Archive for the ‘pensiuni’ Category

Cum poate sa nu-ti placa un oras in care intrarea in gara te poarta printr-un culoar facut din stanci iar gara sa afla pe Lime Street ? Prima imagine pe care o vad insa e o zona de case din caramida, sunt momente in care trenul pare la un nivel mai inalt decat ele si parca te duce cu gandul ca totul ar fi un oras de jucarie. Gara insa e moderna iar cum iesi te lovesti de o imbinare placuta de nou si vechi. In gara cateva statui mai ciudate, n-am apucat sa citesc despre ele dar m-am distrat. Un barbat cu inghetata in mana si o femeie cu un ou 🙂 N-am apucat sa ies din gara ca am fost intrebat daca am nevoie de ajutor. Ma vazusera cu un bagaj in spate si au avut initiativa. Chiar cele doua zile petrecute la Liverpool m-au facut sa cred ca locuitorii orasului sunt exagerat de amabili. Ceea ce nu e rau ! M-am lasat ghidat, mi s-a explicat usor pe harta ce ar trebui sa fac si cum sa ajung si am ajuns relativ cu bine la destinatie(doar un mic ocol, pentru ca am cotit prea repede). Hotelul-Pensiunea se numeste The  Old Dairy, a fost cumva cea mai buna varianta in raport pret/calitate si apropiere de oras, cand joaca Liverpool un meci important de campionat, e foarte greu daca nu imposibil sa gasesti ceva central in oras, chiar daca te pregatesti de cu o luna inainte. In fine, eu mi-am facut rezervarea doar cu o zi mai rapid si am ales ce am putut. The Old Dairy e un loc in care dormi si cam atat, fara baie in camera si oarecum linistit. Proprietarii, un cuplu vorbaret si, deja devine clasic, foarte amabil, iti dau toate informatiile de care ai nevoie de cum ajungi, o legatura de chei in brate, un cod si o harta si cam de aici orice problema ai se rezolva intr-un timp relativ pentru ca ei nu prea stau in hotel. Am facut ce am facut si am uitat sa cer adaptor pentru prize, mi-am amintit cam la 10 minute dupa ce am intrat in camera, dar ei plecasera de 5 si mi-au spus ca o sa rezolvam cumva situatia pana maine. Dar pentru ca am plecat in oras dupa ce am facut un dus, pentru mine rezolvarea problemei s-a intamplat ziua urmatoare. Internet avea, in doua zile nu am stat prea mult in hotel in afara de orele de somn, dar tot am prins cam jumatate de ora fara sa mearga si din nou fara ei in zona. Noroc ca au primit alti oameni in cazare…ca altfel mai dura ceva. Ca locatie, e undeva la periferia orasului, aproape de o statie de autobuz si de acolo cam in 12-15 minute esti in centru. Noaptea un taxi te costa aproximativ 8 lire. La cum merg lucrurile prin Anglia si la cate alte lucruri scumpe vezi, poti spune ca pretul e in regula. Altfel, autobuze doar pana la 23:30 si pe jos aproximativ 45 de minute. Ca sa inchei cu hotelul, asa si asa, cu bune si rele dar daca vreodata ar trebui sa ma intorc in zona, cred ca as cauta mai din timp. Singurul avantaj insa ar fi ca altfel nu prea ajungi sa vezi zona asta in care sunt localnici, puburile sunt mai murdare dar mai autentice, ca nu prea vezi turisti.

Altfel orasul e fascinant. Centrul e plin de strazi care vin si pleaca intr-un fel de labirint in care toate drumurile duc intr-un punct central. O piata mare, multe cladiri din caramida rosie, aglomerare de puburi dar si locuri deschise si verzi, docurile ofera doza de pitoresc, iar oamenii zambesc si petrec de pe la pranz si pana nu mai vad clar drumul spre casa dar il gasesc cumva. Ieri am ridicat doua persoane de pe jos, cazusera aproape in fata mea, mai intai o doamna putin trecuta si-a calculat gresit pasul dupa ce a urcat o bordura…intr-o prima faza n-a acceptat ajutorul, m-a rugat doar sa-i tin plasa, dar pana la urma a intins si mana. Radea insa mereu si parea ca se incadreaza in firescul zonei. Domnul in schimb a pierdut o bricheta si aplecandu-se s-o ridice, el stand pe o banca si-a rasturnat si cartofii prajiti si cumva incercand sa faca mai multe lucruri deodata a uitat sa-si mentina echilibrul si sa puna mana inainte de a lovi strada cu capul. Prin urmare, s-a cam julit serios la cap dar zambea la randu-i. Probabil ca imaginea e clasica pentru Anglia, cum se intuneca putin vezi pe strada zeci de persoane care umbla clatinandu-se dar majoritatea zambesc cu gura pana la urechi. Cei care nu sunt pe strazi sunt sigur in puburi, canta, beau si danseaza, ordinea e aleatoare, prea putini se plimba firesc si nu cred ca exista cineva care sa stea sa se uite in zare. Se canta mult in Liverpool, in puburi, pe strazi, in parcuri, pe la docuri…se canta si bine, chiar daca nu te nimeresc ca stil, poti auzi voci bune ce canta cu placere. Poate umbra celor de la The Beatles inca planeaza asupra orasului, oricum la ceas de seara din cate un colt de cladire totul suna minutat.

Mai degraba un Episod 2 partial pentru ca nu prea am baterie si nici adaptor pentru prizele britanice. Prin urmare, cat ma tine bateria cu o marja de 15 minute lasate pentru situatii de urgenta si poate iar fara priza de maine.

As incepe cu un mic dejun desi pare atat de departe ca aproape am uitat de el. In fine, micul dejun a fost format dintr-o omleta,doi carnaciori, bucatele de unt sarat(nu au avut unt normal), 2-3 feluri de gem si 4 jumatati de felii de paine prajite. Mai ciudat a fost sa vezi cum ti se prepara micul dejun in bucataria din imediata apropiere. Cinci persoane destul de asemanatoare se ingrijeau cumva de bunul mers al lucrurilor. Una dintre persoane se invartea prin sala si intreba din cand in cand daca ai terminat de mancat, desi era evident ca mai ai in farfurie, una prepara omleta cu manusi pe mana,  alta se ocupa de prajitul painii si celelalte doua discutau despre orice si serveau. Frapant a fost sa vezi cinci blonde est-europene(mai mult ca sigur) si restul personalului format din indieni. Contrastul uluitor. De la micul dejun am mai ramas cu privirea extrem de visatoare a uneia dintre “bucatarese” si cu fețele de masa lipicioase. Bagajul facut, dus facut, incerc internetul pentru rezervare in Liverpool si e clar ca nu merge. La receptie sunt intrebat politocos daca pot sa astept pana la 10 cand vine specialistul…nu pot pentru ca am tren la aceeasi ora. Sa n-o mai lungesc cu hotelul Stanley. Personal nu l-as recomda chiar daca e cat de cat ieftin si locatia e destul de buna. Cred ca merita sa dai ceva bani in plus dar sa ai cat de cat niste conditii.

Trafic deviat, iesiri de metrou inchise, agitatie inca de la primele ore, multa politie. Sunt unul dintre putinii care pleaca din Londra, in sens invers trenurile sunt pline. Nu conteaza, steag cu Nunta regala tot aveam sa primesc…dar putin mai tarziu.

Prin urmare nebunie in King’s Kross, furnicar uman in zona, majoritatea imbracati ca de parada si oarecum de vara. Englezii sunt un neam de caldurosi. Sau cel putin cred ca sunt obisnuiti cu vantul, vremea rea, pentru ca imediat cum primele raze de soare apar intr-o zi, “nebunii astia” sunt deja la tricou desi afara nu-s multe grade peste 10.

Trenul pleaca la fix, dupa o ora si ceva de mers, am 10 min sa schimb, il schimb dar am senzatia ca sunt intr-un autobuz pe calea ferata. Se si scutura ca un autobuz, aproape ca are si acelasi zgomot cand accelereaza…oricum, am in continuare mult verde la geam, in drumul cu trenul. Se mai adauga campuri mari de rapita, prin urmare adaug ceva galben. Mai cate un turn de castel, mai cateva animale si pare undeva la tara totul chiar si cand intri in orase.

Pana la urma ajung in Huddersfield si sunt placut impresionat. O piata frumoasa exact cum iesi din gara, multe cladiri interesante din caramida alba, pare linistit, cu casele-i pe dealuri, mi-ar placea sa pot sta mai mult si sa mai descopar…Sunt intampinat cu caldura de catre rude, verisoara mea nu mai stie ce sa-mi faca, unde sa ma duca in timpul asta scurt, improvizam ad hoc si uite asa, ajungem iar in gara si dupa 30 de minute in Leeds. Ne-am plimbat mult, am vorbit, am facut poze…nu ne-am vazut de mai bine de 15 ani si nu intelegeam cum s-a dus timpul asa, fara sa-l bagam in seama. Si daca s-a dus, unde s-a dus?

Pe o terasa langa o apa si un pod, avem cate un pahar de vin in fata si ne bucuram sa recuperam din anii trecuti…timpul trece pe nesimtite, am recuperat ceva dar intr-un fel am avut senzatia ca abia acum incepem sa ne cunoastem…frumos Leeds, frumos si Huddersfield, tot povestind, timpul a ajuns sa alerge  …poate ca intr-o buna zi o sa ma intorc si am sa le vizitez mai pe larg. Altfel seara s-a incheiat comandand de la indieni si bucurandu-ne de revedere…

Noapte buna, calatorule…bateria arata ingrijrator de rosu, e clar ca n-am adaptor in acest nou hotel unde am ajuns.

Sunt putin defazat in povestire, ajung cumva sa povestesc ziua de ieri…si pana sa apuc sa dau update am fost chiar lasat de baterie si s-a facut deja ziua de alaltaieri 🙂

Azi mi-a fost tare pofta sa mananc Kebab. E un loc aproape de casa unde imi place cum e facut, o tura cu bicicleta, putin ocolitor, ca sa simt ca dau din pedale si apoi am parcat si am comandat. Am mancat pe strada, pe langa bicicleta si oarecum de cand mancam, am observat o tanara cu multe multe bagaje incercand sa se inteleaga cu unul din turcii care mancau la una din mese. Apoi nu stiu cum m-a ochit si a venit glont la mine vorbindu-mi in italiana atat de rapid ca n-am inteles nimic. Am calmat-o raspunzandu-i in germana si imediat apoi in engleza. Dar situatia continua sa fie amuzanta. In mare eu intelegeam foarte putin din ce zice si eu reuseam si mai putin sa ma fac inteles cu mici expresii care-mi veneau in italiana si intr-un fel de engleza combinata cu romana. Cumplit. Cu toate astea am inteles ca trebuia sa ajunga pe o strada in apropiere. Cu atatea bagaje insa…am incercat s-o ajut dar cu bicicleta dupa mine era cam imposibil. Mi-a sugerat sa opresc un taxi, l-am oprit dar taximetristul mi-a explicat ca e o strada inchisa si ca nu poate ajunge acolo, ne poate duce pana la colt, adica circa 100 m sau poate intoarce, ocoli si ne poate lasa cumva la intrarea in celalalt capat dar cica am ajunge pe la un 10 euro. Tipa nu a vrut, prin urmare am ramas acolo. Ma intrebam care-i rolul meu si daca n-ar fi trebuit sa plec, dar era atat de disperata, nu reusea sa se inteleaga cu nimeni si era si plina de bagaje ca mi s-a facut cumva mila. Prin urmare, am lasat-o langa bagaje si am pornit in cautarea unui hostel care sa se incadreze intr-un buget de 10 euro ! Am crezut ca nu aud bine. 1o euro? Da, nu ar vrea sa dea mai mult…mi se parea imposibil dar avand bicicleta am spus ca o sa ma uit, imi amintisem ca ieri vazusem un hostel pe undeva si puteam sa intreb cat costa patul in camera comuna. Cum nu l-am gasit m-am dus la singurul hostel care-l stiam in zona. Am intrebat, mi-au spus ca cel mai ieftin loc e 19 euro. Am primit un pliant, s-au oferit sa-mi arate camerele disponibile dar pentru ca nu era pentru mine, am refuzat. Cu pliantul in mana am explicat cum am putut eu mai bine situatia. Nici un hostel in zona in afara de cel pe care-l stiam, 19 euro/ persoana. Vrei?  A vrut. Pana la urma era vorba de o noapte, asa ca …am luat fiecare cate 3 bagaje si am trecut strada. Nu intelegeam de unde atata bagaj. Pe drum insa mi-a spus ca e si prietenul ei, dar ca el lucreaza pana la 3 noaptea intr-un restaurant italian. Job de vara. 2 oameni veniti din Napoli, doar el lucreaza, stau impreuna in hosteluri ieftine si vad Berlinul. Mi se pare fain. Am explicat cum stau lucrurile la receptie, pana am scapat de bagaje a mai durat putin dar pana la urma a achitat si a primit doua locuri intr-un dormitor comun. Foarte curat hostelul, foarte pus la punct si plin parca de figuri luminoase de tineri veniti in vacanta. Se vedea lipsa lor de griji la fiecare zambet. La primirea cheilor receptionera mi-a mai dat ceva. Neasteptat. Un voucher pentru micul dejun ! Pentru ca le-am adus doi clienti, am primit o masa de dimineata gratis. Si o bautura, la alegere . E clar ca nu e cine stie ce, dar e un gest pe care nu l-am mai intalnit si cred ca, cu gesturi de acest fel se  face si turismul. Italianca a tinut sa-mi faca cinste asa ca am iesit intr-un bar din zona si am baut ceva racoros. O lunga perioada a timpului am auzit-o vorbind si am inteles doar cateva cuvinte, apoi mai din semne, mai din intrebari am prins mai clar povestea lor. ca sunt din Napoli intelesesem si ca el a gasit un job pentru o luna cu posibilitatea de a prelungi inca una. Aveam sa inteleg ca pana azi au stat intr-un alt hostel unde au platit o prima parte a cazarii iar in final in urma unor certuri cu receptionerul, au plecat fara sa plateasca. Problema lor in fond, dar i s-au luminat ochii cand a inceput sa povesteasca despre acasa. Parca am si inteles-o mai bine. Povestea cu atata inversunare despre prieteni, mancare acasa, pastele facute  de mama si bunica ei, pizza ca in Napoli nu gasesti in toata lumea..si faptul ca e obisnuita sa vorbeasca cu lumea, sa stea pe banca in fiecare seara alaturi de vecini, sa barfeasca putin, ca na, partea latina o cere si sa fie alaturi de familie…avea dor de casa si cica ar fi plecat si maine, daca ar fi avut cum..Am baut  si ne-am luat ramas bun cu o strangere de mana. Mi-a spus ca o cheama Pia si eu ma gandeam ca am stat aproape doua ore cu ea timp in care  mi-a vorbit mult, nu foarte mult am inteles-o eu, dar sub nici o forma nu mi-a dat prin cap s- o intreb cum o cheama.

Hostelul se numeste Circus, e in Berlin Mitte, la statia de metrou Rosenthaler Platz, e foarte curat si atmosfera e faina. 19 euro costa un loc in dormitorul de 8-10 paturi, 23 in cel de 5-6 paturi, 30 in cel de 4 si intre 50 si 70 camera single si respectiv double.

…schiez, prin urmare sunt la munte iarna. Nu e mult, tinand cont ca pentru mine e cel mai bun mod de a-mi incarca bateriile, lucru dupa care tanjesc de cand vad primii fulgi. As spune chiar ca e foarte putin. Doar 7 zile din 365 ma gasesc intr-un loc linistit, respir aer curat si ma las purtat de vant si de telescaun spre locuri pitoresti. Mi-ar trebui mai mult, cumva cu 14 zile, cred ca s-ar gasi o armonie…

Am fost pe multe partii si am vazut multi munti unde s-ar putea schia in conditii foarte bune. Solden insa, depaseste orice asteptare. E un tinut imens. Sunt 3 ghetari care depasesc 3 000 de metri si cumva poti schia pe fiecare dintre ei. Daca ai norocul sa prinzi o zi senina, nu mai stii la ce sa te uiti. Ai munti in jur, de diverse dimensiuni, ai cabane colorate, asezate unde si unde pe cate o partie, ai zeci de partii, pentru incepatari, avansati si profesionosti, grade de dificultate diferite, ai 4-5 lifturi ca sa ajungi aproape in varful unuia dintre ghetari, ai un tunel sapat in munte, pe care aluneci usor cu schiurile si practic schimbi versantul, ai partii largi, pe care poti aduna un oras intreg de merime medie, ai muzica la fiecare colt de cabana(azi am auzit lambada si un depeche mode la coborare), cate o platforma suspendata deasupra unei prapastii, zeci de oameni de prin toate colturile lumii.

Azi am vazut un japonez dansand pe muzica din tirol, am vazut multi olandezi si rusi, chiar si romani, am vazut un elicopeter mic si galben, venit sa salveze o persoana, blocuri uriase de gheata, parca infipte in munte, in fond doar parte din munte, casute pentru pasarele obisnuite sa vina la inaltimi de peste 2500 m si chiar o cerere de casatorie facuta pe partie. Venind din urma, a facut o oprire “in genunchi” in fata ei si a scos o cutiuta cu inel. Am coborat fara sa aud raspunsul, dar din ce am dedus desi parea uimita, cred ca a spus DA…

Nu m-as mai satura, te lasi purtat in alunecare, visezi cu ochi deschisi privind muntii, alb in jurul tau, mici pete de culoare pe langa, verde padurea din vale, crestele in fata. Poti orice. Acolo limitele sunt depasite mai mereu. Iar cand nu mai poti, asa, la sfarsitul zilei, te cuprinde acea moleseala placuta, acea roseata in obraji si senzatia aia ca esti mult mai usor dupa ce lasi claparii din picioare.

O parte din mine a ramas si acolo…inca schiaza, cat se mai poate….si de putut acolo, dupa cum spuneam, se poate chiar si in vara…Sa mergi si tu,  calatorule…

Iar daca nu stii unde sa poposesti, alege Pensiunea Edelweiss , situata la 20 de km de Solden, aproape de Otztal si Kuhtai, cu camere spatioase si curate si gazde mereu saritoare si amabile.

Trip la Sibiu

Posted: October 20, 2008 in pensiuni, povesti de cateva minute

Foarte scurt a fost, cat o plimbare prin oras, un hotdog la botul calului si o piesa de teatru…apoi deja au venit gandurile de plecare. Drumul spre Sibiu e unul destul de lung, cu trenul e si mai lung, 6 ore, dar macar e infinit mai confortabil decat acelasi drum facut cu autocarul, chiar daca se castiga o ora. Prin urmare, zic asa, spre Sibiu, alege intotdeauna trenul, daca nu ai masina personala !

Pensiunea Kristine(str. Luceafarului nr 42), nici nu stiu daca sa o recomand sau nu, foarte controversat, daca ar fi sa pun totul in balanta, e undeva in zona garii, pe o strada, oarecum departe de centrul Sibiului, noaptea trebuind clar sa folosesti taxiul ca sa ajungi, camerele, 5 la numar, sunt cam la noroc, unele mai mari, cu balcon si geam, altele, cum am prins si eu, cu geamul in interiorul pensiunii, mici, cu podele care par sa fi luat apa, in care toate obiectele parea fi luate dupa sloganul “ieftin si bun”. Gazdele sunt insa amabile si prietenoase, zona linistita, iar curtea de apreciat. Aveau si wireless, asa ca, inca un punct plus. La acest capitol, s-ar putea vorbi si de bani, pt ca nu e nici scumpa.

Piesa “Viata cu un idiot”, vazuta a doua oara, mi-a adus mult mai multe semne de intrebare decat dupa prima vizionare, desi m-a luminat in mare parte la intrebarile pe care mi le-am pus, acum un an, aproximativ. Raman la parerea ca, teatrul din Sibiu, e la ora actuala, varful teatrului romanesc, iar piesa de fata, una din cele mai bune care s-ar putea face sau aduce in tara.

Abia am venit si am iar dor de duca…mai citesc un site, un comentariu, o cronica de film, merg la sport, visez, caut usi, vad cate un film, privesc in gol, ma caut…