge din nou la proprietar, inchizand cercul, cand esti atat de aproape ca n-am mai avea nevoie de cuvinte…

Noapte buna, calatorule, oriunde ai fi