Archive for July, 2014

image Se canta in miezul zilei, la fiecare casa de pe Ackerstr. un anunt prin care cei de Schokolade isi cer scuze ca o sa petreaca astazi in curte, pana spre dimineata..e cald, sunt oameni la terase, in parculetul de langa, la cate un balcon, la umbra, muzica se propaga usor pe strazile de langa, o voce calda, un ritm asemanator cu ziua, la relanti, cele doua mese de ping-pong sunt ocupate, la una se joaca, la cealalta, sunt cativa tineri intinsi, cu mate sau bere, miros de iarba, e vineri..fetita din imagine a trecut impreuna cu familia si a ramas locului fascinata, in curte vremea trecea la un pahar de vin rece..iesit de la birou am colindat strazile din jur, am intrat putin, am iesit, am intrat iarasi, am iesit..mi s-a facut dor de drum, de munte, de carari neumblate, de creste, de cort, de acei oameni..am intrat in parc cu un mate( al 3-lea deja, cred ca devin dependent) si-am ramas putin cu gandurile..si-am inceput sa le las libere, sa alerge, sa fuga oriunde vor pentru ca mai devreme sau mai tarziu le voi urma. Pana una alta, m-am dus sa joc fotbal si am uitat. Maine le caut iarasi..

Advertisements

 

Liniste, deja mult prea tarziu, ma pregatesc sa intru in pat dar trag inca de mine sa pictez cateva cuvinte care m-au impresionat. Aici, cat sa nu uit de ele. Nu sunt ale mele dar ce mult mi-ar fi placut sa le fi intalnit la un colt de strada, unul de cladire, pe un peron de metrou sau pe un acoperis cu umbra si vedere la oras..tot in imaginatie traiesc si eu, o buna bucata sau una mai putin buna, depinde de zi, de soare, de stare, de cine imi zambeste si ce ma doare, de imaginile din fata, de cele aparute din senin, cerute, reaparute, cautate..

“Daca ar suna, daca ar suna, daca ar suna ” doar ca de data asta eu stiu ca n-o sa o faca pentru ca e prea tarziu, pentru ca si maine o sa fie prea tarziu si poimaine o sa fie la fel ca maine.

Mie imi place cuvantul dor si pana mai ieri nu-mi placea nemtescul Gier (pofta)..

Nora e un nume frumos, daca as avea vreodata o fetita, asta e numele, ma aud undeva spunand dar cred ca ma gandesc mai mult la nume decat la posibilitatea de a avea intr-o buna zi un copil, chiar daca s-ar numi Nora..mamei nu-i place oricum de parca eu as avea o problema sa-l impun, daca mie imi place..

Berlinul ei e un monolog, al meu, undeva ca si al ei, e pe strada, e in coloratura, nebunia, detaliul cel mai ascuns si cel mai strident, e in oameni, in cei din metrou, sbahn, autobuze, chiar si in 119, in cei de pe bicicleta, cei de la cate un restaurant de lux, cei de la terasa sau bar de cartier, strident lovit, rupt, dezordonat si in acelasi timp autentic..o, daca ai stii cat de mult imi amintesc de ea..de tine..Berlinul esti tu, si eu si ea..si cu atat mai mult ea.

Mi-ar fi placut sa o cunosc pe Nora Iuga, inca nu-i tarziu..amandoi ne temem de acest cuvant dar credem ca il putem fenta..am fi baut vin, alb probabil ca e vara..sau rosu, daca ar fi sa fie ultima seara..sau poate chiar rose ca merge cu cerul jos, atat de jos si cu statul in iarba..

Ne-am fi plimbat prin locurile ei cunoscute, prin ale mele, ne-am fi intersectat undeva interesul, gandul, Berlinul, am fi vorbit de el, de ea, de cei pe care i-am pierdut, de cei pe care i-am castigat si avem sa-i pierdem, de cum ne pierdem noi, unul cate unul, de cum ne regasim..ne regasim ?

“Sunt locuri in care te opresti printr-o intamplare si nu le mai uiti niciodata. Parca iti promiti ca ai sa le revezi. Locuri apropiate organic de tine care probabil nici nu ar fi existat daca nu le-ai fi asezat tu insuti acolo. Amanunte. Gesturi. Urma unui ruj de buze…”

Pe ea am cunoscut-o intamplator la munte, sau poate pe scarile unui tren, sau poate intr-o padure alba plina de brazi ninsi, sau poate ca la un semafor, in fata unui afis, a unei povesti, intr-un cinematograf, pe un acoperis..cred ca am cunoscut-o in mai multe locuri deodata, “Am inceput sa vorbim asa din intamplare. Nu stiam nici cum ne cheama, nici cand si unde ne-am nascut, nu stiam ce ne-au fost parintii, ce mancare ne place..”

Dar pentru ca e deja tarziu si eu risc sa cad in butoiul cu melancolie, incheiem povestea, abrupt,  ca orice alta poveste tarzie, cu o privire in directia vantului, spre departe, cautand o luminita la balcon, spunand in soapta, noapte buna, doamna si lasandu-i ei sarcina sa traga cortina..

” – Hai sa plecam.

-Da, sa plecam.

Ochii nostri sunt opaci, dar ideile noastre continua sa mearga alaturi si dupa ce ne despartim”

(citate preluate din minunata carte a Norei Iuga- Berlinul meu e un monolog )

 

 

Mi-a luat ceva timp sa-mi amintesc user name-ul sau macar email-ul cu ajutorul caruia ma logam aici..a trecut  mai bine de un an, cate lucruri se aduna, cate lucruri se pierd, cat bagaj ducem mai departe, cat aruncam in laturi, cat uitam sau  pierdem in furtuni ce ne lovesc doar pe noi, cat timp afara-i vreme buna pentru toti ceilalti.

E tarziu, imi caut un loc unde sa pot scrie in voie, fara sa public intr-o prima faza nimic, doar asa, cu mine, gandurile mele si noile drumuri pe care le doresc venind  si pana atunci, pun cuvinte in virtual..

Ea ? A fost pret de o vara si acum e undeva intre amintiri, poze cu munti, plaje ferite de ochii lumii, tarmuri, drumuri spre far si undeva mereu la o aruncatura de privire, in fata, in spate si acum de ceva timp, in gand. In ganduri bune, ascunsa, pierduta..

Nu-i tocmai anul dorit si promis dar am senzatia ca oricand se poate schimba..ca si  cum dupa coltul fiecarei zile, sta un miracol si poate e chiar asa..altfel, visele sunt tot acolo, se acumuleaza, isi creeaza noi legaturi cu realitate si cer tot mai acut sa fie pusa in practica..poate luni ? poate joi? Poate in alte zile, saptamani, luni..

Imi pare un an bun pentru film, au iesit atatea proiecte interesante, filme, seriale, idei noi, lumi de explorat, scrieri perfecte pentru a fi adaptate..doar cateva titluri pentru cand am sa uit ce a insemnat 2014..aleator, in ordinea care-mi vin in minte :

Boyhood, Kreuzweg, Black coal, thin ice, Calvary, A touch of sin, Catedralele culturiiTrue detectiveGame of thrones, o intoarcere la Mad men…abia astept ultimul film a lui Ceylan(winter sleep)..

O prietena imi povesteste ca ploua in Garana la festivalul de Jazz si ca are un geam imens deasupra patului si ca se aude ploaia..mi se face dor de casa, in ultimul an am avut momente din acestea in care mi-am spus ca am fost mult prea din scurt si ca de multe ori imi lipseste..iar cand ajung acolo e aproape la fel, ma incarc repede si vreau sa plec imediat sau cat se poate de repede..imi lipsesc oamenii, o parte din ei mai exact, o parte din fiecare si mai exact..

Buna Lena nu mai e de cateva luni..90 de ani, o varsta frumoasa..inca imi vine sa intreb de ea cand vorbesc cu parintii la telefon, mai ales atunci cand lumea imi pare din ce in ce mai mica si plina de necunoscut, trimit un gand in neant..probabil ca alaturi de imaginea cu bunicul stand drept pe scaun, cu meciul in fundal o sa adaug una cu bunica care-i sta alaturi, in fotoliu si se uita la filme si seriale non-stop..o nota de mana, dupa Gellu Naum spune, “Imposibil de trecut sub tacere”..raman in amintiri cu sonor si imagine…

Se face tarziu, am gasit o setare pentru ce vroiam si cred ca o solutie pentru a scrie mai mult influentat de Mihail Sebastian. Dar asta-i o alta poveste..

Pana una alta, ploua si la geamul meu, incet, marunt, linistitor cumva si gandurile imi zboara tot mai departe..

Noapte buna, calatorule, oriunde ai fi..