Daca inchid ochii vad o sosea care serpuieste pe langa coasta, tu porti esarfa la gat si ochelari de soare, stai pe un scaun mai lasat in spate….masina curge, alearga de nebuna, ca intr-un drum spre nicaieri si in acelasi timp mereu spre vest si spre soare…muzica merge, cate o tigara gauloises la colt de gura, cate un lan de grau mereu lasat in urma si rar alte masini din sens opus…
Oare imi traieste sufletul intr-o tara straina? Am senzatia ca pe masura ce avansez in varsta timpul alearga la randu-i de nebun, respiratia e mai grea, la fel si picioarele si inspiratia merge mai mereu la culcare mult mai repede…ca si cum totul n-ar fi real si undeva intr-un univers paralel timpul mai sta putin in loc…nu stiu ce sa cred, unii oameni cred ca ar mai lua un pahar de vin, altii un fum, altii pur si simplu ar alerga dupa nori…e si asta o activitate cand lumea pare prea incurcata si-ai vrea sa fii doar cu tine…
Un prieten povestea ca a facut practica pe diverse avioane si ca inca de pe la inceput a aflat ca norii au un fel de miez ca de gheata, care daca este nimerit, risipeste norii sau ii sparge in niste nori mai mici si mai simpatici ochiului…isi revin ei incet incet, dar cica senzatia e exrem de faina sa alergi dupa nori cat sa-i risipesti…
Cam asa si cu povestile, mai mereu alerg dupa ele, aud multe, aproape la fiecare colt, in fiecare metrou sau local in care ma gasesc, pe fiecare strada…si deocamdata sunt in aceeasi faza in care caut miezul cat sa le risipesc…sa le sparg in povesti mai mici si mai simpatice…
Umbra 