Archive for the ‘cutia cu cioburi’ Category

Mi-a luat ceva timp sa-mi amintesc user name-ul sau macar email-ul cu ajutorul caruia ma logam aici..a trecut  mai bine de un an, cate lucruri se aduna, cate lucruri se pierd, cat bagaj ducem mai departe, cat aruncam in laturi, cat uitam sau  pierdem in furtuni ce ne lovesc doar pe noi, cat timp afara-i vreme buna pentru toti ceilalti.

E tarziu, imi caut un loc unde sa pot scrie in voie, fara sa public intr-o prima faza nimic, doar asa, cu mine, gandurile mele si noile drumuri pe care le doresc venind  si pana atunci, pun cuvinte in virtual..

Ea ? A fost pret de o vara si acum e undeva intre amintiri, poze cu munti, plaje ferite de ochii lumii, tarmuri, drumuri spre far si undeva mereu la o aruncatura de privire, in fata, in spate si acum de ceva timp, in gand. In ganduri bune, ascunsa, pierduta..

Nu-i tocmai anul dorit si promis dar am senzatia ca oricand se poate schimba..ca si  cum dupa coltul fiecarei zile, sta un miracol si poate e chiar asa..altfel, visele sunt tot acolo, se acumuleaza, isi creeaza noi legaturi cu realitate si cer tot mai acut sa fie pusa in practica..poate luni ? poate joi? Poate in alte zile, saptamani, luni..

Imi pare un an bun pentru film, au iesit atatea proiecte interesante, filme, seriale, idei noi, lumi de explorat, scrieri perfecte pentru a fi adaptate..doar cateva titluri pentru cand am sa uit ce a insemnat 2014..aleator, in ordinea care-mi vin in minte :

Boyhood, Kreuzweg, Black coal, thin ice, Calvary, A touch of sin, Catedralele culturiiTrue detectiveGame of thrones, o intoarcere la Mad men…abia astept ultimul film a lui Ceylan(winter sleep)..

O prietena imi povesteste ca ploua in Garana la festivalul de Jazz si ca are un geam imens deasupra patului si ca se aude ploaia..mi se face dor de casa, in ultimul an am avut momente din acestea in care mi-am spus ca am fost mult prea din scurt si ca de multe ori imi lipseste..iar cand ajung acolo e aproape la fel, ma incarc repede si vreau sa plec imediat sau cat se poate de repede..imi lipsesc oamenii, o parte din ei mai exact, o parte din fiecare si mai exact..

Buna Lena nu mai e de cateva luni..90 de ani, o varsta frumoasa..inca imi vine sa intreb de ea cand vorbesc cu parintii la telefon, mai ales atunci cand lumea imi pare din ce in ce mai mica si plina de necunoscut, trimit un gand in neant..probabil ca alaturi de imaginea cu bunicul stand drept pe scaun, cu meciul in fundal o sa adaug una cu bunica care-i sta alaturi, in fotoliu si se uita la filme si seriale non-stop..o nota de mana, dupa Gellu Naum spune, “Imposibil de trecut sub tacere”..raman in amintiri cu sonor si imagine…

Se face tarziu, am gasit o setare pentru ce vroiam si cred ca o solutie pentru a scrie mai mult influentat de Mihail Sebastian. Dar asta-i o alta poveste..

Pana una alta, ploua si la geamul meu, incet, marunt, linistitor cumva si gandurile imi zboara tot mai departe..

Noapte buna, calatorule, oriunde ai fi..

Advertisements

Un an s-a dus in viteza ca si cum s-ar fi dus putin la culcare. Somn agitat, vise lungi si drumuri fara iesire..iar dimineata s-a facut deja 39.

N-a fost cel mai bun an dar au fost si zile luminoase, imagini parca furate din vederi, oceanul la ceas tarziu, muntele inca de la prima ora imbracat in alb si dâre in zapada, noi doi, doua puncte si alte sute sau mii pe care nu-i vedeam pentru ca iti cautam urma..

Orase, oameni, distante, ganduri, taceri..  Prea putin am scris, prea putin am muncit eficient, prea haotic si ingandurat, prea obosit si obositor..prea putin inspirat..de partea cealalta, citesc mai mult, vad mai mult, simt mai mult, vreau mai mult, inteleg mai mult, stiu ce vreau, mai mult, stiu cu cine vreau, mai mult,  stiu unde as vrea sa fiu astazi, maine, poimaine, peste un an, doi, un anotimp..o viata..stiu cu cine as vrea sa fiu..maine, poimaine, peste un an, doi..o viata..si mai stiu ca e greu..

Pare un film din acela ce inca nu are finalul clar..curge intr-o directie, de o parte e marginea, de cealalta drumul drept..deocamdata peisajul e frumos si ninge..maine se poate schimba, poimaine iar..dar eu cred ca asa e mai bine, altfel ar fi totul liniar si previzibil.

Am senzatia ca sunt un om ce sta in spatele unei ferestre aflata la un etaj superior..ma uit , desfac o portocala, las muzica in surdina..in fata luminile orasului, zarea, norii, gandurile..le las in urma. Poate trec sau poate solutiile sunt altele, mai bune, mai inspirate..

Azi, la 39, as vrea sa fii aici, sa tac, sa taci, sa nu conteze si sa zambim iar..iar ochii sa ne lase scantei in urma..

Piesa e asta

Personajul de mai sus, ajuns la 39, arata asa(la o fereastra improvizata)..

Image

iar pentru ca zilele melancolice si grele s-au intretaiat cu cele pline de optimism, am si o a doua piesa..calatorule..imagineaza-ti ca esti intr-o masina si ai drumul in fata..apasa play..asculta..e una din dorintele puse pentru acest an..

38, de nicaieri aparuti

Posted: December 16, 2011 in berlin, cutia cu cioburi

Alt numar pe tricou.  38 !!! Nici unul dintre fotbalistii celebri nu poarta asa un numar, in plus e par…nu-mi spune nimic, e ca si cum Michael Jordan ar juca cu 45 dupa ce o viata a jucat cu 23. Dar cine sa mai inteleaga numerele astea. O sa ma gandesc mereu ca exista un plus mic intre ele si atunci da 11. Mai merge asa 🙂  Ceata in jurul meu si tot asta canta. “Cand ma uit la tine…mii de oameni daca…ar fi in jurul meu…tot pe tine te-as vedea” si cam asta-i si senzatia…

O petrecere de firma la care nici nu stiam ca trebuie sa ajung…ma rog, sa zicem ca am pile si ca de ziua mea lucrurile se potrivesc uneori…desi daca ma uitam pe geam as fi zis clar ca nu-i chiar ziua mea si ma bagam inapoi la somn.

Cum e la 38? Cam ca la 37, doar ca ii zice 38…mergem inainte.

O guma de mestecat in gura la ora tarzie…muzica merge…gandurile departe…inca un an de Berlin, tot mai mult ma simt acasa aici, cu bune si rele, cateva noi tari vazute, colegi regasiti dupa multi ani, prieteni regasiti dupa multi ani, de cateva ori in Anglia, o data chiar pe stadion la Liverpool, o data cu vaporul in Danemarca, Tiff-ul, Berlinalele, saptamana la munte in care am uitat pana si de mine fiind mai mereu  unul cu partia…pierdut in alb…doua lovituri la picior, sport tot mai putin, ganduri negre adunate, greu cu scrisul si inspiratia, tintele pierdute, planurile date peste cap, mult mai cinic, mult mai singur…si totusi, un job s-a ivit la orizont, perspective, sentiment bun, alti oameni, alti prieteni, alti oameni de care sa-mi fie dor, timid, iar ceva cu scrisul…si peste toate tu, chiar tu, ce mi-ai dat lumea peste cap si m-ai pus sa o regandesc…

M-am rezemat, e tot mai tarziu, 38 parca au aparut de dupa colt, lumea parca-i aceeasi si in acelasi timp, alta…visez, caut inca raspunsuri la mult prea multe intrebari si daca mi-as fi dorit ceva, acum ca ziua tot a plecat la culcare, ar fi ca as vrea sa te tin in brate. Atat.

Piesa e asta…

iar imaginea mea la 38, cea de mai jos…

Lumea mea se misca putin, cel mai probabil o sa ma bag in pat…trag perdeaua cu stele, mai intai, apoi plapuma peste, pana la ochi…te-as tine si acum in brate…oare dormi? Mi-e dor. Iar daca intrebi de cine, am sa raspunde mereu…de tine, calatorule 😉

Ca o roata stricata, ca o placa ce sare, ca una care s-a blocat la aceeasi fraza, ca intre doua ganduri contradictorii, ca in no man’s land, ca o melodie cantata doar pentru tine…ca un drum udat de ploaie pe care nu-l vede nimeni, ca niste fire de telegraf care nu se ating niciodata, ca cel care vede la distanta dar niciodata ceea ce e langa, ca intr-un tren fara tinta, ca intr-un drum in cerc, ca intr-un urcus serpuitor ce da in coboras cu intoarcere in acelasi punct, ca in doi si totusi esti singur sau ca de unul singur cautand inca semne si brazde facute de cand erati doi…ca intr-un dialog in care ai vrea sa vorbesti despre orice si nu se leaga cuvintele…ca intr-o replica memorabila pe care n-ai auzit-o decat tu…si timpul trece, ti-ai cumparat ceas de pus la gat si a trecut un an si pare ca parca a fost doar o zi in care a si nins si-ai si stat la plaja…iar in gara, iar la tren, iar…te imbratisez si stiu ca e un gol, e atat de mult lasat in urma si atat de in ceata…”te cauta mereu…te cauta mereu” inca suna in boxe, ti-ai facut sandwich, l-am lasat in cutia postala, ti-a fost pofta si apoi brusc nu ti-a mai fost…si ai alt chip, si in oricare noua poza esti putin alta…si-mi doresc atat de mult sa vii ca deja ma doare momentul in care ai plecat deja…

Muzica de cowboy, remixata, western post modern, lent, ca intr-o miscare a lumii, luminile-s ca blues-ul…vorbim, visam, visam ca o sa vorbim, vorbim ca sa nu tot visam…si-mi esti atat de prezenta si in acelasi timp atat de departe…ti-ai facut unghiile cu lac, filmul merge, vrem sa achitam, deja vu…intrebi :

Achitam la inceput sau …dupa ce consumam ? Ti se raspunde cu accent rusesc…fara zambet dar pe mine ma face sa rad :

Nu conteaza ! Important e sa se achite.

Are logica…

Te iau in brate si trag perdeaua cu stele la geam…apoi urc singur in pat si astept sa vii…mai dureaza… in acelasi timp ma tot intreb, fara nici o legatura cu becul : Cine o sa-ti “mâne” caii salbatici, mandro ? Si trag inca un fum…

Dar vad ca nu esti…

Posted: October 31, 2011 in berlin, cutia cu cioburi

Tunel. Din cand in cand cate o sursa de lumina, ma foiesc, imi prind privirea intr-un colt fix si incerc sa ma gandesc departe…munti, drumuri in serpentina, gheata pe margine, doua siluete alearga prin zapada, sunt oameni ? sunt lupi ? imaginea sare, ca si cum ai derula o banda, compartimentul e aglomerat, greu sa-ti intinzi picioarele, cineva doarme cu o cutie in brate, scaunul lasat mai pe spate, cuvintele alearga, gandurile se risipesc, baru-i scaldat in rosu, fum si povesti de ceas tarziu, un pahar de vin, inca unul, cineva canta la contrabas, mi-e dor de un fum, de o stare din trecut, de stat aiurea si fara sens si fara uitat la ceas si de dimineata aia in care, ca un sarpe ma scurg pe scari si spre casa…si unde e casa cand liniile tramvaielor au disparut si drumul parca e altul de cand am iesit…un parc, lumea sta inca pe iarba desi e frig, multi aplauda melodii care le amintesc de tinerete, canta la randu-le, multi viseaza, cu cate o sticla in mana sau doar inconjurati de prieteni, cu cate un obiect cumparat din piata de vechituri, muscand cu pofta din cate un sandwich cu multa salata…soarele-i cu dinti, desenele par sa se miste si sa prinda contur…apas din cand in cand pe butonul de declansare al aparatului, zambesti ? zambesc si eu…imi povestesti de drumuri si ganduri ascunse…iti zic si eu de comori ingropate si dialoguri cu mine insumi…o harta, un drum marcat, cateva indicii, incercari de scurtatura, inutilitate, concept fara de concept, sistem fara de sistem, baza fara baza…coridor fara usi, alerg, trag perdeaua de la geam, trenul tocmai a iesit din tunel si se lasa inconjurat de verde…dar vad ca nu esti si atunci fug spre capatul trenului, poate inca mai prind putin, poate inca mai gasesc din ceea ce am lasat in urma, in umbra, in zeci de priviri, aproape fara semne…o melodie in boxe, un nume ce nu-mi spune nimic…il schimb, ma joc putin, rezultatul insa e acelasi…

Spider

Posted: September 26, 2011 in berlin, cutia cu cioburi

“You are not your job”, 10 minute zilnic, eticheta unui tricou cu liverpool, biletul de la protect me, cel de la berlin elsewhere, un urs-caleidoscop primit de la cineva drag, o bratara neagra care are menirea sa ma echilibreze, un pliant al festivalului de la Berlin, programul Berlinale 2011, bilet de film la Beginners, un colt de plic pe care scrie “El Tigre” si “El Pistolero” , un calcul 560 –>9 zile, 9–>45, imposibil de trecut sub tacere, “…ca si cum ai impinge un urs polar”(Banciu), revista 11 Freunde, o cutie de chibrite pe care scrie ca realitatea copiaza clisee, 3 pietre, o lingurita, un mar inceput, o lanterna fara baterii, un kilometraj ramas fara bicicleta, o insigna de la muzeul Ramones, Massive Attack, alte zeci de bilete de la diverse, un generator de coduri, carcasa filmului 50 dead men walking, o agenda cu pagini colorate, pliante, programe, casti, aparat foto, sirop stodal, sapca, un calendar blue air(desi n-am zburat niciodata cu ei), o sticla de parfum aproape goala, o cana de la festivalul berii, un dvd  cu scurtmetraje romanesti, cateva reviste Tip, o forfecuta, voltaren, servetele de sters calculatorul, veioza, doua borcane cu carioci si pixuri, medicamente, scrisori la care nu raspund, informatii, reclame, o punga rosie, un hard disc, o guma de sters in doua culori, un plic mare de la cineva drag, juuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuulieta pe un carton, abtibilde cu fotbaliste, cu animale, we want sex(alt bilet de film), un obiectiv pentru aparatul foto, un radiocasetofon, un cub desfacut, ochelari 3 d…o harta pe un perete, cateva sageti, cateva puncte care sa insemne ca pe acolo am fost, cateva dungi trase, ca niste trasee imaginare intre tarile in care am ajuns, un tub de pasta de dinti, o legatura ciudata intre uzbekistan, dietmar hamann, buenos aires , un formular de joc la loto, harta metrourilor, recomandari de mic dejun, cateva desene pe cate un colt…perdeaua atinge aproape masa pe care stau cam toate astea intr-o dezordine oarecum aparenta, apas play, flunk in boxe…

mi-e dor de tine,

noapte buna, calatorule, oriunde te-ai afla

Printre stari

Posted: September 20, 2011 in berlin, ce mai vad, cutia cu cioburi

O noua strada in sarbatoare,  tramvaiul isi ia o zi libera, se canta, se sta la baruri intinse pana pe liniile de tramvai, se bea bere numita “Bere”(Gustul nu are nevoie de un nume) si vin alb cu apa, varianta sprit de vara, numit foarte clar “VIN”. Veselie mare, copii lasati sa se desfasoare pe tot terenul de joaca, creta colorata, concurs de desene, popice in aer liber si imprivizat ad-hoc, discutii stand pe bordura…gandurile imi fug…telefonul mobil formeaza in continuu cifra 9, urc pe bicicleta si merg agale…apoi cumva tot mai repede, depasesc un biciclist care fluiera cat sa-l auda toata strada, Lambada. Peste putin timp la o intersectie opresc sa-mi cumpar un kebab si respectivul biciclist cu aceeasi melodie in gand, fluiera nestingherit mai departe. Oare cum poti fluiera Lambada in 2011 mergand pe bicicleta ? Nici macar undeva in strafundurile memoriei n-as fi gasit asa ceva…vad cateva benzi deseneta, ma gandesc la Rahan, ceva din imaginile de acolo ma poarta departa…imi amintesc scena finala din aproape fiecare revista, mai putin din ultima…Rahan se aseaza alaturi de cativa oameni pe care tocmai ii ajutase si pune cutitul pe o piatra intr-un fel de echilibru. N-am inteles gestul si probabil nici n-am sa-l inteleg vreodata, dar cumva cred ca are o filozofie ascunsa bine. Pot doar sa-mi dau cu presupusul si sa adaug zeci de interpretari, dar probabil as fi departe…

Vad cateva cuvinte scrise pe o usa…apoi o gramada de afise, cineva se impiedica, in plina multime…o sprijin, avea ochi frumosi, imi da un pliant si vad ca un tip cu acordeon o sa cante undeva…implicit ma gandesc la Les negresses vertes si a lor Face a la mer si o varianta pe care n-o mai gasesc nicicum…poate ca nici n-a existat doar in amintirile mele frumoase…oricum, cum e sa cauti o piesa de care nici macar nu esti constient ca a existat?

Dar sa cauti o persoana printre amintiri chiar si daca nici de ea nu esti sigur ca a existat? Poti visa persoane pe care ai sa le vezi in viitor? Mie imi pare ca da…sau ma rog, printre stari si pe cararile vantului poti orice…e soare afara, o chitara canta o varianta mai dura la Personal Jesus…am 3 pietre pe masa, fiecare luata din alt loc si ma gandesc iar la tine, oriunde ai fi, calatorule 🙂