Archive for the ‘carti’ Category

 

Liniste, deja mult prea tarziu, ma pregatesc sa intru in pat dar trag inca de mine sa pictez cateva cuvinte care m-au impresionat. Aici, cat sa nu uit de ele. Nu sunt ale mele dar ce mult mi-ar fi placut sa le fi intalnit la un colt de strada, unul de cladire, pe un peron de metrou sau pe un acoperis cu umbra si vedere la oras..tot in imaginatie traiesc si eu, o buna bucata sau una mai putin buna, depinde de zi, de soare, de stare, de cine imi zambeste si ce ma doare, de imaginile din fata, de cele aparute din senin, cerute, reaparute, cautate..

“Daca ar suna, daca ar suna, daca ar suna ” doar ca de data asta eu stiu ca n-o sa o faca pentru ca e prea tarziu, pentru ca si maine o sa fie prea tarziu si poimaine o sa fie la fel ca maine.

Mie imi place cuvantul dor si pana mai ieri nu-mi placea nemtescul Gier (pofta)..

Nora e un nume frumos, daca as avea vreodata o fetita, asta e numele, ma aud undeva spunand dar cred ca ma gandesc mai mult la nume decat la posibilitatea de a avea intr-o buna zi un copil, chiar daca s-ar numi Nora..mamei nu-i place oricum de parca eu as avea o problema sa-l impun, daca mie imi place..

Berlinul ei e un monolog, al meu, undeva ca si al ei, e pe strada, e in coloratura, nebunia, detaliul cel mai ascuns si cel mai strident, e in oameni, in cei din metrou, sbahn, autobuze, chiar si in 119, in cei de pe bicicleta, cei de la cate un restaurant de lux, cei de la terasa sau bar de cartier, strident lovit, rupt, dezordonat si in acelasi timp autentic..o, daca ai stii cat de mult imi amintesc de ea..de tine..Berlinul esti tu, si eu si ea..si cu atat mai mult ea.

Mi-ar fi placut sa o cunosc pe Nora Iuga, inca nu-i tarziu..amandoi ne temem de acest cuvant dar credem ca il putem fenta..am fi baut vin, alb probabil ca e vara..sau rosu, daca ar fi sa fie ultima seara..sau poate chiar rose ca merge cu cerul jos, atat de jos si cu statul in iarba..

Ne-am fi plimbat prin locurile ei cunoscute, prin ale mele, ne-am fi intersectat undeva interesul, gandul, Berlinul, am fi vorbit de el, de ea, de cei pe care i-am pierdut, de cei pe care i-am castigat si avem sa-i pierdem, de cum ne pierdem noi, unul cate unul, de cum ne regasim..ne regasim ?

“Sunt locuri in care te opresti printr-o intamplare si nu le mai uiti niciodata. Parca iti promiti ca ai sa le revezi. Locuri apropiate organic de tine care probabil nici nu ar fi existat daca nu le-ai fi asezat tu insuti acolo. Amanunte. Gesturi. Urma unui ruj de buze…”

Pe ea am cunoscut-o intamplator la munte, sau poate pe scarile unui tren, sau poate intr-o padure alba plina de brazi ninsi, sau poate ca la un semafor, in fata unui afis, a unei povesti, intr-un cinematograf, pe un acoperis..cred ca am cunoscut-o in mai multe locuri deodata, “Am inceput sa vorbim asa din intamplare. Nu stiam nici cum ne cheama, nici cand si unde ne-am nascut, nu stiam ce ne-au fost parintii, ce mancare ne place..”

Dar pentru ca e deja tarziu si eu risc sa cad in butoiul cu melancolie, incheiem povestea, abrupt,  ca orice alta poveste tarzie, cu o privire in directia vantului, spre departe, cautand o luminita la balcon, spunand in soapta, noapte buna, doamna si lasandu-i ei sarcina sa traga cortina..

” – Hai sa plecam.

-Da, sa plecam.

Ochii nostri sunt opaci, dar ideile noastre continua sa mearga alaturi si dupa ce ne despartim”

(citate preluate din minunata carte a Norei Iuga- Berlinul meu e un monolog )

 

 

Glennkill

Posted: July 31, 2010 in 365, berlin, carti

Nu am mai scris de mult despre carti. Doua sunt motivele principale. Primul, spre rusinea mea, nu am citit foarte mult in ultima vreme, m-am concentrat pe carti in limba germana care merg cumva in alt ritm. Al doilea, am scris in general putin pe blog, mai mereu plecat, intre apartamente, sau prins in alte scrieri. Motive as mai fi avut. Acum insa mai trag cateva linii de start si ma intorc la ce mi-e drag. In cazul cartilor, Glennkill merita toata atentia. In Romania, cartea a fost tradusa la Humanitas sub denumirea Turma vede urma. Dar sigur puteti s-o gasiti si in engleza (cu ajutorul Book Express) sau chiar si in germana(in original) iar daca aici nu aveti ajutor, puteti apela oricand la mine. Intorcandu-ne la carte, o sa spun din start ca e putin neconventionala in sensul ca e o carte politista cu oi. Adica, oile sunt personaje principale. E drept, nu orice fel de oi, ci niste oi putin mai altfel, invatate cu cititul, cu povestile si oarecum invatate sa-i inteleaga pe oameni. E clar ca apar si super incurcaturi si unele mai inteleg si ce vor si mai mereu altceva decat ar intelege un om ….dar poate ca si asta e unul din farmecele cartii. Totul porneste din momentul in care isi gasesc ciobanul mort, in camp, cu o sapa infipta in burta, fara nici o trimitere insa la romanul Ion 🙂 De aici pornesc intr-un fel de incercare de a gasi vinovatul, cu mijloacele pe care le au. Per ansamblu, oile nu sunt animale foarte destepte. Dar sunt unite si printre ele, apar din cand in cand personaje care merita toata atentia. Miss Maple e cea mai desteapta oaie din Glennkill, poate chiar din lume, Othello e un berbec negru, cu 4 coarne, extrem de curajos si cu un trecut misterios(preferatul meu), Mopple the Whale e berbecul cu cea mai buna memorie, dar in acelasi timp, un mare mancau, Maude are mirosul foarte dezvoltat, Sir Ritchfield e conducatorul turmei, deja destul de batran si cu pierderi de memorie, cu toate astea, are inca cea mai buna vedere, Cloud e oaia cu cea mai buna lana, Lane e cea mai rapida oaie, Cordelia retine pilde si sfaturi, Zora e o oaie cu capul negru, singura oaie care are si coarne, din turma, iar Melmoth e fratele geaman a lui Sir Ritchfiel, un berbec legendar, disparut de pe langa turma, un fel de aventurier, calator si intelept…si e clar ca mai sunt si altele, mai putin importante, dar apar la randu-le in peisaj. Cam asta-i gasca. Cu asta incearca sa afle adevarul urmarind reactiile oamenilor, ascultand pe la geamuri si punand lucrurile cap la cap ca o firma de detectivi, care se reunesc noapte de noapte in stana. E clar ca apar piste false, dusmani invizibili, un lup sau o fantoma, aparitii ale macelarului in zona care le inmoaie picioarele, desi ele au fost mereu oi crescute pentru lana, diverse zvonuri, diverse rasturnari de situatie si un final prea putin previzibil. E presarata pe alocuri cu un umor negru si de situatie, se citeste usor si undeva te pune pe ganduri in ceea ce priveste relatia cu animalele. Merita incercata, asa ca, dupa un sfarsit de saptamana incarcat, e relaxarea perfecta.

Gomora

Posted: November 4, 2009 in carti

DSC_06716

Pana sa citesc cartea lui Roberti Saviano stiam despre mafie ca e o organizatie criminala, ca lucreaza cu sume mari de bani, ca au un cod de onoare, ca lucreaza din umbra cumva si desi sunt urmariti permanent, rar sunt prinsi. Undeva, tot vazandu-i  in filme, poti ajunge sa-i si simpatizezi, pe unii. In fond, cat timp esti la distanta, nu ai treaba cu ei si nici ei cu tine. Cartea de fata insa mi-a schimbat total viziunea. “Cealalta mafie a Italiei” cea din sud, cea din orasul Napoli si imprejurimi, numita de ziaristi si politisti “Camorra”, iar de localnici si de cei care fac parte din ea, “Sistemul”, e pusa altfel in lumina in cartea lui Saviano. Scrisa la persoana intai, ca un reportaj, cartea te poarta pe stradutele inguste ale orasului Napoli, prin port, prin gropile de gunoaie incarcate cu materiale radioactive, prin imprejurimi, pe plaja plina de masini arse si resturi umane, fiind martora cumva la tot ceea ce se intampla in jur. Sefii Sistemului, nu sunt niste personaje coborate din filmele cu mafie, ci niste oameni cu viziuni economice financiare extrem de largi, persoane care castiga enorm, traiesc riscand enorm mai mereu si in permanenta isi fac dreptate cu arma sau folosind violenta sau intimidarea.  Familia e baza unei afaceri. Odata ce ai intrat in sistem ai intrat in jungla. Omoara sau vei fi omorat. Afacerile se fac cu orice, pornind de la betoane, controland firme de constructii, impunand forta de munca, tariful muncitorilor, trecand prin depozitari de gunoaie radioactive, transporturi, controland portul si piata produselor de lux, branzeturile, drogurile, prostitutia, emigrantii. Se face comert pana si cu moartea unui om. Containere cu chinezi inghetati sunt trimise in China.Pe pasaportul unui chinez mort, oricand poate altul sa vina in loc. Asociatii familiale iti aduc un control mai mare asupra pietii. Dar de multe ori, apar fractiuni, apar familii rivale si apar razboaie intre familii sau in interiorul unei familii. Ca un joc de tenis functioneaza totul. O familie incepe, elimina sau pedepseste pe cineva, ceilalti continua, pana ce, in picioare o sa ramana cea mai puternica familie. Rudele sunt principalele tinte. Fratii, sotia, copiii, parintii, verisorii sunt primii vizati. Dar si rudele mai indepartate. Chiar daca nu au fost implicate. Conteaza prea putin. Ideea e doar sa faca rau si sa slabeasca puterea celeilalte familii, sau al celuilalt boss mafiot. Multi nevinovati sunt la mijloc. Civili rapusi de glontele care nu erau pentru ei, copii aruncati in lupta fara probleme, rude indepartate, prieteni, sau doar vecini, toti platesc. Familia pierzatorului e decimata. Cartea e un document despre modul de viata in acea parte a Italiei, despre faptul ca nu poti creste decat intrand in Sistem, nu poti trai decat daca Sistemul iti permite, nu poti muncii doar facand pe sclavul aceluiasi sistem si in mare, alternativa ta e fie sa intri cumva intr-o familie mafiota, fie s-o slujesti, traind mai mult decat modest pana la sfarsit, fie trecand cumva de partea legii dar si acolo, risti ca cei de cealalta parte sa te controleze. Practic e povestea unui “eu stiu”, al omului care vede, simte si nu poate face nimic, doar relateaza, oricat de mult s-ar face, oricat de mult s-ar lupta, pare totul in zadar.

Saviano a fost condamnat la moarte din cauza acestei carti. Traieste pazit de politie si mai mereu isi schimba adresa cat sa nu i se dea de urma. A fost ecranizata in 2008, filmul poarta semnatura lui Matteo Garrone , fiind unul din cele mai bune filme ale anului trecut. Cartea e insa mult mai buna ! Enjoy.

Monstri plini de sperante

Posted: August 27, 2009 in carti

DSC_03461

Ma invart prin casa, o fixez, ii vad podeau din lemn si caut raspunsuri la intrebari inca nepuse. Ma asez pe canapea, inchid ochii. Oare ce as putea scrie despre asa o carte? Multe si in acelasi timp nimic. E greu sa cuprind in cateva randuri tot ceea ce se spune acolo. Prin urmare, introduc o caseta imaginara in video. Despre ce-i vorba? Despre un schimb de scrisori ! Mai complex? Despre un schimb de scrisori intre o  fata si un baiat. O poveste de dragoste la distanta, o poveste care poarta cititorul prin Europa intre cele doua razboaie mondiale. Dezvolta!

Eleanor povesteste despre Berlin, despre familia ei, despre neintelgerile cu mama si despre cat de mult isi adora tatal, despre ascensiunea national socialismului, despre greve si demonstratii pline de victime, despre primul jurnal, despre Einstein ironizand un amfiteatru plin de nazisti, despre teoria relativitatii,cea psihanalitica, sau chiar despre Rosa Luxemburg asasinata miseleste si aruncata in sant. Max, vorbeste despre viata la tara, undeva aproape de Londra, despre casa boiereasca, despre partidele de tenis pe iarba, despre cei care le trec pragul, despre experientele copilariei, despre primele vise erotice, despre fizica si biologie, despre Wittgenstein…cei doi aveau sa se intalneasca intr-o drumetie in Muntii Padurea Neagra si de atunci, aveau sa-si scrie neincetat, pana in ziua in care vor fi impreuna. Povestea ne poarta de la unul la altul, mai intai in propria tara, apoi in Elvetia, in Rusia lui Stalin si in Spania razboiului civil. Intalnirile lor sunt scurte si pline de teama zilei de maine care-i va desparti din nou. Reactiile lor sunt umane in fata violentelor din jur. Norocul, crezul si mai ales dragostea ce si-o poarta unul altuia ii fac sa treaca peste multe incercari lasandu-le gandul liber.

Monstri plini de speranta se refera la personaje neadaptate mediului, prezentului istoriei,  dar care cu ajutorul dragostei, ajung sa se adapteze, sa supravietuiasca si sa continue.

Cum repara soldatul gramofonul

Posted: February 3, 2009 in carti

cumreparasoldatulgramofonul

O carte speciala, ascunzand in ea o poveste de dragoste inceputa in timpul copilariei si dusa peste timp, cand razboiul din Bosnia e de mult trecut. O poveste despre razboi, vazuta prin ochii unui copil, o poveste despre lucruri de neimaginat, crude dar reale, ce n-ar trebui uitate, desi au lasat urma adanci. 

Anii frumosi ai copilariei, relatia speciala cu familia-i numeroasa, povestile oamenilor din oras, a bunicului, fost secretar de partid, inceputul razboiului si transformarile orasului si a oamenilor, crimele de razboi, salvarea unei fetite musulmane, primii fiori ai iubirii si cautarea ei in anii care au urmat si multe altele se gasesc in cartea lui Stanisic.

Zilele regelui

Posted: February 2, 2009 in carti

zileleregelui-3103 

A doua carte a lui Filip Florian il confirma, in viziunea mea, ca unul dintre cei importanti povestitori din Romania . Cartea e pur si simplu savuroasa si foarte actuala, desi perioada luata in calcul este una de mult trecuta, inceputurile lui Carol I (perioada 1866-1883 aproximativ). Greutatile intampinate, neacceptarea de catre politicienii locali a unui principe strain, scandalurile, slaba dezvoltare, intrigile, rautatea oamenilor, lenea tipica romanului, furtul, tradarea, nerespectarea valorilor…totul presarat cu un umor fin si povestit de undeva dintr-un loc ” neutru” dar in mijlocul evenimentelor, prin intermediul unui dentist, venit impreuna cu Carol, la cererea lui, din Berlin in Bucuresti, sa inceapa o viata noua…si cu un bonus de la o pisica “putin altfel”.

Nu e numai o pagina de istorie, in spatele acestei povesti….cred ca e si o lectie despre corectitudine, curaj si cinste, date unui popor care cam duce lipsa de asa ceva.

Top 7 carti ale anului 2008

Posted: January 16, 2009 in carti, topuri

La acest capitol stau cam prost…in general ma tineam de regula 30 de pagini de carte pe zi(poate una dintre putinele reguli autoimpuse), dar cateodata sunt atatea lucruri de vazut si de facut, ca cele 30 de pagini devin 20 sau 10 sau chiar 7, 6, 5…si-au fost si zile in care cel mult am citit ziarul.

Au fost mai mult de 7 carti, nu mult mai mult, dar totusi cred ca in anul trecut m-am axat mai mult pe carti care sa-mi lase macar un ceva placut dupa ce le termin…nu am citit carti despre care sa nu stiu nimic…si parca mi-am schimbat putin asteptarile in sensul ca nu mai astept sa fiu surprins de subiect ci cunoscand subiectul si acceptand ca imi place, ma las surprins de continut.

Prea multa vorba…topul in sine arata asa :

1) Orhan Pamuk- Cartea neagra

2) Julie Zeh- Schilf

3) Razvan Radulescu- Teodosie cel mic

4) Irvine Welsh- Porno

5) Toby Litt- Cadaverosimil

6) Chuck Palahniuk- Monstri invizibili

7) Jonathan Safran Foer- Totul e iluminat