O intalnire imaginara

Posted: July 16, 2014 in berlin, carti, ce mai iubesc..., se plimba sufletul meu intre real si imaginar?

 

Liniste, deja mult prea tarziu, ma pregatesc sa intru in pat dar trag inca de mine sa pictez cateva cuvinte care m-au impresionat. Aici, cat sa nu uit de ele. Nu sunt ale mele dar ce mult mi-ar fi placut sa le fi intalnit la un colt de strada, unul de cladire, pe un peron de metrou sau pe un acoperis cu umbra si vedere la oras..tot in imaginatie traiesc si eu, o buna bucata sau una mai putin buna, depinde de zi, de soare, de stare, de cine imi zambeste si ce ma doare, de imaginile din fata, de cele aparute din senin, cerute, reaparute, cautate..

“Daca ar suna, daca ar suna, daca ar suna ” doar ca de data asta eu stiu ca n-o sa o faca pentru ca e prea tarziu, pentru ca si maine o sa fie prea tarziu si poimaine o sa fie la fel ca maine.

Mie imi place cuvantul dor si pana mai ieri nu-mi placea nemtescul Gier (pofta)..

Nora e un nume frumos, daca as avea vreodata o fetita, asta e numele, ma aud undeva spunand dar cred ca ma gandesc mai mult la nume decat la posibilitatea de a avea intr-o buna zi un copil, chiar daca s-ar numi Nora..mamei nu-i place oricum de parca eu as avea o problema sa-l impun, daca mie imi place..

Berlinul ei e un monolog, al meu, undeva ca si al ei, e pe strada, e in coloratura, nebunia, detaliul cel mai ascuns si cel mai strident, e in oameni, in cei din metrou, sbahn, autobuze, chiar si in 119, in cei de pe bicicleta, cei de la cate un restaurant de lux, cei de la terasa sau bar de cartier, strident lovit, rupt, dezordonat si in acelasi timp autentic..o, daca ai stii cat de mult imi amintesc de ea..de tine..Berlinul esti tu, si eu si ea..si cu atat mai mult ea.

Mi-ar fi placut sa o cunosc pe Nora Iuga, inca nu-i tarziu..amandoi ne temem de acest cuvant dar credem ca il putem fenta..am fi baut vin, alb probabil ca e vara..sau rosu, daca ar fi sa fie ultima seara..sau poate chiar rose ca merge cu cerul jos, atat de jos si cu statul in iarba..

Ne-am fi plimbat prin locurile ei cunoscute, prin ale mele, ne-am fi intersectat undeva interesul, gandul, Berlinul, am fi vorbit de el, de ea, de cei pe care i-am pierdut, de cei pe care i-am castigat si avem sa-i pierdem, de cum ne pierdem noi, unul cate unul, de cum ne regasim..ne regasim ?

“Sunt locuri in care te opresti printr-o intamplare si nu le mai uiti niciodata. Parca iti promiti ca ai sa le revezi. Locuri apropiate organic de tine care probabil nici nu ar fi existat daca nu le-ai fi asezat tu insuti acolo. Amanunte. Gesturi. Urma unui ruj de buze…”

Pe ea am cunoscut-o intamplator la munte, sau poate pe scarile unui tren, sau poate intr-o padure alba plina de brazi ninsi, sau poate ca la un semafor, in fata unui afis, a unei povesti, intr-un cinematograf, pe un acoperis..cred ca am cunoscut-o in mai multe locuri deodata, “Am inceput sa vorbim asa din intamplare. Nu stiam nici cum ne cheama, nici cand si unde ne-am nascut, nu stiam ce ne-au fost parintii, ce mancare ne place..”

Dar pentru ca e deja tarziu si eu risc sa cad in butoiul cu melancolie, incheiem povestea, abrupt,  ca orice alta poveste tarzie, cu o privire in directia vantului, spre departe, cautand o luminita la balcon, spunand in soapta, noapte buna, doamna si lasandu-i ei sarcina sa traga cortina..

” – Hai sa plecam.

-Da, sa plecam.

Ochii nostri sunt opaci, dar ideile noastre continua sa mearga alaturi si dupa ce ne despartim”

(citate preluate din minunata carte a Norei Iuga- Berlinul meu e un monolog )

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s